”Comunismul e cea mai mare
aflare-în-treaba din istoria omenirii.
Comuniştii
au vrut sa ne facă fericiţi cu forţă:ba, sa fiţi fericiţi, ca va ia mama
dracului! Adică sa mănânci bine, sa bei bine, sa dormi bine şi la loc comanda!
Ca
sa constaţi ca e incapabil comunismul de guvernare, nu trebuie sa ai doctoratul
în ştiinţe sociale. Orice bou vede ca nu e bun. El vede ca mă-sa rabdă, nevasta
rabdă, copiii rabdă… vede tot şi totul pute.
A
te opune comunismului înseamnă a apăra puritatea Codului Penal. Comuniştii nu
trebuie trataţi ca infractori de drept comun. Ca hoţii de buzunare, ca tâlharii,
ca violatorii de dame…
Comunismul
e imanentism absolut: el muta complet omul în lumea asta. Comunismul înseamnă
negaţia omului total, ca omul total aparţine la cele doua lumi: lumea trecătoare
şi lumea veşnică. Or, comunismul ancorează în dimensiunea lumii trecătoare şi în
felul asta nu e uman. Pentru ca daca îi spui unui om normal: ma, eşti un animal
raţional muritor şi după tine rămân doar viermi şi minerale – îţi da cu bâta în
cap!
M-am
gândit sa scriu un pamflet anticomunist şi m-am gândit sa iau anticii şi modernii,
cei mai mari pamfletari pe care-i întâlnesc, şi sa iau de acolo cele mai
acidulate imagini sau figuri de stil. şi m-am gândit ca e un travaliu odios,
gratuit, nu face trei parale. şi am ajuns la o intuiţie mult mai corecta pentru
a defini orice mişcare comunista. Iau un Cod Penal cu trihotomia, tripartita
diviziune a infracţiunilor: crime, delicte şi contravenţii. Definesc crimele pe
rând, delictele pe rând şi contravenţiile pe rând, şi scriu dedesubt:
comunismul e infractor la ordinea universala, naturala prezenta în acest
integral Cod Penal. Ei sunt infractori, comuniştii, nu sunt oameni politici. De
altfel, Douglas, ministrul de externe al Americii, a dat o definiţie a
comunismului: exista în dreptul penal crime continue şi crime continuate;
comunismul e o crima continua.
Comuniştii
sunt atât de tereştri, ca eu nu i-aş lăsa nici sa se urce în avion, şi între
Bucureşti şi Moscova i-aş pune sa meargă pe jos, umplând desagii cu mâncare din
loc în loc…
Comunistul
ştie ca e animal, ştie ca e raţional şi ştie ca e absolut muritor. Dar în felul
asta, cu toată raţionalitatea lui, între el şi dihor nu e nici o deosebire.
Comunismul,
unde a triumfat, te beleşte sistematic.
Rusia
a demonstrat – tehnic, practic şi teoretic – nulitatea comunismului.
Stalinismul
e definiţia comunismului. Unde nu e stalinism, după trei luni cad de la putere,
ca nu sunt în stare sa dea nici… apa. Nu se poate impune comunismul decât cu
bâta, cu parul!
Nu
se poate face economie în comunism şi de către comunişti. Ăştia nu sunt în
stare sa conducă nici o comuna rurala. Încurca apele, înfunda fântânile…
Comunismul
este un cancer social. Unde se instalează, rămâne pustiu.
Atât
extrema stânga, cât şi extrema dreapta sunt falimentare. Comunismul, de
pilda:premisa lui majora e egalitatea reala, absoluta a oamenilor. În niciunul
din regnurile cunoscute nu exista egalitate – nici în regnul mineral, ca aurul
nu e egal cu cărbunele, nici în regnul vegetal, ca plantele nu sunt egale, şi nici
în regnul animal, ca pisica nu e egala cu leul, cel putin ca forţă. şi nici în
specia om nu funcţionează, cu atât mai mult, principiul egalităţii. E damnat
esenţial comunismul prin premisa lui majora: egalitatea reala a oamenilor, care
este o utopie. şi încă… da, vorba lui Berdiaev, cusurul utopiilor nu sta în
construcţia lor, ci în faptul ca toate sunt realizabile. E un paradox, însa
este adevărat ca paradoxul este limita până la care poate merge inteligenta
umana, dincolo de care apare nimicul.
Comuniştii
sunt văcari: considera oamenii ca văcarii cirezile. Cum poţi gândi egalitatea
absoluta – ca aşa trebuie s-o gândeşti ca sa fii comunist – când nici nu ieşi
bine în strada şi te-ntâlneşti cu ea, cu inegalitatea?
Si
la comunişti sunt stăpâni şi slugi, dar ei sunt ipocriţi, pentru ca stiu ca egalitatea
oamenilor nu poate exista nicăieri; sunt perfect escroci, tocmai pentru ca
afirma ca esenţa comunismului este egalitatea reala a oamenilor. Premisa
egalităţii absolute e nula, iar socialiştii adaugă putin sifon în vinul asta.
Sistemele
sociale trebuie definite finalist, prin ce urmăresc. Comuniştii urmăresc
egalitatea anarhica finala. Ăştia sunt comuniştii – anarhişti! Prin finalitatea
lui, marxismul nu e ostil anarhiei, pentru ca nu poţi fi egalitar decât daca eşti
anarhic.
Când
se vorbeşte de totalitarismul comunist e o contradicţie în termeni. Totalitari
nu pot fi decât oamenii care pleacă de la întreg la parte – după formula
aristotelica. Or, comuniştii, nu sunt totalitari. După ce ma orientez? După
Manifestul comunist, care e evanghelia lor, evanghelia rosie. Acolo se spune ca
idealul lor e o societate fara stat, fara clase, conceputa ca o asociere libera
de indivizi. E incendiul anarhiei finale, sfârşitul Manifestului, cum zice
Kautki. Comuniştii sunt anarhişti la finalitate. Totalitari sunt fasciştii,
hitleriştii şi Biserica Catolica, pentru ca şi ea pleacă de la principiul
aristotelic: întregul premerge partea. Ăştia sunt totalitari. Mi-a spus un
ziarist: Nu mai spuneţi asta, ca zăpăciţi tineretul! Daca toţi îi considera pe
comunişti totalitari, nu pot sa dau pe post asta… Dar eu – ce-i în guşa şi-n
căpuşa. Nu ma dau înapoi. Nu pot sa mint.
Cei
care stau sub fluviul evenimentelor, stau fie din orgoliu, fie din capacitate
de adaptare. Dat, de multe ori, adaptarea la împrejurări se cheama conformism şi
conformistul se deosebeşte de ploşniţă doar prin aceea ca ea n-are raţiune…Cei
care nu se conformează trag consecinţele, fie din orgoliu, fie din incapacitate
de adaptare. Dar adaptarea tine mai mult de biologic decât de spiritual. De
pilda eu ma situez în fluviul inform al stalinismului, care se revărsa prin
stalinismul haotic anglo-saxon asupra Europei centrale. Deci cum pot fi eu,
daca încerc sa judec acest fluviu inform al stalinismului care situează omul în
regnul animal, cum pot eu sa scap de acest animalism? Prin orgoliu, ma opun – şi
intru în temnita. Prin conformism, devin un simplu animal adaptabil. De altfel,
sa ştiţi un lucru:în lupta cu evenimentele politice majore omul basculează
între eroism şi laşitate. Te supui evenimentelor, ştiind ca singur nu le poţi
înfrânge; şi nu-ţi convine sa candidezi la eroism.
Reacţionar
e cel vetust şi învechit. Conservatorii mari nu sunt reacţionari, pentru ca au
de partea lor legile eterne ale lui Dumnezeu.
Cred
ca acum la noi, ar fi optima o conducere conservatoare, realizata însa într-un
climat democratic. Adică un partid conservator, tradiţionalist, naţionalist,
într-un climat liberal. Ca sa nu facă din conservatorism instrument de tiranie,
ca eu nu pot sa accept în numele nici unei idei sa asupresc o singura celula
dintr-un om.
Constituţia
liberala din 1923 nu e o opera, e o capodopera. Un rege puternic, înfăşurat
într-un stat al normelor liberale: separaţia puterilor şi libertăţi câte doreşte
nea Nită; nici nu poate duce atâtea libertăţi!”