Scrutaţi-vă menirile fiinţii: nu-s oamenii făcuţi să fie fiare, ci pelerini ai binelui şi-ai minţii.
Dante Alighieri - Infernul

Traducere de George Pruteanu

She's only happy in the Sun - Ben Harper

1/31/2012

Ţânţarul

Ca între noi, ca între doi – vampiri de meserie
Ce se muncesc, făcând cu schimbul --
Eu înţepându-te cu vorbe în neştire,
Tu făurindu-mi în tăcere necuvinte - din iubire.



O vietate mică, precum un fir de colb,
O spumă ca o boare, cum l-ar simţi un orb,
cântând c-un zumzet fin - sunet divin, înalt,
Ineluctabil croindu-şi drum, spre neant.

Înfometat, dar tare leneş - de blazat,
Se-aciuă lâng-o apă, care din curs a stat.
De sila lor, civilizaţii bălţile şi-au secat,
Însă de balta cea mai mare, şi neagră - au uitat…

E balta dinăuntru, i-a noastră, a fiecărui,
Şi ai o mare grijă, să n-o vezi, să nu stărui,
Îi vezi doar suprafaţa, care luceşte-n soare,
Lumina  nu pătrunde-n adânc- unde o doare.

Balta izvor nu e, dar creşte nesmintită,
Ce n-ar da Creatorul s-o ştie curăţită…
Şi El cum ştie omul, că grijă de el n-are,
Din marea Sa iubire, ţânţaru-ndat- apare…

Omul se sperie, l-alungă, de el vrea ca să scape,
Îl caută cu ură, dar el în spate şade,
Şi tace, şi-şi ascute ce are mai de preţ,
Răbdând şi-aşteaptă clipa - a marelui ospăţ.


Când e încă departe, oamenii nu-l aud,
Dar balta lor l-atrage, devine brusc  zălud,
În rotocoale mari pe om el îl curtează ,
Şi-ncet, pe nesimţite, pe capul lui s-aşază.

Iadul sunt ceilalţi- filosofând ca Sartre,
Gând dulce, ce trăieşte în antice lacustre,
Mefisto îl hrăneşte, dând lui starea călduţă,
Părând omului inima,  a-i fi bisericuţă.

Ţânţarii, adulmecând  a lumii nerozie,
O-aşează pe hârtie, în proză sau în vers:
Plinind de plictiseală - încep cu-anestezie,
Înaintând cu grijă, divinul lor demers.

Iar la sfârşit vine morala: muşcătura de ţânţar,
Ce pişc-usturător o somnoroasă conştiinţă,
Şi, angoasând-o, ţi-o aşează pe cântar,
'ntorcându-ţi aroganţa-n chibzuinţă.

la Bucuresci, azi, 31.ian.2012

1/30/2012

Tânţarul



Asteptam un raspuns sincer, dar daca tu crezi ca sunt prea mica pentru a avea impact asupra ta, incearca si dormi in camera cu un tantar adevarat, si vei afla totul despre tantari, ca tot te-ai apucat sa scrii o carte despre neplacutele zburatoare.

Avand in vedere ca nu doresti sa mai fii bazait de asemenea minuscule vietati ale planetei , asa cum sunt eu pe langa tine, ai putea totusi, sa crezi in precizie, si vazand un tantar ca mine zburand, ar trebui sa fii capabil sa il lovesti scurt si rapid, cu o lovitura frumoasa si rasunatoare.

Sau chiar tu esti cel care te comporti ca si tantarul care statea pe o plaja cu nudisti, spunandu-si: stiu ce trebuie sa fac, dar nu stiu cum sa incep. Mereu am avut senzatia ca esti ca un tantar ratacitor, alegandu-si tinta… Acum stiu acest lucru, si uimitor, unii ar crede ca tinta ta ar trebui sa fie o femeie frumoasa si tanara, dar observ ca eu sunt o femeie batrana si proasta, careia tu ii sugi sangele ce ii da viata, viata de care are nevoie ca sa-si duca zilele ramase, pe acest pamant frumos, dar plin de oameni mandri.

Si totusi nu poti fi poreclit tantarul, caci el este mic si rapid,sau mai degraba tot eu pot fi poreclita tantarul! Muscatura tantarului este mica, prin ea este injectata o cantitate foarte mica de lichid tantaresc, dar prin mica muscatura, pot fi introdusi multi virusi la fel de mici si frumosi! Increderea ca intr-o zi te voi vindeca de ranchiuna - si de aversiunea pe care o simti fata de mine – creste in mine exact ca o boala, care a fost introdusa in corpul meu prin minuscula muscatura a tantarului pe care il reprezinti.

