Scrutaţi-vă menirile fiinţii: nu-s oamenii făcuţi să fie fiare, ci pelerini ai binelui şi-ai minţii.
Dante Alighieri - Infernul

Traducere de George Pruteanu

She's only happy in the Sun - Ben Harper

9/12/2017

Dr. Simona Ciobanu: ”Omul este de o frumuseţe fără de sfârşit”


Nici nu mai știu cât timp am așteptat pentru interviul cu psih.dr. Simona Ciobanu, Președinta Asociației Praxis, dar a meritat! Vă invit să citiți un interviu de suflet, care sper să vă aducă mai multă lumină și bucurie!
Când și cum au început preocupările și întrebările tale teologice?
Din copilărie. Mă preocupa sensul vieţii şi al morţii. La un moment dat, mi-a devenit clar că voi muri şi atunci nu înţelegeam ce sens are viaţa. Mă frământau aceste întrebări şi nopţi întregi mi le petreceam încercând să găsesc răspuns la ele. O altă preocupare din aceeaşi perioadă era cea legată de cuvânt. Cine a dat nume tuturor lucrurilor? Indirect, îmi puneam problema începuturilor, a originii tuturor lucrurilor şi fiinţelor. Devenindu-mi clar că toate sunt trecătoare, că noi venim şi apoi plecăm, mă mistuia această problemă a sensului vieţii mele. Cum să-mi petrec viaţa astfel încât la final să pot muri liniştită, împăcată? Liniştea era de mare însemnătate pentru mine şi îmi apărea ca un semn al unei vieţi împlinite.
După nopţi de insomnie, am găsit un răspuns la preocupările mele, un răspuns pe care atunci inima mea de copil l-a găsit satisfăcător. Mi s-a părut că viaţa are un sens dacă slujeşti şi te jertfeşti pentru o idee mare, pentru un ideal. La vârsta aceea de 8-9 ani, nu ştiam exact care ar fi putut să fie acel ideal, însă a fost suficient cât să mă liniştească pe mine. Urma să-l găsesc.
Ce reprezintă pentru tine relația cu Hristos?
Reprezintă răspunsul la întrebările mele din copilărie, calea pe care mă aflu şi ţinta spre care merg. Când mintea mea a aflat pentru prima dată de Hristos, a ştiut cu precizie că El este Marele Ideal pe care inima mea Îl căuta şi pe care Îl cunoştea din anii copilăriei. Atunci am înţeles şi că El era însoţitorul meu tăcut în interogaţiile mele de copil. M-a cucerit complet şi definitiv prin discreţia şi delicateţea cu care m-a lăsat să-L descopăr. Hristos este dragostea inimii mele şi pe El L-aş alege iar şi iar dintre toate realităţile.
Care sunt cărțile tale preferate?
Oamenii. Cei în trup şi cei pe care îi întâlnesc în urmele scrise lăsate în istorie şi în care se reflectă inima lor. Pentru mine oamenii sunt precum cărţile ce conţin fiecare o poveste a sa unică, irepetabilă, tainică şi niciodată cunoscută complet. Fiind îndrăgostită de Hristos, îmi plac desigur, ‚cărţile’ în care Îl pot întâlni şi în care povestea se scrie frumos şi adevărat, dincolo de suişurile şi coborâşurile ei. Pentru mine frumosul este indisolubil legat de adevărul fiinţial.
Ce scrieri din Sfinții Părinți te-au marcat?
Sunt foarte multe şi mereu se adaugă. Literatura patristică am descoperit-o în anul doi de facultate când citeam cam tot ce îmi cădea sub ochi având sentimentul că citesc psihologie. Aşadar, patristica a însoţit permanent perioada studiilor şi face parte integrantă din formarea mea profesională ca psiholog. Iubesc scrierile Sf. Maxim Mărturisitorul şi ale Sf. Grigorie Palama, ale Sf Simeon Noul Teolog si Sf Grigorie Sinaitul, ei fiind unii din autorii pe care îi citez cel mai des în lucrarea de doctorat dar şi în cursurile de anatomie lăuntrică. Iubesc subtilitatea Sf Dorotei de Gaza, simţul clinic foarte dezvoltat al Sf Ioan Scărarul şi al Sf Ignatie Briancianinov, rafinamentul teologic al Sf Nicolae Cabasila, discernerile adânci ale Sf Nicolae Velimirovici şi ale Sf Iustin Popovic, subţirimea Sf Isihie, adâncimea şi claritatea Sf Antonie cel Mare şi a Sf Ioan Damaskin, pe Nichita Stithatul, Simeon Metafrastul, Marcu Ascetul, Talasie şi Petru Damaskinul, fini psihologi ai Filocaliei. Practic, toţi cei care au scris în acest domeniu sunt partenerii mei de discuţie pe diferite subiecte în cercetările pe care le întreprind. Este o mare bucurie pentru mine să mă aflu în dialog cu ei, pe o serie de subiecte de interes contemporan, de unde să extrag esenţe pe care să le împărtăşesc apoi cu cei interesaţi. Ca atare, pentru mine cercetarea în acest spaţiu nu este doar o activitate ştiinţifică menită să aducă rezultate ce pot fi implementate apoi în practică ci este un mod de viaţă în care relaţiile cu scriitorii menţionaţi sunt unele foarte personale.
Cum crezi că vom găsi Împărăția lui Dumnezeu în adâncul nostru?
Aş spune că sunt câteva ingrediente de bază:  prin sinceritate cu noi înşine, discernământ şi dragoste. Fiinţa umană este dotată cu toate instrumentele necesare pentru a ajunge la acest loc al inimii, în acest adânc al fiinţei unde se întâlneşte cu Hristos Iubirea-Adevăr, căutarea cea mai adâncă a omului din toate timpurile şi din toate locurile, fie ea mai mult sau mai puţin conştientă. Însă pentru aceasta are nevoie de sinceritate, anume de accesarea acelei părţi din sine ce este indestructibilă şi care în psihologia patristică este identificat cu chipul lui Dumnezeu din sine. Sinceritate, un cuvânt derivat din latină, face trimitere exact la acest aspect, la ceea ce este curat, întreg, nevătămat.
Discernământul apoi este absolut necesar pentru a distinge între sinele fals si cel adevărat, cu alte cuvinte pentru a distinge între ceea ce fiinţează în noi şi forţa potrivnică ce ne des-fiinţează. Dificultatea aici este că omul se identifică acum cu ceea ce îl desfiinţează şi ca atare în loc să ‚desfiinţeze’ desfiinţarea, anume să lase să moară ceea ce doar pare să fie dar nu este prin ‚Cel ce este’ (cf. Ieş. 3, 14), acel sine căzut despre care Hristos spune că cine va vrea să-l salveze îl va pierde (cf. Mc. 8, 34-35), omul întreţine acum acest sine fals, îl alimentează permanent, îi dă din energia, talanţii, puterile şi timpul lui, deviind şi risipind astfel ceea ce reprezintă în fapt ‚proprietatea’ sinelui adevărat. Întrucât omul este liber în alegerile sale, el poate să facă aceasta, să ‚investească’ cele ce i-au fost date ca dar acolo unde doreşte. Paradoxal, viaţa, primul şi cel mai important dar primit de la Cel ce este, poate fi folosită pentru a refuza viaţa şi a agonisi moartea.
Discernerea devine pentru cei mai mulţi o mare piatră de poticnire pentru că ea duce la separarea apelor, la despărţirea clară între adevăr şi minciună, între viaţă şi moarte, şi îi pune omului în faţă alegerea fermă fie pentru un drum, fie pentru altul. A crede că le poţi împăca pe amândouă este imposibil! E ca şi cum ai încerca să călăreşti simultan doi cai ce merg în direcţii diametral opuse! Pe de altă parte, spectrul alegerii te pune în faţa unei anumite suferinţe ce vine din perceperea diferenţei dintre cei ce suntem chemaţi să fim şi cine am decis să fim prin alegerile noastre greşite, suferinţă pe care omul o refuză şi odată cu ea şi conştientizarea propriilor devieri de la adevărul fiinţial. Abia această suferinţă rezultată din discernere este crucea şi jugul cel bun şi blând de care ne vorbeşte Hristos (cf. Mt. 11, 29-30). Dacă însă şi-o asumă, această suferinţă este de scurta durată şi îl duce pe om la maturizare în toate planurile, la discernământ şi la bucuria învierii, ce este în esenţă bucuria plenară de a fi viu.
Însă peste toate, dacă omul nu iubeşte adevărul fiinţei sale, adevărul vieţii din el, dacă nu iubeşte acest chip al lui Dumnezeu din el, nici nu îl va alege. Dragostea este motorul care îl pune în mişcare şi care îl face să continue căutarea până simte că a ajuns acasă, la odihnă, la Împărăţia lui Dumnezeu din inima sa.
Ce proiecte ai în momentul de față?
Am mai multe proiecte la care lucrez în paralel şi care se află în diferite stadii de lucru. Ritmul meu de viaţă actual urmează în planul concret ritmul şi priorităţile Asociaţiei de Psihologie Patristică şi ca atare mă adaptez acestora.
