Scrutaţi-vă menirile fiinţii: nu-s oamenii făcuţi să fie fiare, ci pelerini ai binelui şi-ai minţii.
Dante Alighieri - Infernul

Traducere de George Pruteanu

She's only happy in the Sun - Ben Harper

1/23/2014

Petre Țuțea despre comunism:”Comunismul, unde a triumfat, te beleşte sistematic.”

”Comunismul e cea mai mare aflare-în-treaba din istoria omenirii.

          Comuniştii au vrut sa ne facă fericiţi cu forţă:ba, sa fiţi fericiţi, ca va ia mama dracului! Adică sa mănânci bine, sa bei bine, sa dormi bine şi la loc comanda!
          Ca sa constaţi ca e incapabil comunismul de guvernare, nu trebuie sa ai doctoratul în ştiinţe sociale. Orice bou vede ca nu e bun. El vede ca mă-sa rabdă, nevasta rabdă, copiii rabdă… vede tot şi totul pute.
          A te opune comunismului înseamnă a apăra puritatea Codului Penal. Comuniştii nu trebuie trataţi ca infractori de drept comun. Ca hoţii de buzunare, ca tâlharii, ca violatorii de dame…
          Comunismul e imanentism absolut: el muta complet omul în lumea asta. Comunismul înseamnă negaţia omului total, ca omul total aparţine la cele doua lumi: lumea trecătoare şi lumea veşnică. Or, comunismul ancorează în dimensiunea lumii trecătoare şi în felul asta nu e uman. Pentru ca daca îi spui unui om normal: ma, eşti un animal raţional muritor şi după tine rămân doar viermi şi minerale – îţi da cu bâta în cap!
          M-am gândit sa scriu un pamflet anticomunist şi m-am gândit sa iau anticii şi modernii, cei mai mari pamfletari pe care-i întâlnesc, şi sa iau de acolo cele mai acidulate imagini sau figuri de stil. şi m-am gândit ca e un travaliu odios, gratuit, nu face trei parale. şi am ajuns la o intuiţie mult mai corecta pentru a defini orice mişcare comunista. Iau un Cod Penal cu trihotomia, tripartita diviziune a infracţiunilor: crime, delicte şi contravenţii. Definesc crimele pe rând, delictele pe rând şi contravenţiile pe rând, şi scriu dedesubt: comunismul e infractor la ordinea universala, naturala prezenta în acest integral Cod Penal. Ei sunt infractori, comuniştii, nu sunt oameni politici. De altfel, Douglas, ministrul de externe al Americii, a dat o definiţie a comunismului: exista în dreptul penal crime continue şi crime continuate; comunismul e o crima continua.
          Comuniştii sunt atât de tereştri, ca eu nu i-aş lăsa nici sa se urce în avion, şi între Bucureşti şi Moscova i-aş pune sa meargă pe jos, umplând desagii cu mâncare din loc în loc…
          Comunistul ştie ca e animal, ştie ca e raţional şi ştie ca e absolut muritor. Dar în felul asta, cu toată raţionalitatea lui, între el şi dihor nu e nici o deosebire.
          Comunismul, unde a triumfat, te beleşte sistematic.
          Rusia a demonstrat – tehnic, practic şi teoretic – nulitatea comunismului.
          Stalinismul e definiţia comunismului. Unde nu e stalinism, după trei luni cad de la putere, ca nu sunt în stare sa dea nici… apa. Nu se poate impune comunismul decât cu bâta, cu parul!
          Nu se poate face economie în comunism şi de către comunişti. Ăştia nu sunt în stare sa conducă nici o comuna rurala. Încurca apele, înfunda fântânile…
          Comunismul este un cancer social. Unde se instalează, rămâne pustiu.
          Atât extrema stânga, cât şi extrema dreapta sunt falimentare. Comunismul, de pilda:premisa lui majora e egalitatea reala, absoluta a oamenilor. În niciunul din regnurile cunoscute nu exista egalitate – nici în regnul mineral, ca aurul nu e egal cu cărbunele, nici în regnul vegetal, ca plantele nu sunt egale, şi nici în regnul animal, ca pisica nu e egala cu leul, cel putin ca forţă. şi nici în specia om nu funcţionează, cu atât mai mult, principiul egalităţii. E damnat esenţial comunismul prin premisa lui majora: egalitatea reala a oamenilor, care este o utopie. şi încă… da, vorba lui Berdiaev, cusurul utopiilor nu sta în construcţia lor, ci în faptul ca toate sunt realizabile. E un paradox, însa este adevărat ca paradoxul este limita până la care poate merge inteligenta umana, dincolo de care apare nimicul.