Cel mai bun sange se gaseste intotdeauna, in prostii care se lasa muscati de tantari, adica intr-o proasta ca mine, si intr-un tantar ca tine. Caci totusi tantarul cauta sangele cel mai bun si dulce cu care sa se hraneasca…

M-ai virusat, dar vezi, ca daca te umfli prea tare cu sangele meu, si tu poti sa faci poc intr-o zi, de la cantitatea de sange de care ma lipsesti, cu alte cuvinte, iti poate fi fatal sangele meu curat. Adevarul adevarat este ca suntem cu totii niste tantari, rand pe rand, mici si nesatui vampiri…

Prietene….fa ce-ti spune inima ta, asa voi face si eu. E cel mai cinstit lucru, a-ti urma inima, caci inima nu greseste niciodata, numai ratiunea o ia razna crezand ca isi poate calcula si rationaliza inima.

1/28/2012

INIMA RECE - WILHELM HAUF

Wilhelm Hauff - Inima rece

Asculta mai multe audio diverse
Povestea celor cu inima de piatra, si despre liberul arbitru.

(S)HE



Lyrics | Charles Aznavour - She lyrics

1/23/2012

STARSHIP - NOTHING'S GONNA STOP US NOW




Looking in your eyes I see a paradise
This world that Ive found
Is too good to be true
Standing here beside you
Want so much to give you
This love in my heart that I'm feeling for you

Let em say were crazy, I don't care about that
Put your hand in my hand baby
Dont ever look back
Let the world around us just fall apart
Baby we can make it if were heart to heart

And we can build this thing together
Standing strong forever
Nothings gonna stop us now
And if this world runs out of lovers
Well still have each other
Nothings gonna stop us, nothings gonna stop us now

I'm so glad I found you
I'm not gonna lose you
Whatever it takes I will stay here with you
Take it to the good times
See it through the bad times
Whatever it takes is what I'm gonna do

Let em say were crazy, what do they know
Put your arms around me baby
Don't ever let go
Let the world around us just fall apart
Baby we can make it if were heart to heart

And we can build this thing together
Standing strong forever
Nothings gonna stop us now
And if this world runs out of lovers
Well still have each other
Nothings gonna stop us, nothings gonna stop us

Ooh, all that I need is you
All that I ever need
And all that I want to do
Is hold you forever, ever and ever, hey

And we can build this thing together
Standing strong forever
Nothings gonna stop us now
And if this world runs out of lovers
Well still have each other
Nothings gonna stop us
Nothings gonna stop us, whoa
Nothings gonna stop us now, oh no

Hey baby, I know, hey baby, nothings gonna stop us
Hey baby, woo, nothing, hey baby
Nothings gonna stop us now yeah

1/22/2012

Strada singuratatii

M-am trezit dintr-un vis urat…se facea, ca

Fugind de furtuna, am ajuns intr-un labirint,

De drumuri intunecate si mult intortocheate.

Pietre potrivite ( ori chiar bolovani erau poate)-

cum nu prea vedeam - de fiecare m-am lovit,

In genunchi am cazut si mi i-am zdrelit.

Cu greu de fiecare data ma ridicam,

Sangele imi siroia, dar din nou mi-i zdreleam;

Tufe de plante carnivore si cu tepi m-au prins

In a lor plasa dureroasa, pielea mi-au strapuns.

De durere, aproape ca nu mai puteam striga:

Doamne, ajuta-ma sa ma pot ridica!…


Azi, m-am trezit ca dintr-un vis urat,

Labirintul s-a ingustat dupa un damb,

Am cazut din nou, si cand m-am ridicat,

Am vazut ce n-am crezut a fi auzit vreodat’:

Cum ca, pe strada singuratatii oarbe am adastat.

si ma doare sa stiu, caci am aflat:

Nimic nu mai vine si mai pleaca de-aici.

Mai poti zbura doar pe curenti meteorici,

Cand vei fi devenit atomi de praf cosmic.

1/20/2012

Ce face un tiran?

rapeste libertatea unui om sau unor grupuri de oameni. Am gasit in "Jurnalul fericirii" lui Nicolae Steinhardt urmatoarele cuvinte despre tirani. 