Momentan am în lucru trei cărţi: una de specialitate pe problema discernământ – diagnostic, o alta de eseuri de psihologie patristică, şi o a treia bilingvă: română-engleză. În scurt timp va trebui să lucrez sistematic la corectura lucrării mele de doctorat, Psychological and Spiritual Illness, ce a apărut doar în limba engleză şi ce se află în traducere la momentul acesta. Sperăm să o putem publica în limba română undeva până în vară. În paralel, fac cercetare pentru temele propuse în cadrul proiectului asociaţiei noastre – Dialoguri de rouă – lansat pe 2 februarie şi pentru temele pe care le tratez în cadrul interviului lunar acordat Radio Trinitas. Un alt proiect la care lucrez constant este cursul lunar de ‚Noi perspective în psihologie şi psihopatologie’ pe care îl ţin în cadrul asociaţiei. La acestea, se adaugă proaspătul lansat proiect – Întâlnirile Praxis: Călătorii spre locul inimii – ce au un format diferit de la lună la lună, dar care în partea de podium discussions solicită o temeinică cercetare pe subiecte foarte diferite din spectrul larg al psihologiei patristice. Un alt proiect la care lucrez este proiectul ‚Atelierele Praxis’ pe care sperăm să-l lansăm undeva în toamnă.
Ce putere bună crezi că au oamenii și nu o folosesc?
Hristos. El este puterea pe care noi toţi o avem şi pe care nu o folosim. Noi singuri blocăm naşterea Lui în inima noastră, deşi noi suntem constituţional alcătuiţi în chipul Lui. Iar în El se cuprind toate: iubirea, discernământul, adevărul, răbdarea … care nu sunt altceva decât feţe ale aceleaşi realităţi: prezenţa Lui în noi.
Ce locuri din România te bucură și de ce?
Mă bucură foarte mult natura şi biserica. Îmi este greu să trăiesc fără să aud clopotele, de aceea încerc să locuiesc mereu lângă o biserică şi cât mai aproape de natură. Iubesc ritmul de viaţă liturgic. Zilnic, nu doar duminical. De câte ori aud clopotele şi binecuvântarea dată de părinte la începutul fiecărei liturghii mă cuprinde o bucurie spontană. Mă simt acasă!
Cu alte cuvinte, ca să răspund la întrebarea ta, iubesc de fapt, anumite coordonate. Iar în coordonatele acestea se înscriu foarte multe locuri din ţara noastră. Dar cel mai mult iubesc oamenii! Şi pe cei care se trăiesc în frumuseţea lor ‚naturală’ şi care şi-au făcut în fiinţa lor ‚biserică’, dar şi pe cei care nu au ajuns încă acolo. Omul este de o frumuseţe fără de sfârşit după cum şi tu ai observat în denumirea blogului tău. Şi în destructurarea sa, la care ca cercetător şi practician am acces constant, omul îşi păstrează acea frumuseţe. Dacă eşti îndrăgostit de Hristos, nu ai cum să nu fii îndrăgostit şi de acest ‚loc’ din creaţie pe care El a binevoit să-l alcăuiască în chipul Său, şi anume, omul.
Ce ne poți împărtăși din experiența de cercetare de până acum?
Cam cât timp vrei să dureze interviul? Luni, ani?
Lucrând mai mulţi ani în practică ca psiholog, nu m-am gândit niciodată că voi ajunge în acest spaţiu al cercetării, şi mai ales că voi rămâne în el. Ce să fac însă? M-am iar-îndrăgostit! J Munca de cercetare în acest domeniu este de fapt una de tip isihast. Se aseamănă cu munca unui scafandru ce pleacă singur în adâncuri pentru a aduce la suprafaţă esenţe şi uneori esenţe chiar tari şi pentru el.  Plec cu întrebările celor din jur sau ale mele şi mă întorc cu răspunsuri în dar. Nevoile, frământările şi preocupările colegilor mei de breaslă şi ale oamenilor în general, devin ale mele. Le primesc ca dar şi iubesc această comuniune între mine şi toţi ceilalţi preocupaţi de aceleaşi lucruri.
Direcţia de cercetare pe care o dezvolt este în esenţă o formă de iubire împărtăşită, pe care mă străduiesc să o păstrez cât mai curată, neîntinată de slăbiciunile pe care eu ca om le pot avea încă.
Ce cuvinte ai vrea să auzi mai des?
Hristos a înviat! şi Te iubesc! Ca şi cuvinte rostite lăuntric, adică întrupate tainic în fiinţa fiecăruia dintre noi. Mi-aş dori ca toate fiinţele ce au primit viaţa în dar, cele de dinaintea noastră, contemporanii noştri şi cei ce vor veni în lume după noi, să respire tainic în ritmul acestor cuvinte: al învierii în iubirea care este Hristos!
Ce îți face inima să cânte?
Aş spune simplu – viul, viaţa! Toate lucrurile în care se reflectă Dumnezeu, în contexte, în momente, în locuri diferite. Dintre toate, cel mai mult mă entuziasmează oamenii, pentru că în ei se reflectă cel mai mult chipul Celui pe care Îl iubesc!
 Îți mulțumesc, Simona!
Şi eu îţi mulţumesc Magda, pentru că mi-ai prilejuit bucuria de a petrece timp cu tine, cu prietenii mei şi cu ‚Cel ce este’ şi ne face veşnic vii!
Te îmbrăţişez cu toată dragostea în Hristos, Iubirea-Adevăr!