          Comuniştii sunt văcari: considera oamenii ca văcarii cirezile. Cum poţi gândi egalitatea absoluta – ca aşa trebuie s-o gândeşti ca sa fii comunist – când nici nu ieşi bine în strada şi te-ntâlneşti cu ea, cu inegalitatea?
          Si la comunişti sunt stăpâni şi slugi, dar ei sunt ipocriţi, pentru ca stiu ca egalitatea oamenilor nu poate exista nicăieri; sunt perfect escroci, tocmai pentru ca afirma ca esenţa comunismului este egalitatea reala a oamenilor. Premisa egalităţii absolute e nula, iar socialiştii adaugă putin sifon în vinul asta.
          Sistemele sociale trebuie definite finalist, prin ce urmăresc. Comuniştii urmăresc egalitatea anarhica finala. Ăştia sunt comuniştii – anarhişti! Prin finalitatea lui, marxismul nu e ostil anarhiei, pentru ca nu poţi fi egalitar decât daca eşti anarhic.
          Când se vorbeşte de totalitarismul comunist e o contradicţie în termeni. Totalitari nu pot fi decât oamenii care pleacă de la întreg la parte – după formula aristotelica. Or, comuniştii, nu sunt totalitari. După ce ma orientez? După Manifestul comunist, care e evanghelia lor, evanghelia rosie. Acolo se spune ca idealul lor e o societate fara stat, fara clase, conceputa ca o asociere libera de indivizi. E incendiul anarhiei finale, sfârşitul Manifestului, cum zice Kautki. Comuniştii sunt anarhişti la finalitate. Totalitari sunt fasciştii, hitleriştii şi Biserica Catolica, pentru ca şi ea pleacă de la principiul aristotelic: întregul premerge partea. Ăştia sunt totalitari. Mi-a spus un ziarist: Nu mai spuneţi asta, ca zăpăciţi tineretul! Daca toţi îi considera pe comunişti totalitari, nu pot sa dau pe post asta… Dar eu – ce-i în guşa şi-n căpuşa. Nu ma dau înapoi. Nu pot sa mint.
          Cei care stau sub fluviul evenimentelor, stau fie din orgoliu, fie din capacitate de adaptare. Dat, de multe ori, adaptarea la împrejurări se cheama conformism şi conformistul se deosebeşte de ploşniţă doar prin aceea ca ea n-are raţiune…Cei care nu se conformează trag consecinţele, fie din orgoliu, fie din incapacitate de adaptare. Dar adaptarea tine mai mult de biologic decât de spiritual. De pilda eu ma situez în fluviul inform al stalinismului, care se revărsa prin stalinismul haotic anglo-saxon asupra Europei centrale. Deci cum pot fi eu, daca încerc sa judec acest fluviu inform al stalinismului care situează omul în regnul animal, cum pot eu sa scap de acest animalism? Prin orgoliu, ma opun – şi intru în temnita. Prin conformism, devin un simplu animal adaptabil. De altfel, sa ştiţi un lucru:în lupta cu evenimentele politice majore omul basculează între eroism şi laşitate. Te supui evenimentelor, ştiind ca singur nu le poţi înfrânge; şi nu-ţi convine sa candidezi la eroism.
          Reacţionar e cel vetust şi învechit. Conservatorii mari nu sunt reacţionari, pentru ca au de partea lor legile eterne ale lui Dumnezeu.
          Cred ca acum la noi, ar fi optima o conducere conservatoare, realizata însa într-un climat democratic. Adică un partid conservator, tradiţionalist, naţionalist, într-un climat liberal. Ca sa nu facă din conservatorism instrument de tiranie, ca eu nu pot sa accept în numele nici unei idei sa asupresc o singura celula dintr-un om.

