Scrutaţi-vă menirile fiinţii: nu-s oamenii făcuţi să fie fiare, ci pelerini ai binelui şi-ai minţii.
Dante Alighieri - Infernul

Traducere de George Pruteanu

She's only happy in the Sun - Ben Harper

9/12/2017

Dr. Simona Ciobanu: ”Omul este de o frumuseţe fără de sfârşit”


Nici nu mai știu cât timp am așteptat pentru interviul cu psih.dr. Simona Ciobanu, Președinta Asociației Praxis, dar a meritat! Vă invit să citiți un interviu de suflet, care sper să vă aducă mai multă lumină și bucurie!
Când și cum au început preocupările și întrebările tale teologice?
Din copilărie. Mă preocupa sensul vieţii şi al morţii. La un moment dat, mi-a devenit clar că voi muri şi atunci nu înţelegeam ce sens are viaţa. Mă frământau aceste întrebări şi nopţi întregi mi le petreceam încercând să găsesc răspuns la ele. O altă preocupare din aceeaşi perioadă era cea legată de cuvânt. Cine a dat nume tuturor lucrurilor? Indirect, îmi puneam problema începuturilor, a originii tuturor lucrurilor şi fiinţelor. Devenindu-mi clar că toate sunt trecătoare, că noi venim şi apoi plecăm, mă mistuia această problemă a sensului vieţii mele. Cum să-mi petrec viaţa astfel încât la final să pot muri liniştită, împăcată? Liniştea era de mare însemnătate pentru mine şi îmi apărea ca un semn al unei vieţi împlinite.
După nopţi de insomnie, am găsit un răspuns la preocupările mele, un răspuns pe care atunci inima mea de copil l-a găsit satisfăcător. Mi s-a părut că viaţa are un sens dacă slujeşti şi te jertfeşti pentru o idee mare, pentru un ideal. La vârsta aceea de 8-9 ani, nu ştiam exact care ar fi putut să fie acel ideal, însă a fost suficient cât să mă liniştească pe mine. Urma să-l găsesc.
Ce reprezintă pentru tine relația cu Hristos?
Reprezintă răspunsul la întrebările mele din copilărie, calea pe care mă aflu şi ţinta spre care merg. Când mintea mea a aflat pentru prima dată de Hristos, a ştiut cu precizie că El este Marele Ideal pe care inima mea Îl căuta şi pe care Îl cunoştea din anii copilăriei. Atunci am înţeles şi că El era însoţitorul meu tăcut în interogaţiile mele de copil. M-a cucerit complet şi definitiv prin discreţia şi delicateţea cu care m-a lăsat să-L descopăr. Hristos este dragostea inimii mele şi pe El L-aş alege iar şi iar dintre toate realităţile.
Care sunt cărțile tale preferate?
Oamenii. Cei în trup şi cei pe care îi întâlnesc în urmele scrise lăsate în istorie şi în care se reflectă inima lor. Pentru mine oamenii sunt precum cărţile ce conţin fiecare o poveste a sa unică, irepetabilă, tainică şi niciodată cunoscută complet. Fiind îndrăgostită de Hristos, îmi plac desigur, ‚cărţile’ în care Îl pot întâlni şi în care povestea se scrie frumos şi adevărat, dincolo de suişurile şi coborâşurile ei. Pentru mine frumosul este indisolubil legat de adevărul fiinţial.
Ce scrieri din Sfinții Părinți te-au marcat?
Sunt foarte multe şi mereu se adaugă. Literatura patristică am descoperit-o în anul doi de facultate când citeam cam tot ce îmi cădea sub ochi având sentimentul că citesc psihologie. Aşadar, patristica a însoţit permanent perioada studiilor şi face parte integrantă din formarea mea profesională ca psiholog. Iubesc scrierile Sf. Maxim Mărturisitorul şi ale Sf. Grigorie Palama, ale Sf Simeon Noul Teolog si Sf Grigorie Sinaitul, ei fiind unii din autorii pe care îi citez cel mai des în lucrarea de doctorat dar şi în cursurile de anatomie lăuntrică. Iubesc subtilitatea Sf Dorotei de Gaza, simţul clinic foarte dezvoltat al Sf Ioan Scărarul şi al Sf Ignatie Briancianinov, rafinamentul teologic al Sf Nicolae Cabasila, discernerile adânci ale Sf Nicolae Velimirovici şi ale Sf Iustin Popovic, subţirimea Sf Isihie, adâncimea şi claritatea Sf Antonie cel Mare şi a Sf Ioan Damaskin, pe Nichita Stithatul, Simeon Metafrastul, Marcu Ascetul, Talasie şi Petru Damaskinul, fini psihologi ai Filocaliei. Practic, toţi cei care au scris în acest domeniu sunt partenerii mei de discuţie pe diferite subiecte în cercetările pe care le întreprind. Este o mare bucurie pentru mine să mă aflu în dialog cu ei, pe o serie de subiecte de interes contemporan, de unde să extrag esenţe pe care să le împărtăşesc apoi cu cei interesaţi. Ca atare, pentru mine cercetarea în acest spaţiu nu este doar o activitate ştiinţifică menită să aducă rezultate ce pot fi implementate apoi în practică ci este un mod de viaţă în care relaţiile cu scriitorii menţionaţi sunt unele foarte personale.