Sursa

8/21/2017

Despre omul cazut.

"Dezamagit de fiecare data dupa implinirea dorintelor sale, simtind mereu un gol in adancul fiintei sale, suferind din pricina nepotrivirii dintre ceea ce afla si nazuintele sale profunde (pe care continua sa le aiba fara sa le mai cunoasca adevaratul sens), ramas intr-o lume de obiecte, omul cutreiera printre ele, trecand de la unul la altul,strabate una dupa alta sferele acestei lumi, fara a ajunge vreodata la capatul cautarii sale.
(...)
Omul cazut traieste astfel intr-o stare de permanenta frustrare, intr-o perpetua insatisfactie fiintiala. Chiar daca, uneori, implinirea vreunei dorinte ii da, pentru o clipa, iluzia ca a aflat ceea ce cauta, intotdeauna obiectul dorintei sale, pe care pentru o clipa l-a socotit absolut, sfarseste prin a se dovedi marginit si relativ; ia atunci, omul descopera abisul care-l desparte de adevaratul absolut. Atunci tristetea inimii sale, chip al nelinistii in fata acestui vid, rod al profundei sale frustrari,sporeste. Iar el incearca in van s-o lecuiasca prin ceea ce a nascut-o; in loc sa admita ca golul acesta chinuitor este absenta lui Dumnezeu din sufletul sau si ca numai El il poate umple (cf. In 4, 14), se incapataneaza sa vada in el o chemare la posedarea si desfatarea cu alte si alte noi obiecte care, continua el sa creada, intr-un sfarsit ii vor aduce fericirea mult ravnita. Pentru a evita durerea care urmeaza oricarei placeri si pentru ca nevoia sa nemarginita de fericire sa-si afle implinirea, omul cazut isi continua alergarea nebuneasca in cautarea de noi placeri, pe care le aduna si le inmulteste, incercand sa refaca totalitatea, continuitatea si absolutul dupa care tanjeste, crezand in chip desert ca poate afla infinitul in acest abis in care se scufunda tot mai mult.
(...)
Comparand bunurile pamantesti cu cele duhovnicesti, Sfantul loan Gura de Aur socoteste ca a le alege pe cele dintai nu este altceva decat curata nebunie: "Da, placerea e scurta si trecatoare, scrie el. Asa sunt toate cele omenesti, toate cele trupesti; nici n-au apucat sa vina, ca si zboara. Asa e desfatarea si celelalte (...) Nu au nimic trainic,nimic statornic, nimic nemiscat. Trec mai repede ca apa raurilor si lasa pustii si goi pe cei indragostiti de ele. Cele duhovnicesti insa nu sunt asa; sunt trainice, statornice, neschimbatoare, intinse cat toata vesnicia. Nu este, oare, o mare nebunie sa schimbi pe cele statornice cu cele nestatornice, pe cele vesnice cu cele vremelnice, pe cele ce raman necontenit cu cele ce zboara, pe cele ce ne aduc in veacul ce va sa fie multa desfatare cu cele care ne pricinuiesc acolo mare osanda ?".
Jean-Claude Larchet, Terapeutica bolilor spirituale