          Constituţia liberala din 1923 nu e o opera, e o capodopera. Un rege puternic, înfăşurat într-un stat al normelor liberale: separaţia puterilor şi libertăţi câte doreşte nea Nită; nici nu poate duce atâtea libertăţi!”

Petre Tutea despre Cultul aparitiei si disparitiei - Istoria

               "Nu stiu de ce gluma asta de-a face istorie se practică atât de mult. Dacă ai cultul istoriei, ai cultul apariţiei şi dispariţiei; e consolator acest joc? Istorismul, adică perspectiva istorică asupra vieţii şi lumii, a dus în cimitir. Ne înecăm în istorie. Pentru că istoria nu te învaţă numai să faci ceva, ca popor; cu istoria, tot ce însemnezi în interiorul unui popor devine discutabil, prin faptul ca, nu poţi la infinit, să lucrezi la facerea ta, ci dispari şi apare altcineva care, chiar dacă nu te înlocuieşte, te prelucrează. Și dacă nu poţi ieşi din devenire, nu poţi scăpa de tristeţe; tristeţea metafizică e fructul devenirii. Sunt proşti istoricizanţi care se consolează prin devenire. Devenim mai civilizaţi, nu? Sau mai culţi… Adică murim ca şi caprele, numai că e mare lucru că există Kant, Descartes, există Newton, mă rog, atâţia mari creatori de cultură, şi există şi făuritorul de religie, Cristos – dar nu ne interesează!

          Istoria e întemeiată pe istoria dintre Eva şi dracul. Aşa începe istoria, această rătăcire a omului, ca o damnaţie. Dar la apariţia lui Cristos, atunci s-au suprapus teandric omul divinizat şi divinitatea om şi istoria a fost anulată. Cioran are o afirmaţie extraordinară: Istoric este tot ceea ce este supraistoric. Creştinismul a punctat supraistoric, desi a apărut în istorie.
          Sunt două mari discipline guvernate de principiul ireversibilităţii: termodinamica şi istoria.
          Kant spunea că el e propriul său legiuitor şi stăpân. Lucru la care eu am făcut aşa: pârţ! aşa e el legiutor şi stăpân cum sunt eu popă în cartier.
          Nu e om, Kant. N-a reuşit să fie om cu toată stabilitatea lui. Iar badea Gheorghe, care se sincronizează cu clopotele de la biserică, e laureat al premiului Nobel pe lângă Kant.

          Eu am citit Cronica raţiunii pure ca student şi am înlemnit de emoţie. Acum am faţă de ea, ca mistic biblic, consideraţia pe care am avut-o faţă de Informaţia Bucureştiului. Dar a trebuit să fac 80 de ani…"

Petre Tutea - Intre Dumnezeu si neamul meu

1/16/2014

Parabola unui om ...obisnuit

O data, pe cand studiam flora existenta in mijlocul unei paduri de stejar, am descoperit printre numeroase plante ce purtau o marime apropiata, una, care era mai inchisa la culoare, ce parea a fi totodata mult mai dreapta si avand o duritate mai mare decat celelalte. Atunci cand am atins-o, mi s-a adresat pe un ton oarecum intepat: " - Rogu-te da-mi pace; Eu nu sunt asemeni acestora, una din plantele tale de colectie, carora Natura le-a dat nastere doar pentru a trai pe durata unui singur an. Sunt un mic stejar."

La fel este cazul unui om a carui influenta este destinata a dainui de-a lungul a sute de ani. De-a lungul copilariei, a tineretii si chiar a maturitatii, el isi continua existenta in mijlocul semenilor sai, aratand intru-totul asemeni lor, parand a fi la fel de lipsit de importanta. Dar privit intr-un mod particular el este nemuritor; Timpul va sosi si impreuna cu el ii va aduce pe aceia ce vor sti sa-i acorde valoarea reala pe care o poarta in sine.