Cum crezi că vom găsi Împărăția lui Dumnezeu în adâncul nostru?
Aş spune că sunt câteva ingrediente de bază:  prin sinceritate cu noi înşine, discernământ şi dragoste. Fiinţa umană este dotată cu toate instrumentele necesare pentru a ajunge la acest loc al inimii, în acest adânc al fiinţei unde se întâlneşte cu Hristos Iubirea-Adevăr, căutarea cea mai adâncă a omului din toate timpurile şi din toate locurile, fie ea mai mult sau mai puţin conştientă. Însă pentru aceasta are nevoie de sinceritate, anume de accesarea acelei părţi din sine ce este indestructibilă şi care în psihologia patristică este identificat cu chipul lui Dumnezeu din sine. Sinceritate, un cuvânt derivat din latină, face trimitere exact la acest aspect, la ceea ce este curat, întreg, nevătămat.
Discernământul apoi este absolut necesar pentru a distinge între sinele fals si cel adevărat, cu alte cuvinte pentru a distinge între ceea ce fiinţează în noi şi forţa potrivnică ce ne des-fiinţează. Dificultatea aici este că omul se identifică acum cu ceea ce îl desfiinţează şi ca atare în loc să ‚desfiinţeze’ desfiinţarea, anume să lase să moară ceea ce doar pare să fie dar nu este prin ‚Cel ce este’ (cf. Ieş. 3, 14), acel sine căzut despre care Hristos spune că cine va vrea să-l salveze îl va pierde (cf. Mc. 8, 34-35), omul întreţine acum acest sine fals, îl alimentează permanent, îi dă din energia, talanţii, puterile şi timpul lui, deviind şi risipind astfel ceea ce reprezintă în fapt ‚proprietatea’ sinelui adevărat. Întrucât omul este liber în alegerile sale, el poate să facă aceasta, să ‚investească’ cele ce i-au fost date ca dar acolo unde doreşte. Paradoxal, viaţa, primul şi cel mai important dar primit de la Cel ce este, poate fi folosită pentru a refuza viaţa şi a agonisi moartea.
Discernerea devine pentru cei mai mulţi o mare piatră de poticnire pentru că ea duce la separarea apelor, la despărţirea clară între adevăr şi minciună, între viaţă şi moarte, şi îi pune omului în faţă alegerea fermă fie pentru un drum, fie pentru altul. A crede că le poţi împăca pe amândouă este imposibil! E ca şi cum ai încerca să călăreşti simultan doi cai ce merg în direcţii diametral opuse! Pe de altă parte, spectrul alegerii te pune în faţa unei anumite suferinţe ce vine din perceperea diferenţei dintre cei ce suntem chemaţi să fim şi cine am decis să fim prin alegerile noastre greşite, suferinţă pe care omul o refuză şi odată cu ea şi conştientizarea propriilor devieri de la adevărul fiinţial. Abia această suferinţă rezultată din discernere este crucea şi jugul cel bun şi blând de care ne vorbeşte Hristos (cf. Mt. 11, 29-30). Dacă însă şi-o asumă, această suferinţă este de scurta durată şi îl duce pe om la maturizare în toate planurile, la discernământ şi la bucuria învierii, ce este în esenţă bucuria plenară de a fi viu.
Însă peste toate, dacă omul nu iubeşte adevărul fiinţei sale, adevărul vieţii din el, dacă nu iubeşte acest chip al lui Dumnezeu din el, nici nu îl va alege. Dragostea este motorul care îl pune în mişcare şi care îl face să continue căutarea până simte că a ajuns acasă, la odihnă, la Împărăţia lui Dumnezeu din inima sa.
Ce proiecte ai în momentul de față?
Am mai multe proiecte la care lucrez în paralel şi care se află în diferite stadii de lucru. Ritmul meu de viaţă actual urmează în planul concret ritmul şi priorităţile Asociaţiei de Psihologie Patristică şi ca atare mă adaptez acestora.