8/02/2017

RUGACIUNEA Simonei Ciobanu


DOAMNE, TU care eşti VIAȚA care Naşte şi Învie,
Mai naşte-mă odată în chip de dezlegări:
Dezleagă-mă de cruzimea cu care mă biciui şi mă întunec,
Dezleagă-mă de iraționalul întuneric căruia mă fac părtaş,
Dezleagă-mă de doririle cele împotriva Ta,
Dezleagă-mă de voirile care mă robesc,
Dezleagă-mă de mintea ce nu te alege pe Tine,
Dezleagă-mă de credința ce mi-o pun în orice altceva, dar nu în Tine,
Dezleagă-mă de mulțimea căilor pe care le creditez urmând, dar nu sunt Sfântă Calea Ta cu mine,
Dezleagă-mă de rănile pe care încă le hrănesc în mine cu timpul şi viața pe care Tu îmi dăruieşti,
Dezleagă-mă de glasul pe care l-am ascultat şi care nu era al Tău,
Dezleagă-mă de durerea bolnavă ce mi-a devenit a doua fire,
Dezleagă-mă de mlaştina, mocirla plăcerii în care cerul a respira nu pot,
Dezleagă-mă de iluzie, ratată şi jalnică imitație a vieții, din care clipă de clipă mă adap şi căreia din rob mai rob mă fac,
Dezleagă-mă de cei care mi-au uzurpat sufletul şi care acum mă stăpânesc,
Dezleagă-mă de păruta iubire ce mă ucide şi mă desparte pe vecie de iubire,
Dezleagă-mă de pretinsul de a fi ceea ce nu sunt şi
Dăruieşte-mi Dragostea de a deveni ceea ce doar prin Tine sunt.
DOAMNE, TU care EŞTI VIAȚA VIE, moare-mă morții şi fă-mă, nu oricum ci, VEŞNIC, VEŞNIC, VEŞNIC,
Mereu cu Tine, VIU şi nu doar VIU ci, un adânc de VIU, VIU, VIU.


Scrisă şi recitată pentru noi toți, de  Psih. Dr. Simona Ciobanu (Praxis), la Radio-Trinitas-Viața de familie-Despre Relatii


7/23/2017

Vine un moment în viaţă când fiecăruia i se spune:

Pentru fiecare dintre noi, restaurarea în adevărul fiinţial şi accesarea vieţii în duh este în esenţă o recapitulare de tip avraamic. Vine un moment în viaţă când fiecăruia i se spune:
'Ieşi din pământul tău, din neamul tău şi din casa tatălui tău şi vino în pământul pe care ţi-l voi arăta Eu. Şi Eu voi ridica din tine un popor mare, te voi binecuvânta, voi mări numele tău şi vei fi izvor de binecuvântare. Binecuvânta-voi pe cei ce te vor binecuvânta, iar pe cei ce te vor blestema îi voi blestema;' (Fac. 12, 1-3)
Omul nu poate fi reînnoit decât în afara zonei sale de confort. Pentru aceasta lui i se cere să creadă, adică să urmeze acel traseu lăuntric supraraţional, precum oarecând Avraam. Chemarea poate părea contradictorie sau paradoxală, este personală şi apare tainic în inima omului. Abia după ce omul creditează şi păşeşte pe o astfel de cale intrând în procesul de împreună-alcătuire cu Hristos - Domnul Iubirii-Adevăr, lui i se descoperă 'ţara promisă' şi rostul adânc al fiinţei sale. Pe acest drum, el se declină mereu ipostatic şi merge 'spre asemănare', urcând 'din slavă în slavă'.

Dr.psihologie patristica Simona Ciobanu, extras din cartea aflată în lucru: Eseuri de psihologie patristică, Despre restaurarea în adevărul ființial

Cândva fiul meu, la 30 de ani va veni la mine și va zice…

AdMe.ru a selectat un fragment emoționant din povestirea Svetlanei Hmeli având ca subiect educația copiilor în societatea modernă.


,,Cândva o să am un fiu și am să fac totul invers. Încă de la vârsta de 3 ani am să-i zic încontinuu: ,, Dragul mamei, nu ești obligat să devii inginer sau avocat. Nu contează ce meserie vei avea când vei crește mare. Îți vei dori să fii comentator de meciuri de fotbal la TV sau clovn într-un centru comercial? Așa să fie, ai toată susținerea și sprijinul meu!”

Și când va împlini 30 de ani, acest clovn chel cu o grimasa ștearsă de pe față va veni la mine și-mi va spune: ,, Mamă, am 30 de ani și sunt un clovn într-un centru comercial! O astfel de viață ai vrut să am? La ce te-ai gândit mamă când mi-ai spus că nu contează în ziua de azi să ai studii superioare? La ce te gândeai când în loc să exersez temele pentru matematică, mă lăsai să mă joc cu băieții afară?

Iar eu îi voi răspunde: .,Dragule, dar eu am avut grijă de tine, doar că nu am vrut să pun o presiune asupra-ți sau să-ți influențez decizia! Și atunci el va continua: ,, Eu nu știam ce fac la vârsta respectivă, eram doar un copil, cum puteam să iau vreo decizie, dar tu, tu, tu mi-ai distrus viața! Atunci eu, ridicându-mă în picioare cu privirea fixată pe el voi spune: ,,În lumea aceasta există două tipuri de oameni: unii care trăiesc viața asumându-și responsabilitățile și ceilalți care caută vinovați. Și dacă tu nu înțelegi acest lucru înseamnă că ești un idiot.”

Atunci, el zicând ,,ah” va leșina. Va fi nevoie de aproximativ 5 ani pentru terapie.