"Virtutea personala a tiranului, oricat de incontestabila, nu justifica tirania. Calitatile personale n-au la oameni de felul acesta nici o valoare, sunt anihilate de pacatul strigator la cer al desfiintarii libertatii omului, de groaznicul pacat al prefacerii semenilor in dobitoace, desigur,  de vreme ce li se rapeste principala insusire a duhului: libertatea. 


Virtuti personale aveau si fariseii, ba inca multe, erau nu numai cumsecade ci si rigurosi. Calvin la fel. Si sunt sigur ca si Caiafa era plin de frumoase purtari si ducea o viata model."

1/19/2012

Love quote of the day

We cease loving ourselves if no one loves us.
Madame de Stael

1/18/2012

CE ESTE MAMA, LIBERTATEA?



Este o optiune buna sa simti ce scrii, dar desi pare paradoxal, este mai cinstit pentru tine insuti sa scrii ce simti.



La început a fost cuvântul, exact cum spune Cineva

Cuvântul este Libertate, şi astăzi tinde-a ne blaza

Şi nu din alt motiv, se pare, ci starea ni s-a alterat,

Când Libertate cerem toţi - un lucru atât de disputat,

Liber să fii, nu-i suficient, mai tre’ să pui şi altceva

Şi chiar de-aici, lumea nebună începe a controversa.




Nu e subiect de controversă, oricât ne-ar place să vorbim

Liber să fii, e mare lucru, atâta timp cât mai simţim.

Nu bunul plac înseamnă ea - nu tot ce-ţi place este bun

Cum vine treaba Libertăţii? cred că greşim pe undeva.




Ce pentru tine este bun, rău este pentru-altcineva.

Cum rău nu este tot ce-i rău, iar bun nu-i tot ce este bun,

Liber să dăruieşti la alţii! şi-acum veţi spune că-s nebun!




Dacă-n politic-ai intrat, eşti pus pe liber la furat!

Liber vei fi, dar la furat, şi de imunitate apărat

Ce dăruieşti din ce-ai furat, celor pe care i-ai reprezentat?

Bună-voinţă, o să spună - bună o fi - voinţa unde-i?




Au libertate la furat, şi-au dat şi lege pentru stat

Pentru şedinţe, când sunt liberi, să doarmă binemeritat!

Sau să voteze - iar sunt liberi, colegial, în lipsa lor

legile şi, ne dau pe mâna, tuturor posibilităţilor.







Liber înseamn-a protesta, nimic de zis, e-adevărat

Dar când ai votul tău în mână, cui i l-ai dat? ce ai votat?




Suntem liberi a ne lăsa minţiţi, şi liberi să fim aburiţi

Sunt liberi şi ei să ne mintă, fiind deznădăjduiţi

Fiindcă picioarele minciunii, nu au, decât vreo patru ani,

Mai că şi-ar lua şi libertatea, să ia votarea la ţărani.




Ce mai rămâne să fim liberi? Finalitatea libertăţii,

Libertatea nu ne-o dă nimeni, este arvuna demnităţii:

Curajul de a renunţa la tine,înmormântând bunul tău plac

Făcând orice pentru un suflet, dând fericire drept colac:

Curajul! suflet să clădeşti, sau fericire altora să dăruieşti.

Tu vei simţi ce-i libertatea… dar toţi simţi-vor că-i iubeşti.


Bucuresti, 18.ian.2012, 17:10

1/17/2012

TOT CE CONTEAZA

În viaţă nu contează cum se va fi sfârşit,

Contează drumul ce-am făcut spre-a ne fi regăsit,

Felul în care am împărtăşit, dureri sau bucurii

Şi tot ce am agonisit, când întâlnit-am cerşetorii.

N-o să conteze la sfârşit, când toate se vor duce,

Dacă vei vrea să fi venit, la mine a te-aduce

Pentru o clipă, ce pentru mine e de nepreţuit,

Ci că am gânduri alterate- ai spus necontenit.

Că-n versuri eu ţi-aş fi cerut a mea absurditate,

Şi c-aş fi vrut să fac din noi fiinţe apostate….

Contează ruga mea ce-am pus-o, în versuri proaste, poate

Dar inima nu mi-e făcută pentru abilitate.

De vei veni, nu va conta de mă vei şi îmbrăţişa

Doar că, viaţa mea de pân-atunci, se va-nfrumuseţa.