A. Schopenhauer - Parabole

1/15/2014

Din Cartea Cantecelor lui Heine

Lacrima ce am vărsat
S-a schimbat în floare.
Şi suspinul ce-am oftat,
În privighetoare.


HEINE

Din Cartea Cantecelor

HEINE

Deodata eu am desperat
Si-n fine toate le-am rabdat,
Ca voi putea rabda,
Dar cum? Nu ma-ntreba.



H. HEINE

1/03/2014

Despre Logica si Realitate

Logica sufera de-un mare viciu logic: ea crede ca insasi realitatea e de natura logica. Daca intalneste ceva ce nu se poate intelege in chip logic, ea va sustine ca "acest ceva" nu exista, ci e numai aparenta.

Lucian Blaga in "Zari si etape"

"Toleranta trebuie să functioneze până în clipa când începe abuzul"


altAm meditat mai adânc gândindu-mă la vremurile noastre, dacă nu cumva procesul de admitere a României în Europa se prelungeste, dacă nu cumva viziunea dostoievskiana a mers dincolo de comunism. Dumnezeu ne-a ajutat si am scăpat de povara comunismului, prin jertfele din Decembrie '89, intrând într-o altă era. Iată însă că avem o altă perspectivă: dacă ne-am confruntat cu Răsăritul bolsevic, de data aceasta ne îndreptăm cu fata către Occidentul european - care se autodefineste drept "Europa" însăsi si care ne invită să intrăm în ea, ca si cum noi n-am fi fost niciodată europeni.

În privinta aceasta - dacă trebuie să fac o paranteză si vreau să o fac - doresc să afirm că noi am fost întotdeauna europeni si că nu poate fi vorba de o "intrare" a noastră în Europa, ci de regăsirea noastră în Europa, sau mai precis de regăsirea Europei în noi.Ne e greu să fim tratati ca niste primitivi, cu toată sărăcia noastră, uitându-se că dacă suntem astăzi săraci si înapoiati datorită comunismului, este si prin faptul că Occidentul ne-a livrat, aproape gratuit, acestuia. Lucrurile acestea sunt stiute. Cred că Apusul nu are dreptul să ne umilească, asa cum a încercat si încearcă; fără să fac politică, trebuie să subliniez atitudinea tot mai demnă a tării noastre în acest context european.

Nu asteptăm spiritualitate din Occident, pentru că nu o are. Uneori suntem tratati ca niste "balcanici", uitându-se că suntem la nordul Dunării si că, geografic, nu facem parte din Balcani. Ei, si dacă am face? Alexandru Paleologul spune că, la urma urmei, chiar dacă am fi balcanici, ce este rusinos în asta? Platon, Aristotel si Sofocle au fost balcanici. Iar eu as adăuga: toata doctrina teologică a lui Toma d’Aquino s-a sprijinit pe Aristotel, pe un balcanic. Iar dacă este vorba de civilizatie, ar trebui să ne amintim că, în jurul anului 1000, bazileii si principesele Bizantului aveau băi de marmură, în timp ce curtenii lui Carol cel Mare se scărpinau de păduchi si râie.

Asadar, dacă este vorba de o Europă, si anume de adevărata Europă, noi am avut întotdeauna viziunea si trăirea ei. Europa este sinteza gândirii elene, a spiritualitatii crestine si a civilizatiei romane. Este singura Europă pe care o recunoastem, dar si singura Europă care ni se refuză. Ni se propune în schimb, o Europă construită eminamente pe economie si politică; nici cea mai mica adiere de cultură, că de religie nu mai vorbim. Dacă aceasta este Europa care ni se îmbie, nu avem nevoie de ea!

Mai degrabă o invităm să se îndrepte ea către noi, ca să se redescopere pe ea însăsi; noi nu avem de cersit, ci de oferit.