Sau povestea se va întâmpla în felul următor. Cândva voi avea un fiu și am să fac totul invers. Am să-i zic de la vârsta de 3 ani: ,,Nu fi idiot Vlad, gândește-te la viitorul tău. Învață bine la școală Vlad dacă nu vrei să lucrezi toată viața operator la un call-centru.

Și la vârsta de 30 de ani, acest programator cu un început de chelie va veni la mine și-mi va reproșa: ,,Mamă, am 30 de ani și muncesc la Google. Muncesc câte 20 de ore pe zi. Nu am familie și nici viața privată. La ce te-ai gândit mamă când mi-ai zis că o muncă bine plătită mă va face fericit? Care era scopul tău atunci când mă obligai să însușesc avansat matematica.

Iar eu îi voi răspunde: .,Dragule, eu doar am vrut să obții ca toată lumea studii superioare universitare! Să ai cât mai multe posibilități în viață! Și atunci el va continua: ,, De ce aș avea nevoie de studii superioare și posibilități dacă sunt nefericit? Când văd cât de fericiți sunt clovnii din centrele comerciale îi invidiez. Aș fi putut fi eu în locul lor, dar din cauza ta am ajuns aici, tu, doar tu ești de vină.” Atunci eu, ridicându-mă în picioare cu privirea fixată pe el voi spune: ,,În lumea aceasta există două tipuri de oameni: unii care trăiesc viața asumându-și responsabilitățile și ceilalți care se plâng tot timpul. Și dacă tu nu înțelegi acest lucru înseamnă că ești un idiot.”

Atunci, el zicând ,,ah” va leșina. Va fi nevoie de aproximativ 5 ani pentru terapie.

Sau se poate întâmpla în felul următor. Cândva voi avea un fiu și am să fac totul invers. Am să-i zic de la vârsta de 3 ani: ,,Eu nu sunt aici pentru a-ți ține morală zi și noapte, eu sunt aici pentru a-ți dărui iubire și afecțiune părintească. Dacă ai întrebări du-te la taică-tu să te educe el, fiindcă nu vreau să fiu din nou vinovată.”

Și la vârsta de 30 de ani, acest regizor cu un început de chelie va veni la mine și-mi va reproșa: ,,Mamă, am 30 de ani. De 30 ani încerc din răsputeri să-ți atrag atenția mamă. Ți-am dedicat 10 filme și 5 spectacole în onoarea ta. Am scris o carte despre tine mamă. Am impresia că te doare la bască. De ce nu mi-ai dat niciun sfat și mă trimiteai după sfaturi la tata?”

Iar eu îi voi răspunde: .,Dragule, nu am vrut să te influențez cumva ]n luarea deciziilor, iar pentru sfaturi era mereu alături tatăl tău.” Și atunci el va continua: ,, De ce aș avea nevoie de sfaturile tatălui dacă te întrebam pe dumneata? Aș fi fost gata să fac orice numai să aud o singură dată ce crezi despre mine. Cu tăcerea ta mi-ai distrus viața, e numai vina ta.” Atunci eu, ridicându-mă în picioare cu privirea fixată pe el voi spune: ,,În lumea aceasta există două tipuri de oameni: unii care trăiesc viața asumându-și responsabilitățile și ceilalți care așteaptă ceva tot timpul. Și dacă tu nu înțelegi acest lucru înseamnă că ești un idiot.”

Atunci, el zicând ,,ah” va leșina. Va fi nevoie de aproximativ 5 ani pentru terapie.

Acest text e o profilaxie bună pentru mămicile care își spun ca obiective să devin mămici perfecte. Relaxați-vă, oricum va găsi o nemulțumire...

7/21/2017

Atunci când vreţi să aflaţi voia lui Dumnezeu...

„Atunci când vreţi să aflaţi voia lui Dumnezeu, să lăsaţi la o parte toate gândurile şi planurile pe care vi le-aţi făcut, şi cu multă smerenie să cereţi în rugăciune să se arate voia sfântă. Şi orice lucru v-ar îngreuna inima, să-l încredinţaţi judecăţii lui Dumnezeu. Cei cu mai multă îndrăzneală şi care se roagă pentru a se face voia lui Dumnezeu, primesc în ei vestirea pe care o aşteaptă şi devin tot mai atenţi în viaţa lor, ca să nu facă nimic fără vestire de sus.