Tu poţi considera, e drept, că vreun efort din partea ta –

şi nu mă supăr, e corect – că nu l-aş merita,

Dar drumul meu pe care par a mă aventura,

Nu e urât şi ai exemple, chiar în viaţa ta:

Nu mai conteaz-acum de ce te-ai despărţit,

Ci drumul pân-acolo, că a fost chinuit.

Ce mai contează la sfârşit, dacă devii faimos,

Căci drumul tău până acolo, va fi fost grandios.

Nu-mi pasă de îţi par nebună,

Ai fost sincer şi mi-ai spus, c-am luat-o drept pe arătură,

Iubind un om ca o nebună, şi făr de-mpărtăşire,

Abia acum bătrână ştiu: Iubirea de nu e nebună, nu este iubire.

Cum bine Blaga zisu-ne-a: “În creieri nu-mi am inima

Şi-n inimă n-am creieri.”

17.01.2012, 17:45

Bucuria unei imbratisari


Cum soarele n-ar mai fi soare
Dacă s-ar încăpăţâna şi nu ar mai răsare,
Cum luna îndrăgostită, apropiindu-se de soare,
de ar uita pământul pe care-l are-n grijă, viaţa de pe el moare,
Cum râul de se varsă-n mare nu se împuţinează, ci creşte tot mai mare,
Cum anotimpurile mor şi lasă loc să se perinde fiecare,
Cum dreptele ce se intersectează, îşi văd de drumul lor,
doar după ce se-mbrăţişează,

Cum florile şi-aşteaptă ploaia ca să crească
și sărutul soarelui ca să le înflorească,
E ca un legământ de iubire între ploaie și flori,
Între soare și strălucirea lor,
Mister pe care cu inima de-l simți, te umple de fiori,

Cum ziua încălzită de soare își așteaptă noaptea,
Și întâlnindu-se într-o îmbrățișare se despart,
Cum marea ca să crească mare, îmbrățișează râurile toate, la vărsare,
Cum piatra care din stâncă se desprinde, murind la mare depărtare
Dusă de ape în vâltoare, doar lava o apropie de stâncă,
într-o fierbinte binecuvântare,
Cum luna luându-și rămas bun de la soare,
primește noaptea ca să lumineze și mai tare,
Cu lumină primită numai și numai de la soare,

În veci voi trăi așteptând Lumina sufletului meu,
Apa pământului inimii mele și Norii cerului meu,
Într-o îmbrățișare să-mi iau puterea de-a muri:
Din marea ei iubire sămânța moare și-apoi trăiește-n floare.

Asta e firea lui Dumnezeu sub soare: ce s-a născut, să crească tot mai mare,
Floarea să nu rămână în sămânță de frică,
ploaia să nu dispară dacă pică
Rămân toate, și florile și ploile, încrustate în unic-vers,
lacrimă a Poetului ales.

Promisiunea,17.ian.2012, 13:02

Calcule-le probabibilistice

Am gasit pe pagina unui veritabil psiholog, profesor iesit de curand la pensie, o probllemuta, de calcul probabilistic. Fiindca eu nu ma mai am pe bune cu matematicile, am rezolvat-o prin cateva calculele probabibilistice. Bineinteles ca nu am rabdare pana maine, cand doctorul va veni cu raspunsul, si am rezolvat-o in my own way :)Problema, este urmatoarea, si am gasit-o aici :
In spatele fiecarei usi (U1, U2, U3) am plasat cate o vaca respectiv milionul. De exemplu, in spatele lui U1 poate fi o vaca sau un milion de euro. La fel in spatele lui U2. Idem U3. Tu nu cunosti aceasta distributie. In cazul in care ti-ar prinde bine un milion de euro (sa-ti achiti imprumutul la banca a carei „mama” priveste negresit catre Grecia sau sa le asiguri copiilor studii de foarte buna calitate in UK sau US) iti ofer sansa de a-l castiga. E suficient sa alegi o usa. Eu o deschid si, daca in spatele ei se afla banii, ai tai sunt! Fair enough? Acum alege o usa! Dupa ce ai ales-o, inainte de a o deschide, eu deschid o alta. In spatele usii deschise, deliberat, de mine, se afla o vaca. Generos, cum ma stii, iti ofer ocazia de a-ti schimba alegerea (adica sa alegi cealalta usa : de exemplu, daca ai ales U1, eu deschid U2, unde se afla o vaca iar tu poti fie sa ramai cu U1 fie sa-ti schimbi optiunea pentru U3). Intrebarea este urmatoarea: Ce este mai avantajos, sa-ti pastrezi optiunea sau sa o schimbi?
In traducere matematica: daca iti schimbi optiunea (alegi cealalta usa) probabilitatea de a castiga milionul creste, scade sau ramane neschimbata?
Simplu, ca buna ziua. Fiecare va deschide obligatoriu prima usa, plin de sperante dintre cele mai marete: Stupoare cu majuscula: gaseste o vaca, buna de muls, iar mierea ii ramane ca o dorinta ascunsa bine in coltisorul cel mai intunecat al inimii. Isi spune ca laptele muls, va fi valorat la sfarsit cat toata mierea la care a visat. Buuun.

Daca vaca nu mai da lapte (si cu siguranta poate seca bbrusc, din diferite motive, mai mult sau mai putin genetice, mai devreme sau mai tarziu, dar cu certitudine va seca) omul nostru (sau femeia noastra, nu va ganditi ca vacile nu pot fi inlocuite cu rudele lor de sex opus: boi, pardon, tauri) cum ziceam, omul nostru va fi tentat a incerca si a doua usa. Stupoare, tot cu "S" mare: in spatele ei se afla tot o vaca care da lapte, mai mult sau mai putin, ori deloc, si asteptata miere, ioc. Acum, omul stie ca dupa a treia usa nu se mai afla nici o vaca si bineinteles ca va fi tentat sa o deschida si sa isi ia partea cuvenita de sperata fericire, aceea de a se linge pe degete. 

Cum, dupa  experienta a doua vaci, milionul poate parea miere, adica tot ceea ce el si-a dorit de la viata, un om care sa nu fie vaca sau bou ori taur, ci unul/una cu mii de smaralde, vorba cantecului cui stiu eu; omul cade pe ganduri: sa deschida, sau sa nu deschida ultima usa. Stie ca daca o deschide, este ultima  sansa de a incerca fericirea ori iubirea,(fericirea si iubirea nu sunt unul si acelasi lucru, dar ambele pot fi considerate miere), omul cade pe ganduri: sa deschida, sau sa nu deschida ultima usa. Stie ca daca o deschide, este ultima  sansa de a incerca fericirea, caci poate avea vacile pe care si le doreste, care sa se lase mulse pe rand, ori toate deodata, dar pentru ca stie ca dupa ce deschide ultima usa, vorba "te-ai lins pe bot" devine realitate, si cum, trezindu-se in ultimul ceas, mai stie si ca, vacile nu-i pot aduce mierea visata (vacile nu sunt albine), renunta. Nu mai deschide ultima usa. Omul nu numai ca nu vrea sa mai riste, dar stie rezultatul, si i se apleaca de atata miere mult visata. Basca,  mai stie (de la discovery) si ca nu exista albina pentru o singura floare, si nici vreo floare pentru o singura albina. Renunta la miere! 

Raspuns: avantajos este sa o schimbi, si sa o pastrezi. Pe care? pe care-o vrei. La sfarsit tot fara ele ramai. Mare filosofeala probabibilistica asta. :)

Este mai corect raspunsul lui Van Morrison: Astral Weeks zice. Matematicile sunt ale lui Mefisto, care e contabil innascut. :)


If I ventured in the slipstream
Between the viaducts of your dream
Where immobile steel rims crack
And the ditch in the back roads stop
Could you find me?
Would you kiss-a my eyes?
To lay me down
In silence easy
To be born again
To be born again
From the far side of the ocean
If I put the wheels in motion
And I stand with my arms behind me
And I'm pushin' on the door
Could you find me?
Would you kiss-a my eyes?
To lay me down
In silence easy
To be born again
To be born again
There you go
Standin' with the look of avarice
Talkin' to Huddie Ledbetter
Showin' pictures on the wall
Whisperin' in the hall
And pointin' a finger at me
There you go, there you go
Standin' in the sun darlin'
With your arms behind you
And your eyes before
There you go
Takin' good care of your boy
Seein' that he's got clean clothes
Puttin' on his little red shoes
I see you know he's got clean clothes
A-puttin' on his little red shoes
A-pointin' a finger at me
And here I am
Standing in your sad arrest
Trying to do my very best
Lookin' straight at you
Comin' through, darlin'
Yeah, yeah, yeah
If I ventured in the slipstream
Between the viaducts of your dreams
Where immobile steel rims crack
And the ditch in the back roads stop
Could you find me
Would you kiss-a my eyes
Lay me down
In silence easy
To be born again
To be born again
To be born again
In another world
In another world
In another time
Got a home on high
Ain't nothing but a stranger in this world
I'm nothing but a stranger in this world
I got a home on high
In another land
So far away
So far away
Way up in the heaven
Way up in the heaven
Way up in the heaven
Way up in the heaven
In another time
In another place
In another time
In another place
Way up in the heaven
Way up in the heaven
We are goin' up to heaven
We are goin' to heaven
In another time
In another place
In another time
In another place