Ce ni se propune în schimb? Economicul (pâinea). Prin pâine ni se cere libertatea. De aici, pretentiile aberante care ni se pun în fată, pentru a fi acceptati în această Europă: homosexualitatea, viciu, avortul, desfrâul, sexualitatea, pornografia, adică tot ceea ce poate fi mai rău în viata unei societati, niste rele pe care noi, ca popor în frunte cu Biserica si din fericire în frunte cu tineretul nostru crestin ortodox, le respingem cu toată fermitatea, pentru că nu vrem ca, cu pretul "intrării" noastre în Europa, să ne pierdem propria identitate natională. Asadar: economie (mai avansată), pâine, robire.

În al doilea rând ni se oferă: "miracolul". Nici pomeneală de vreun miracol în numele lui Dumnezeu, asa cum încerca cel putin, marele inchizitor. Nu, ci “miracolul” zborului cosmic, al electronicii, al calculatorului, al ingineriei genetice: un miracol perpetuu, pe care, fascinati, va trebui să-l acceptăm în locul minunilor lui Dumnezeu.

Si, în al treilea rând, tot prin economic, ni se ia puterea si, prin putere, autoritatea. Nu mai este ce a comunismului, ci cea a asa-ziselor "Mari Puteri", cele îndrituite să hotărască pentru popoarele mici.

"Toleranta" mea trebuie să înceteze atunci când ceilalti abuzează de ea.

Verbul "a corupe", în acceptiunea termenului grecesc, înseamnă a altera nu numai prin descompunere, ci si prin amestec. Toate aceste forme de sincretism religios care ni se propun, începând cu New Age si terminând cu tot felul de combinatii între diferite secte neo-protestante care alcătuiesc federatii "evanghelice" si "evanghelizatoare" si care caută să ne ametească prin aceste oferte foarte comode, seducătoare, deseori toate acestea sunt forme si manifestări ale coruptiei spirituale.

E bine să stiti că, pe măsură ce aceste invazii devin tot mai radicale, dar ne propun concomitent, în mod repetat si stăruitor, "toleranta", e bine să stiti că toleranta trebuie să functioneze până în clipa când începe abuzul! Din momentul în care celalalt abuzează de toleranta mea, aceasta încetează si trebuie să înceteze.

De aceea, personal, voi deveni intolerant, chiar cu riscul de a fi catalogat drept fundamentalist. La urma urmei, dacă e vorba de "fundamentalism", primul fundamentalist a fost însusi Iisus Hristos: "Inapoia Mea, satano!"

IPS Bartolomeu Anania

1/02/2014

SFANTUL SERAFIM DE SAROV: "Dobandeste pacea si mii de oameni din jurul tau se vor mantui!"

“Pacea sufleteasca se obtine prin dureri. Semnul vietii duhovnicesti este adancirea omului inlauntrul sau si tainica lucrare in inima sa."





"Virtutea nu este o pară pe care s-o inghiti dintr-o data. Căci nu este usor ca cineva sa biruiasca desertaciunile acestei lumi. Un om devine smerit, sigur si incercat numai dupa ce, cu ajutorul rugaciunii, suporta numeroasele ispite ce-i vin fara voia lui.Rabdarea este sarguinta sufletului in lucrarea lui."

"Totdeauna sa te cercetezi pe tine insuti sa vezi daca te afli in Duhul lui Dumnezeu sau nu. Sa nu te lasi pana ce Domnul Dumnezeu Duhul Sfant, Cel cautat nu va fi aflat si va petrece iarasi impreuna cu noi prin harul Sau."

"In pilda fecioarelor intelepte si a celor nebune, cand cele nebune au ramas fara de untdelemn, cele intelepte le-au spus: <<Mergeti la cei ce vand si cumparati>>” (Matei 25:9). Dar dupa ce au cumparat, usa camarii mireselor era deja inchisa, iar ele n-au mai putut intra. Unii spun ca lipsa untdelemnului din candelele fecioarelor nebune se talcuieste ca fiind lipsa de fapte bune in vremea vietii lor.

O asemenea interpretare nu este foarte corecta. De ce le-ar lipsi lor faptele bune, cand sunt numite fecioare, chiar daca nebune? Fecioria este virtutea suprema, o stare ingereasca, si ar putea tine locul tuturor celorlalte fapte bune. Eu cred ca ceea ce le lipsea lor era harul Prea-Sfantului Duh al lui Dumnezeu. 