Mai este şi o altă modalitate de a afla voia lui Dumnezeu, folosită des în Biserică, şi anume sfatul cerut prin intermediul părinţilor duhovnici. Marea binecuvântare a ascultării, care îi umbreşte binefăcător pe cei ce o cinstesc, se face pentru ei cunoaştere în necunoaştere, acoperământ şi putere pentru punerea în lucrare a sfaturilor-porunci, pentru că Dumnezeu Se dezvăluie cu trăsătura Sa părintească oamenilor ce ascultă de El. Desăvârşirea ascultării, care este virtutea virtuţilor, îi aseamănă pe cei care o urmează cu Fiul lui Dumnezeu, Care a făcut ascultare până la moarte. Şi aşa cum lui Iisus I s-a dat toată puterea şi toată bunăvoirea Tatălui, la fel şi celor care ascultă de El, li se dă vestea despre voia sfântă şi harul de a o duce la împlinire.

Cei care caută oameni înduhovniciţi, de la care să afle voia lui Dumnezeu, trebuie să ştie următorul lucru: voia lui Dumnezeu nu se revelează în chip magic, şi nici nu este relativă, ea nefiind cuprinsă între limitele strâmte ale raţiunii umane. Preabunul Dumnezeu caută asupra neputinţei omeneşti şi îl informează pe cel care crede în mod absolut şi se smereşte dinaintea Creatorului său, însetat fiind să afle voia Lui şi să aibă puterea de a o pune în aplicare. Un asemenea om primeşte cu credinţă şi recunoştinţă primul sfat pe care i-l spune părintele duhovnic. Însă când credinţa, ascultarea şi smerenia nu conlucrează cu adevărat – fapt dovedit prin aceea că-l contrazice pe părinte şi îi pune diferite întrebări, având intenţia de a se consulta după aceea şi cu alţi oameni –, atunci voia lui Dumnezeu se ascunde, aşa cum se ascunde soarele după nori. Chestiunea acesta este foarte delicată şi necesită multă atenţie. Avva Marcu spune că «omul care se supune aproapelui său ascultă de el, iar Dumnezeu lucrează asupra celui care ascultă, după credinţa lui». Condiţia de bază pentru cel care cere să afle voia lui Dumnezeu este ca el să poată primi dezvăluirea sfântă, pentru că – aşa cum am mai spus – voia lui Dumnezeu nu este cuprinsă sau aşezată în chip magic în locuri şi obiecte, ci este revelată numai celor care sunt vrednici de bunăvoirea sfântă“



Convorbire cu monahul Iosif de la Mănăstirea Vatopedu, Muntele Athos

7/18/2017

Barometrul sufletului

Nevoința rugăciunii este barometrul duhovnicesc care arată cum este vremea sufletului nostru. Dacă însetăm după rugăciune, este un semn bun. El arată că sufletul nostru este viu și însetează după Dumnezeu. De va pieri, însă, această sete sfântă pentru vorbire în rugăciune cu Dumnezeu, este un semn rău, anume că păcatul a umplut sufletul cu întunericul său și că suntem aproape de acea stare vrednică de plâns, care se numește moarte duhovnicească.


Arhimandritul Serafim Alexiev
 

7/12/2017

Dragostea lui Dumnezeu pentru om...

"Oamenii l-au condamnat la moarte pe Dumnezeu, iar Dumnezeu, prin învierea lui Hristos, l-a „condamnat” pe om la nemurire."

Sfantul Iustin Popovici
1894 - 1979













http://citateortodoxe.ro/autor/sfantul-iustin-popovici

„Dacă Mă iubiţi, păziţi poruncile Mele. Şi Eu voi ruga pe Tatăl şi El vă va da un alt Mângâietor, care să fie cu voi pentru totdeauna, Duhul adevărului, pe care lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede, nici nu-L cunoaşte; dar voi Îl cunoaşteţi, căci rămâne cu voi şi va fi în voi. Nu vă voi lăsa orfani, voi veni la voi. "

“Dumnezeu este mai aproape de fiecare om decât este omul însuși față de sine."

Sfantul Iustin Popovici

Sfanta si Dumnezeiasca Liturghie

"Liturghia este educatorul cel mai delicat al minții, al inimii, și al întregii personalități."

Sfantul Iustin Popovici
1894 – 1979

Omul fara Dumnezeu nu are sens.

  "Nu există nimic mai tragic și nimic mai trist ca neamul omenesc înhămat la jugul apăsător al timpului și al spațiului. Trage după sine timpul fără să cunoască nici natura, nici sensul și nici scopul acestuia. Trage după sine spațiul, dar nici natura, nici sensul și nici scopul acestuia nu le cunoaște. Absența scopului îl conduce, așadar, în captivitatea absurdului! Absența scopului rivalizează cu absurdul dar tragicul câstigă întotdeauna "

Sfantul Iustin Popovici
1894 - 1979

pacatul, patima, rautatea...

"Orice păcat constituie o cedare, orice patimă, o trădare, orice răutate, o înfrângere."