Momentan am în lucru trei cărţi: una de specialitate pe problema discernământ – diagnostic, o alta de eseuri de psihologie patristică, şi o a treia bilingvă: română-engleză. În scurt timp va trebui să lucrez sistematic la corectura lucrării mele de doctorat, Psychological and Spiritual Illness, ce a apărut doar în limba engleză şi ce se află în traducere la momentul acesta. Sperăm să o putem publica în limba română undeva până în vară. În paralel, fac cercetare pentru temele propuse în cadrul proiectului asociaţiei noastre – Dialoguri de rouă – lansat pe 2 februarie şi pentru temele pe care le tratez în cadrul interviului lunar acordat Radio Trinitas. Un alt proiect la care lucrez constant este cursul lunar de ‚Noi perspective în psihologie şi psihopatologie’ pe care îl ţin în cadrul asociaţiei. La acestea, se adaugă proaspătul lansat proiect – Întâlnirile Praxis: Călătorii spre locul inimii – ce au un format diferit de la lună la lună, dar care în partea de podium discussions solicită o temeinică cercetare pe subiecte foarte diferite din spectrul larg al psihologiei patristice. Un alt proiect la care lucrez este proiectul ‚Atelierele Praxis’ pe care sperăm să-l lansăm undeva în toamnă.
Ce putere bună crezi că au oamenii și nu o folosesc?
Hristos. El este puterea pe care noi toţi o avem şi pe care nu o folosim. Noi singuri blocăm naşterea Lui în inima noastră, deşi noi suntem constituţional alcătuiţi în chipul Lui. Iar în El se cuprind toate: iubirea, discernământul, adevărul, răbdarea … care nu sunt altceva decât feţe ale aceleaşi realităţi: prezenţa Lui în noi.
Ce locuri din România te bucură și de ce?
Mă bucură foarte mult natura şi biserica. Îmi este greu să trăiesc fără să aud clopotele, de aceea încerc să locuiesc mereu lângă o biserică şi cât mai aproape de natură. Iubesc ritmul de viaţă liturgic. Zilnic, nu doar duminical. De câte ori aud clopotele şi binecuvântarea dată de părinte la începutul fiecărei liturghii mă cuprinde o bucurie spontană. Mă simt acasă!
Cu alte cuvinte, ca să răspund la întrebarea ta, iubesc de fapt, anumite coordonate. Iar în coordonatele acestea se înscriu foarte multe locuri din ţara noastră. Dar cel mai mult iubesc oamenii! Şi pe cei care se trăiesc în frumuseţea lor ‚naturală’ şi care şi-au făcut în fiinţa lor ‚biserică’, dar şi pe cei care nu au ajuns încă acolo. Omul este de o frumuseţe fără de sfârşit după cum şi tu ai observat în denumirea blogului tău. Şi în destructurarea sa, la care ca cercetător şi practician am acces constant, omul îşi păstrează acea frumuseţe. Dacă eşti îndrăgostit de Hristos, nu ai cum să nu fii îndrăgostit şi de acest ‚loc’ din creaţie pe care El a binevoit să-l alcăuiască în chipul Său, şi anume, omul.
Ce ne poți împărtăși din experiența de cercetare de până acum?
Cam cât timp vrei să dureze interviul? Luni, ani?
Lucrând mai mulţi ani în practică ca psiholog, nu m-am gândit niciodată că voi ajunge în acest spaţiu al cercetării, şi mai ales că voi rămâne în el. Ce să fac însă? M-am iar-îndrăgostit! J Munca de cercetare în acest domeniu este de fapt una de tip isihast. Se aseamănă cu munca unui scafandru ce pleacă singur în adâncuri pentru a aduce la suprafaţă esenţe şi uneori esenţe chiar tari şi pentru el.  Plec cu întrebările celor din jur sau ale mele şi mă întorc cu răspunsuri în dar. Nevoile, frământările şi preocupările colegilor mei de breaslă şi ale oamenilor în general, devin ale mele. Le primesc ca dar şi iubesc această comuniune între mine şi toţi ceilalţi preocupaţi de aceleaşi lucruri.
Direcţia de cercetare pe care o dezvolt este în esenţă o formă de iubire împărtăşită, pe care mă străduiesc să o păstrez cât mai curată, neîntinată de slăbiciunile pe care eu ca om le pot avea încă.
Ce cuvinte ai vrea să auzi mai des?
Hristos a înviat! şi Te iubesc! Ca şi cuvinte rostite lăuntric, adică întrupate tainic în fiinţa fiecăruia dintre noi. Mi-aş dori ca toate fiinţele ce au primit viaţa în dar, cele de dinaintea noastră, contemporanii noştri şi cei ce vor veni în lume după noi, să respire tainic în ritmul acestor cuvinte: al învierii în iubirea care este Hristos!
Ce îți face inima să cânte?
Aş spune simplu – viul, viaţa! Toate lucrurile în care se reflectă Dumnezeu, în contexte, în momente, în locuri diferite. Dintre toate, cel mai mult mă entuziasmează oamenii, pentru că în ei se reflectă cel mai mult chipul Celui pe care Îl iubesc!
 Îți mulțumesc, Simona!
Şi eu îţi mulţumesc Magda, pentru că mi-ai prilejuit bucuria de a petrece timp cu tine, cu prietenii mei şi cu ‚Cel ce este’ şi ne face veşnic vii!
Te îmbrăţişez cu toată dragostea în Hristos, Iubirea-Adevăr!

Sursa

Niciun comentariu: