PARINTELE IUSTIN E SFANT!

Încă o dovadă a sfinţeniei Părintelui Justin Pârvu - Diavolul strigă prin gura unei femei: "E sfânt!"

E….SFANT !!! ATENTIE !!! VIZIONAREA ACESTUI MATERIAL POATE AFECTA EMOTIONAL CITITORII

21 iunie 2013 Postat in: Articole,Stiri locale,Targu Neamt

 

Dimineata pe la ora 3.00 dupa ce Parintele Iustin Parvu a fost scos din Biserica si a fost pus in Baldachinul din curtea Manastirii Petru Voda cand toti credinciosii i se inchinau, putem numi ca Parintele Iustin a facut o minune. O femeie a fost adusa in fata parintelui unde miraculos a fost vindecata doar prin simpla lui prezenta.

Exorcismul este un act al Bisericii, prin care cere, in numele lui Iisus Hristos, ca o persoana sau un obiect sa fie aparat impotriva influentei diavolului si eliberat de sub stapanirea lui. Potrivit invataturii Bisericii, din cauza pacatului stramosesc, diavolul are o anumita stapanire asupra oamenilor.

Prin lucrarea de rascumparare a lui Iisus Hristos, domnia diavolului a fost invinsa iar La Judecata de Apoi, domnia diavolului va fi franta in mod desavarsit si definitiv.

Sursa: http://www.ziartarguneamt.ro/e-sfant-atentie-vizionarea-acestui-material-poate-afecta-emotional-cititorii

A iubi inseamna a intelege

Cel care nu stie nimic, nu iubeste nimic.

Cel care nu poate sa faca

nimic, nu intelege nimic.

Cel care nu intelege nimic, nu are nici o valoare.

Dar cel care intelege,

acela, totodata, iubeste,

observa, vede...

Cu cat mai multa cunoatere este inerenta unui lucru, cu atat mai mare este iubirea...

Cine isi inchipuie ca toate fructele se coc odata cu

ciresele, nu stie nimic despre struguri.

PARACELSUS

Despre libertate

In padure a izbucnit un incendiu devastator. Toate animalele priveau, speriate si neputincioase, dezastrul, mai putin un colibri care aducea cateva picaturi de apa in cioc si le varsa peste foc. Evident ca efortul ei nu folosea la nimic. Iritate de tot acest du-te vino, animalele mari au intervenit: 

„Pasare colibri, esti cumva nebuna? Nu pricepi ca nu poti face nimic?” 

„Stiu asta prea bine”, a raspuns pasarea, „insa imi fac partea mea de treaba”.

Chestionar psihologie

Chestionar de completat

Love Quote of The Day

Falling out of love is chiefly a matter of forgetting how charming someone is. 

Iris Murdoch

Minciuna, răul si sănătatea mintală

Minciuna este trăsătura cea mai relevantă a răului ce sălăşluieşte în oameni, ea fiind atât un simptom, cât şi o cauză a răului.

De câte ori credem o minciună, sănătatea noastrã mintală si chiar cea a natiunii noastre sunt în pericol.

Noi, ca popor, trebuie să luăm atitudine împotriva minciunii.

PSIHOLOGIA MINCIUNII de M. Scott Peck, Editura Curtea Veche, 2012

Adevarul si Realitatea

Viziunea noastră asupra realităţii este ca o hartă după care ne orientăm viaţa. Dacă harta este corectă, precisă, vom şti în general unde ne aflăm, iar dacă ne decidem unde vrem să mergem, vom şti în general ce vom găsi acolo. Dacă harta este greşită şi imprecisă, ne vom rătăci.

Deşi acest lucru este clar, cei mai mulţi oameni aleg să-l ignore. Ei îl ignoră pentru că drumul nostru spre realitate nu este uşor. Mai întâi de toate, nu suntem născuţi cu hărţi gata întocmite, ci trebuie să le facem noi înşine, iar pentru aceasta e nevoie de efort. Cu cât depunem mai mult efort pentru a preţui şi a percepe realitatea, cu atât hărţile noastre vor fi mai mari şi mai precise.
[…]
Adevărul şi realitatea sunt evitate atunci când sunt dureroase. Putem să ne revizuim hărţile doar atunci când avem disciplina de a trece prin durere. Pentru a avea o astfel de disciplină, trebuie să fim total devotaţi adevărului. Asta înseamnă că trebuie să luăm în considerare adevărul, încercând să-l determinăm cât de bine putem, ca fiind mai important, mai vital pentru interesul faţă de noi înşine decât confortul nostru. 

Reciproc, trebuie să considerăm întotdeauna disconfortul personal ca relativ neimportant şi, într-adevăr, să-i spunem chiar bun-venit, fiind în serviciul căutării adevărului. 

Sănătatea mentală se menţine printr-un proces neîntrerupt de devoţiune faţă de realitate, indiferent de preţ.


M. Scott Peck – Drumul către tine însuţi, Editura Curtea Veche, pag. 46, 50

Serendipitatea

Webster Dictionary defineşte serendipitatea ca fiind „darul de a găsi lucruri valoroase sau agreabile fără a le căuta”. Există câteva caracteristici care intrigă în această definiţie. Una dintre ele este determinarea serendipităţii ca dar, ceea ce implică faptul că unii oameni îl posedă, iar alţii nu, că unii oameni sunt norocoşi, iar alţii nu. Una dintre tezele principale ale acestei secţiuni a cărţii este graţia, manifestată în parte prin „lucruri valoroase sau agreabile care nu sunt căutate”, este la îndemâna tuturor, dar că unii profită de ea, alţii nu. […] unul dintre motivele pentru care nu reuşim să profităm pe de-a-ntregul de graţie este acela că nu suntem pe deplin conştienţi de prezenţa ei – adică nu găsim lucruri valoroase fără a le fi căutat pentru că nu reuşim să apreciem valoarea darului care ni se oferă. Cu alte cuvinte, evenimentele serendipităţii ne apar tuturor, dar deseori nu reuşim să recunoaştem natura lor de serendipitate, considerăm că aceste evenimente nu au nimic remarcabil şi, prin urmare, nu putem să profităm de ele.

M. Scott Peck – Drumul către tine însuţi, Editura Curtea Veche, pag. 256

Cu totii avem un sine bolnav şi unul sănătos

Nu contează cât de nevrotici sau chiar psihotici am putea fi, chiar dacă părem a fi total înspăimântaţi şi complet rigizi, încă există o parte din noi, oricât de mică, ce vrea ca noi să creştem, căreia îi place schimbarea şi dezvoltarea, care e atrasă de nou şi de necunoscut şi care este gata să muncească şi să-şi asume riscurile implicate în dezvoltarea spirituală.

Şi nu contează cât părem de sănătoşi şi evoluaţi spiritual, există încă o parte în noi, oricât de mică, ce nu vrea ca noi să ne încordăm, care se cramponează de ceea ce este vechi şi familiar, care este înspăimântată de orice schimbare sau efort, dorind confortul cu orice preţ şi absenţa durerii cu orice cost, chiar dacă pedeapsa va consta în ineficacitate, stagnare sau regresie.

În unii dintre noi sinele sănătos pare patetic mai mic, complet dominat de lene şi de frica monumentalului sine bolnav. Alţii dintre noi pot să se dezvolte rapid, sinele lor sănătos dominant fiind nerăbdător să se înalţe în strădania de a evolua către divinitate; sinele sănătos trebuie totuşi să fie întotdeauna vigilent împotriva lenei sinelui bolnav, care încă bântuie în interiorul nostru. Sub un aspect, noi, fiinţele umane, suntem toate egale. În fiecare şi în toţi există un sine dublu, unul bolnav şi unul sănătos – o pulsiune de viaţă şi o pulsiune de moarte, dacă vreţi. Fiecare dintre noi reprezintă întreaga rasă umană; în fiecare dintre noi există instinctul pentru divinitate şi speranţa pentru omenire şi în fiecare dintre noi există păcatul originar al lenei, forţa entropică mereu prezentă trăgându-ne în jos încă din copilărie spre mormânt si spre mlaştinile sau smârcurile din care am evoluat.

M. Scott Peck – Drumul către tine însuţi, pag. 276, Editura Curtea Veche

Problema răului

Mai întâi trebuie să conchid că răul este real. Nu este o plăsmuire a imaginaţiei sau a slăbiciunii minţii religioase primitive în încercarea de a explica necunoscutul. Există cu adevărat oameni şi instituţii făcute de către oameni care răspund cu ură în prezenţa binelui şi ar distruge binele atât cât le stă în putere s-o facă. Ele ar face acest lucru nu cu o răutate conştientă, ci într-un fel de orbire, de lipsă de conştienţă a propriului rău – într-adevăr căutând să evite orice astfel de conştientizare. Aşa cum a fost descris răul în literatura religioasă, ele urăsc lumina şi instinctiv vor face orice ca să o evite, inclusiv încercând să o stingă. Astfel de oameni ar distruge lumina în propriii lor copii şi în toate fiinţele ce se află sub puterea lor.

Oamenii răi urăsc lumina, pentru că ea îi dezvăluie pe ei înşişi lor înşile. Ei urăsc binele, pentru că el dezvăluie propria lor răutate. Ei urăsc iubirea, pentru că le dezvăluie lenea. Ei vor distruge lumina, binele, iubirea pentru a evita durerea conştientizării de sine. A doua concluzie a mea este atunci că răul este lenea dusă până la extrem. Aşa cum am definit-o, iubirea este antiteza lenei. Lenea obişnuită este nereuşita pasivă de a iubi. Unii oameni leneşi obişnuiţi pot să nu ridice un deget pentru a se extinde pe sine pînă când nu sunt constrânşi să o facă. Ei vor lua în considerare orice acţiune ce le stă în putere pentru a-şi proteja propria lene, pentru a conserva integritatea sinelui lor bolnav. In loc de a-i nutri, ei îi vor distruge de fapt pe ceilalţi din această cauză. Dacă e necesar, chiar îi vor ucide pentru a scăpa de durerea propriei lor dezvoltări spirituale. Pentru că integritatea sinelui lor bolnav este ameninţată de sănătatea spirituală a celor din jurul lor, ei vor căuta prin toate mijloacele să zdrobească şi să demonteze sănătatea spirituală care ar putea exista exista în apropierea lor. Definesc răul atunci ca un exerciţiu de putere politică – ca impunere a propriei voinţe asupra celorlalţi printr-o coerciţie făţişă sau mascată – pentru a evita extinderea sinelui în scopul nutririi dezvoltării spirituale. Lenea obişnuită este non-iubire, răul este anti-iubire.

Cea de-a treia concluzie a mea este că existenţa răului este inevitabilă, cel puţin în acest stadiu al evoluţiei umane. Dată fiind forţa entropiei şi faptul că oamenii posedă liber arbitru, este inevitabil ca lenea să fie bine stăpânită de unii şi complet nestăpânită de ceilalţi. Entropia pe de o parte şi cursul evoluţionar al iubirii pe de altă parte sunt forţe opuse şi este un fapt natural că aceste forţe se vor găsi într-un echilibru relativ în majoritatea oamenilor, deşi unii, la o extremă, vor manifesta o iubire aproape pură, iar alţii, la cealaltă extremă, o pură entropie a răului. Pentru că ele sunt forţa aflate în conflict, este de asemenea inevitabil ca aceia care se află la extreme să fie încleştaţi în bătălie; este tot atât de natural pentru rău să urască binele precum este pentru bine să urască răul.

Am ajuns la ultima concluzie, aceea că în timp ce entropia este o forţă enormă în cele mai extreme forme ale răului uman, este straniu de ineficientă ca forţă socială. Eu însumi am fost martor al răului în acţiune, atacând în mod vicios şi distrugând în mod eficient spiritele şi minţile a zeci de copii. Dar răul se retrage dacă avem în vedere tabloul în mare al evoluţiei umane. Pentru că fiecare suflet pe care îl distruge – şi sunt destule – este folositor pentru salvarea celorlalte. Pe neştiute, răul serveşte ca baliză pentru a-i avertiza pe ceilalţi să se îndepărteze de bancurile lui de nisip. Din cauză că majoritatea am fost dăruiţi cu un simţ aproape instinctiv de oroare faţă de nelegiuirea răului, atunci când îi recunoaştem prezenţa, personalităţile noastre devin vigilente prin conştientizarea existenţei lui. Acesta este un semnal de a ne purifica. Răul a fost cel care, de exemplu, l-a ridicat pe Christos pe cruce, fapt care ne-a făcut pe noi să-l vedem din depărtare. Implicarea noastră personală în lupta împotriva răului din lume reprezintă una dintre căile prin care ne dezvoltăm.

Sursa: M. Scott Peck – Drumul către tine însuţi,
pag. 277-279, Editura Curtea Veche.

Despre Judecata Sufletelor

"Judecata va fi înfricoşată pentru că acolo sufletul va fi dezgolit de oricare din măştile pe care cu făţărnicie le purtăm" .




Parintele Iustin Parvu de la Manastirea Petru-Voda

Despre mila

Minciuna distruge incet dar sigur, totul. Indiferent cat de mult i-am iubi pe anumiti mincinosi, pentru ei nu ne mai ramane decat mila, care este o forma de iubire data de Dumnezeu, caci in fata tradarilor, orice forma de iubire omeneasca dispare. Mincinosii tradeaza increderea care li se acorda, iar si iar si iar si iar si iar...Tanara Incredere care crestea incet si firesc, asa cum toate lucrurile care conteaza, cresc; ei, mincinosii, o ucid fara mila. De aceea minciuna este diabolica, fiindca ea ucide tot ce e curat, tot ce tine de adevar. Dar ucid mai ales increderea. Iar fara incredere, nici o forma de iubire omeneasca nu creste. Ramane doar mila...dar ea e data in dar, asa cum daruit ne este, tot ce e bun si frumos.

Mary Black & EmmyLou Harris - As Only a Woman's Heart can Know

My heart is low, My heart is so low

As only a woman's heart can be

As only a woman, as only a woman's

As only a woman's heart can know




The tears that drip from my bewildered eyes

Taste of bittersweet romance

You're still in my hopes

You're still on my mind oh

And even though I manage on my own




My heart is low, My heart is so low

As only a woman's heart can be

As only a woman, only a woman's

As only a woman's heart can know




When restless eyes reveal my troubled soul

And memories flood my weary heart

I mourn for my dreams

I mourn for my wasted love

And while I know that I'll survive alone




My heart is low, My heart is so low

As only a woman's heart can be

As only a woman, only a woman's

As only a woman's heart can know