Aceste fecioare au practicat virtutile, dar, in ignoranta lor duhovniceasca, au crezut ca viata crestina consta doar in facerea de bine. Facand fapte bune, ele credeau ca fac lucrarea lui Dumnezeu, dar putin le pasa daca au obtinut harul Duhului Sfant. 

Aceste moduri de viata, bazate doar pe facerea de bine, fara a incerca cu atentie daca aduc harul Duhului Sfant, sunt mentionate in cartile Sfintilor Parinti: “Exista o alta cale ce pare buna la inceput, dar care sfarseste in adancul iadului.

“Orice fapta buna facuta intru Hristos ne aduce harul Duhului Sfant, dar mai mult decat oricare ne aduce rugaciunea, pentru ca ea este oarecum la indemana noastra ca o arma pentru dobandirea Duhului Sfant”.

“Puteti judeca cat de mare este puterea rugaciunii, atunci cand este savarsita din toata inima,chiar si in cazul unei persoane pacatoase, in urmatoarea pilda din Sfanta Traditie: Cand, la rugamintea unei mame disperate careia ii murise singurul fiu, o prostituata pe care o intalnise, inca necurata dupa ultimul ei pacat, miscata fiind de durerea adanca a mamei, a strigat catre Domnul: “Nu de dragul unei sarmane pacatoase ca mine, ci pentru lacrimile unei mame ce-si jeleste fiul si crezand cu tarie in bunatatea Ta cea plina de dragoste si in puterea Ta cea nemasurata, Hristoase Dumnezeule, inviaza-l pe fiul ei, o, Doamne!” Si Domnul l-a ridicat din morti”.

“Procedeaza ca in afacerile negustoresti: principalul nu este sa faci negot si atata tot, ci sa castigi mai mult; tot asa si in lucrarea vietii crestinesti nu trebuie sa-ti pui toata silinta numai in aceea ca sa te rogi sau sa faci oricare alta fapta buna. (…) Daca vom cugeta bine asupra poruncilor Mantuitorului Hristos si a celor apostolesti vom vedea ca datoria noastra crestineasca nu consta atat in sporirea numarului faptelor bune, ce slujesc numai ca mijloace scopului nostru crestin, ci si din a scoate din ele cel mai mare folos, adica in castigarea celor mai imbelsugate daruri ale Sfantului Duh. De pilda, simti ca te invrednicesti de mai mult dar dumnezeiesc prin rugaciune si priveghere, privegheaza si te roaga; aduce mai mult duh dumnezeiesc postul, posteste; aduce mai mult milostenia, fa milostenie si tot asa cugeta despre fiecare fapta buna facuta pentru Hristos“.

“Desi apostolul spune: “Rugati-va neincetat” (I Tesalonicieni 5:17), totusi, dupa cum va amintiti, el adauga: “Vreau sa graiesc cinci cuvinte cu mintea mea, ca sa invat si pe altii, decat zece mii de cuvinte in limbi.” (I Corinteni 14:19). Iar Domnul spune: “Nu oricine Imi zice: Doamne, Doamne, va intra in imparatia cerurilor, ci cel care face voia Tatalui Meu Celui din ceruri.” (Matei 7:21), adica cel ce face lucrarea Domnului si, mai mult, o face cu cinstire, caci “blestemat este tot cel care face lucrul Domnului cu nebagare de seama” (Ieremia 48:10)”.

