Dacă-nchid ochii
Şi ascult vântul,
Sărut lumina
Şi gust pământul,
Sorb cu sete din petale lacrimile florilor
Şi mă-ntreb cine-o fi inventat cuvântul „dor”,
Ca un foc aprins de soare, vreau să-mi dea vântul răcoare,
Să mă stingă, să m-aprindă în joacă - copil hoinar,
Dor îmi e să beau lumina, ca în clipa care-o să vină
Fericirea, să o aflu şi eu...
De ce-ar fi toamnă,
De ce tristeţe,
De ce uitarea,
Ochii s-o-nveţe
Sorb cu sete din petale lacrimile florilor
Şi de viaţă, de iubire, de zare mi-e-atât de dor,
Dor îmi e să beau lumina, ca în clipa care-o să vină,
Fericirea, să o aflu şi eu - copil hoinar,
Ca un foc aprins de soare,
Vreau să-mi dea vântul răcoare,
Să m-aprindă, să mă stingă din nou...
Dor îmi e să beau lumina, ca în clipa care-o să vină,
Fericirea să o aflu şi eu - copil hoinar,
Ca un foc aprins de soare,
Vreau să-mi dea vântul răcoare,
Să m-aprindă, să mă stingă din nou...
|
Iubirea este cenusa visului (prea) omenesc, de a fi iubit. ~floriploiesteanu
12/20/2016
Dor îmi e să beau lumina, ca în clipa care-o să vină, Fericirea să o aflu şi eu...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu