La baza bolilor mintale nu stă sexualitatea, cum zice Freud, ci mândria.
Centrarea pe sine este începutul bolii mintale. Boala mintală se întemeiază pe socotirea propriei persoane drept centru al lumii.
Nu-i om pe lume cu psihic sănătos. Tot omul are în el toate bolile. Cel care pare sănătos şi normal, este cel care ajunge să-şi stăpânească boala şi s-o ţină în frâu. Bolnavul mintal însă nu-şi mai poate controla boala, şi ea iese la iveală.
Duhovnicul e şi psihiatru. Până la urmă, rădăcina bolii mintale e o nepuţinţă a sufletului.Totul are sens duhovnicesc, duhovnicescul le cuprinde pe toate. Şi tratamentul duhovnicesc poate tămădui, adesea, boala mintală.
Un psihiatru care nu-i şi om duhovnicesc poate să aline boala, îl poate aduce din nou în lume pe bolnav, îl poate face să trăiască alături de ceilalţi oameni. Dar n-are ce-i da sufletului său, nu-i poate arăta sensul existenţei sale. Asta numai duhovnicul poate s-o facă.
Nu-i om să n-aibă nevoie de bunătatea noastră. Pe nimeni să nu judecăm şi pentru toţi să ne rugăm, că-s cu toţii aşa năpăstuiţi. Şi toţi bolnavi. Nu-i unul teafăr cu sufletul. Că tot păcatul e boală. Şi chiar de par voioşi şi zdraveni, în faţa veşniciei sunt nişte betegi, că nu ştiu de Dumnezeu.
Şi mulţi din cei ce nu ştiu de Dumnezeu par împodobiţi cu multe şi înalte virtuţi, iar creştinii câteodată se văd mai răi ca ei. Numai că aceia nu-L cunosc pe Dumnezeu, şi acest păcat al lor e mai mare şi mai rău decât toate.
Nu-i om să n-aibă nevoie de bunătatea noastră. Pe nimeni să nu judecăm şi pentru toţi să ne rugăm, că-s cu toţii aşa năpăstuiţi. Şi toţi bolnavi. Nu-i unul teafăr cu sufletul. Că tot păcatul e boală. Şi chiar de par voioşi şi zdraveni, în faţa veşniciei sunt nişte betegi, că nu ştiu de Dumnezeu.
Şi mulţi din cei ce nu ştiu de Dumnezeu par împodobiţi cu multe şi înalte virtuţi, iar creştinii câteodată se văd mai răi ca ei. Numai că aceia nu-L cunosc pe Dumnezeu, şi acest păcat al lor e mai mare şi mai rău decât toate.
De ştii că fratele tău are necazuri, roagă-te pentru el, că-i datorie creştinească, şi-ai să dai seama de n-o săvârşeşti.
La inima omului se-ajunge prin rugăciune. Şi ce să-i spunem şi cum să-i vorbim tot rugăciunea ne învaţă.
Păcatul pentru care-l osândeşti pe celălalt se face păcat al tău. Şi întotdeauna, osândind şi clevetind, pe tine singur ai să te răneşti.
De vezi la ceilalţi păcat şi suferinţă, spune-ţi: “Eu sunt vinovat!”
Jean-Claude Larchet, Tine candela inimii aprinsa. Învăţătura parintelui Serghie, Editura Sophia, Bucuresti, 2007