“Nu trebuie sa ne asumam nevointe ascetice dincolo de puterile noastre, ci sa incercam sa ne facem trupul prieten credincios si vrednic de practicarea virtutilor. Trebuie sa mergem pe calea de mijloc.Trebuie sa fim intelegatori fata de neputintele si imperfectiunile noastre sufletesti si sa avem rabdare fata de defectele noastre, asa cum avem fata de defectele altora. Dar nu trebuie sa trandavim, ci trebuie sa ne silim spre imbunatatirea firii noastre. (…) Nu oricine isi poate impune siesi o regula severa de asceza in toate, sau sa se priveze pe sine de tot ceea ce n-ar face decat sa-i dezvaluie slabiciunile. Altminteri, prin epuizarea trupeasca, sufletul slabeste si el. In special, vinerea si miercurea, si mai ales in timpul celor patru posturi, trebuie luata o masa o data pe zi, iar ingerul Domnului se va apropia de tine. La pranz mamanca suficient, la cina fii moderat. Dar un trup care este epuizat de penitenta si de boala trebuie intarit printr-un somn moderat, hrana si bautura moderate indiferent de perioada de timp“.

“Cu orice pret, noi trebuie sa incercam a pastra pacea sufletului si sa nu ne tulburam la jignirile venite de la altii. Nimic nu este mai pretios decat pacea intru Hristos Domnul. Sfintii Parinti aveau mereu un duh de pace si, fiind binecuvantati cu harul lui Dumnezeu traiau mult. Dobandeste pacea, si mii de oameni din jurul tau se vor mantui. 

Atunci cand un om se afla intr-o stare de pace a mintii, el poate de la sine sa le ofere celorlalti lumina necesara luminarii ratiunii. Aceasta pace, ca pe o comoara nepretuita, Domnul nostru Iisus Hristos a lasat-o drept mostenire ucenicilor Sai inainte de moarte. (In. 14,27) Apostolul mai spunea despre ea: “si pacea lui Dumnezeu, care covarseste orice minte, sa va pazeasca inimile si cugetele voastre intru Hristos Iisus” (Filip. 4,7). 

Introdu mintea inlauntrul inimii si dai de lucru acolo cu rugaciunea; atunci pacea lui Dumnezeu o umbreste si ea se afla intr-o stare de pace. Trebuie sa ne obisnuim sa tratam jignirile venite de la altii cu calm, ca si cum insultele lor nu ne privesc pe noi, ci pe altcineva. O astfel de practica ne poate aduce pacea inimii si o poate face lacas al lui Dumnezeu insusi. 

Daca nu se poate sa nu te tulburi, atunci, cel putin, e necesar sa incerci sa iti infranezi limba, dupa cuvantul psalmistului: “tulburatu-m-am si n-am grait“ (Ps. 76, 4). 

Pentru a ne pastra pacea sufletului, este nevoie sa evitam cu orice pret a-i critica pe altii. In mod aparte, pentru a pastra pacea sufleteasca trebuie evitata acedia si sa te straduiesti a avea un duh vesel si nu trist. 

Trebuie sa incerci sa iesi din aceasta stare cat mai iute cu putinta. Atentie la duhul intristarii, caci aceasta da nastere la toate relele. O mie de ispite apar din pricina lui: agitatie, furie, invinuire, nemultumirea de propria soarta, ganduri de desfranare, schimbare permanenta a locului.

 Uneori duhul cel rau al intristarii pune stapanire pe suflet si il lipseste de umilinta si bunatate fata de frati si da nastere la repulsie fata de orice conversatie. Atunci sufletul evita oamenii, crezand ca acestia se afla la originea tulburarii sale si nu intelege ca pricina tulburarii sale se afla intr-insul. Sufletul plin de intristare si parca scos din minti este incapabil sa accepte in pace sfaturile bune ce i se aduc sau sa raspunda cu umilinta la intrebarile ce i se pun. 

Primul medicament cu ajutorul caruia omul isi afla in curand mangaiere sufleteasca este smerenia inimii, asa cum ne invata sfantul Isaac Sirul.Aceasta boala este tratata cu rugaciune, abtinere de la graire in desert, lucru de mana, dupa puterile fiecaruia, citirea Cuvantului lui Dumnezeu si rabdare; caci el se naste din lasitate, trandavie si graire in desert”.

“Pentru acest motiv se numeste Maica Domnului “rana dracilor“, fiindca nu poate satana sa piarda pe om, atata timp cat omul nu inceteaza sa alerge la ajutorul Maicii Domnului“.