Sfantul Iustin Popovici
1894 - 1979

4/16/2017

STERGARUL, de Costache Ioanid


La cina cea de Paste, in camera de sus,
inconjurat de-apostoli, S-a asezat Iisus.
Se revarsa din sfesnic o galbena lumina
pe azimile calde, pe mielul…fara vina…
Era placut prilejul. Si toate pregatite.
Dar vai, uitase gazda o sluga a trimite,
un rob sau o copila, ca, dup-a vremii lege,
cureaua de pe glezne pe rand sa le-o dezlege,
sa le aline talpa de colbul de pe drum.
Si-acum cei doisprezece, sfielnic oarecum,
se intrebau in cuget: Cum vom sedea la ruga?
Sau cine isi va pune stergarul cel de sluga?

O, iata-i cum se-ncrunta, privind cu tulburare
cand vasele cu apa, cand praful pe picioare.
Si Duhul ii intreaba, in fiecare zboara:
-N-ai vrea sa-ti pui tu, Petre, stergarul asta seara?
-Chiar eu?…Nu sade bine. Eu doar sunt mai batran.
-Dar tu? Tu cel mai tanar? – Eu stau langa Stapan…
-Dar tu? intreaba Duhul acuma pe Andrei.
-Chiar eu?…Sunt cel din urma la Domnul dintre ei?
-Dar tu ce tii doar punga? – Eu am facut de-ajuns.
Am cumparat merinde si mielul l-am strapuns…
-Tu, Toma, nu vrei oare sa fii tu cel ce spala?
-Sunt trist. Se lupta-n mine o umbra de-ndoiala…
-Dar tu, Matei? Tu, Filip? Dar tu, Tadeu? Dar tu…?
Si-n fiecare cuget raspunsul a fost Nu.

Atunci, lasandu-Si braul si haina-ntr-un ungher,
S-a ridicat Stapanul Cel coborat din cer
si-nfasurand stergarul, S-a aplecat usor
sa-si spele ucenicii ca rob al tuturor.

De-atunci pe apa vremii, atatia ani s-au dus.
Si-acum – a cata oara? -Se-aseaza iar Iisus
sa-ntrebe, tot prin Duhul, pe cei ce-L inconjoara:
-N-ai vrea sa-ti pui tu, Gheorghe, stergarul asta seara?…
Tu, sora Marioara? Tu, Radu? Tu, Mihai?…
Frumos va fi odata acolo sus in Rai!

Dar azi sunt mii de-amaruri. Necazul greu se curma.
Nu vrei, in lumea asta, sa fii tu cel din urma?
E bun un vas de cinste, dar trebuie si-un ciob!
Nu vrei sa fii tu, frate, al fratilor tai rob?

Sunt rani neingrijite, sunt mucuri ce se sting,
batiste-n care lacrimi, in taina se preling,
sunt vaduve bolnave, batrani fara putere,
sunt oameni singuratici, lipsiti de mangaiere,
sunt prunci ramasi acasa, cu-o mama in spital,
bolnavi care asteapta un salvator semnal.

Se cere osteneala si jertfa uneori.
Si nopti de priveghere si iarasi munca-n zori.
Nu manuind Cuvantul, cand harul nu ti-e dat,
cat matura si acul si rufa de spalat,
cat cratita, toporul si roata la fantana,
ciocanu-n tabla casei si-n gard la vreo batrana.

Sa stai de veghe noaptea la cate-un capatai,
sa-ntorci cu greu bolnavul, sa rabzi si sa mangai;
sa-l scoti apoi la soare si sa-i alini amarul.
…Nu vrei cu Mine, frate, sa-ti infasori stergarul?
-Chiar eu?…Nu sade bine. Eu doar sunt mai batran…
-Chiar eu? Eu nu am vreme. Eu am facut de-ajuns.
-Chiar eu? – Chiar eu? Acelasi si-acelasi trist raspuns.

Si-atunci lasand sa-I cada cununa Lui si haina,
iubirii fara margini traindu-i iarasi taina,
incet – a cata oara? – Se-apleaca iar Iisus
si, plin de-atatea ganduri, stergarul iar Si-a pus.

Si-asa cum o mladita se-ndoaie langa trunchi,
Stapanul omenirii Se-apleaca in genunchi.
La jugul fara slava Iisus din nou se-njuga.
El, Imparatul Vietii, din nou e rob si sluga.
Veniti, leprosi ai lumii, murdari de-a ei tarana!
Iisus va spala iarasi cu propria Sa mana!
Veniti, voi ce-n pacate nadejdea vi se frange!
Iisus va spala astazi cu propriul Sau sange!…

Voi, frati, goniti mandria, visarile si somnul!
Luati cu drag stergarul, alaturea de Domnul!
Si nu uitati: pe cale, orice lucrare-i buna;
dar cine ia stergarul, acela ia cununa!