1/15/2012

EMINESCU, VORBIND DESPRE GUVERNUL BOC SI OPOZITIE


(397)Dacă România e destinată pieirei, după cum ne-o arată jurnalele opoziţiunei, atunci venirea orşecui la putere este indiferentă, căci tot ce piere e organic (ceva neorganic nu poate pieri) tot însă ce-i organic e destinat unei pieiri neînlăturate şi moartea sa este o cestiune de timp – prin urmare, în sine astă moarte nu poate fi nici oprită , nici accelerată - căci c-un cuvânt de privim trecutul, vedem că nimic nu s-a putut întâmpla astfel de cum s-a întâmplat într-adevăr, vedem că, cauza e identică cu necesitatea, când însă ştim că, orce trecut,  a  fost odinioară viitor, că prin urmare şi viitorul nostru va deveni odată trecut cu acelaş caracter de necesitate intrinsecă, atunci ne convingem că pentru un stat, la care pornirea spre pieire se constată, după cum e al nostru, şi a cărui nimicire e decisă de nepăsarea internă şi de interese esterioare, ba în a cărui boală şi decadenţă locuitorii ce dau tonul îşi fac materie predilectă de discuţie, nu spre a le îndrepta (căci cine vrea să-ndrepte nu aşteaptă să vie la guvern pentru aceasta) ci spre a denigra o putere foarte neputincioasă în asemenea materie, pentru a uza de foloasele materiale ale acesteia, unui asemenea stat zic, îi este indiferentă schimbarea de guvern, şi fiecare face bine care-naintea deluviului general cearcă a trăi cât se poate de bine şi cu plăcere, asemenea ciumei din Florenţa.

Într-adevăr, statul e un organism, ca orişicare altul, ca statul albinelor şi-al furnicilor, şi ca corpul, de esemplu. Dacă un organ nu-şi împlineşte funcţiunea sa, este probabil că nu el este de vină, ci o cauză esterioară, venită de dinafară. Este ştiut şi fiziologic, că boalele se nasc din reacţia în contra lumei esterioare, că influenţează sau au influenţat asupra organismului, iar nu din natura intrinsecă a acestuia.

Asemenea, dacă un organ al societăţii, de ex. judecătorii, nu funcţionează după legi, ci după natura inerţiei lor, adică după natura rea a omului particular, cauza este că, corpul întreg se află într-o nesănătoasă reacţiune contra puterilor naturei, corpul întreg al statului este bolnav. De aceea este pe deplin îndreptăţită partida care-şi apără cu orice mijloace starea ei la putere, căci o alta care promite mai mult poporului, desigur că-l înşală. 

"DACA ROMANIA..."(2264)

Urât şi sărăcie, de Mihai Eminescu

Urât și sărăcie sunt acei doi tovarăși,
A căror urme crude le aflu pururi iarăși
Pe orice chip și-n orice-ndrăznii de a iubi...
Iubit-am poate cântul, voit-am a robi
Cu el un suflet dulce, al meu întreg să fie...
Zburat-au chip și cântec ­ urât și sărăcie!
Căci ce nu ai în clipa în care ai dorit
Se schimbă-n rău cu vremea, de farmec sărăcit.
S-arată înainte-ți o schele despoiată
De orice vis cu care o îmbrăcai odată.
Puterea tinereții, a minții vioiciune,
A inimei bătaie, și gingașa minune
Din ochi, când toată viața în ei îți este scrisă
De o citește-oricine scrisoarea ei deschisă,
Dar mai cu seamă aceea ce tu vrei s-o citească...
Cum trec, cum trec cu toate... și făr- să le oprească
Nimic... Astfel te-ntuneci o stea în vecinicie
Și ce-ți rămâne-n urmă? vreme și sărăcie.
Da, vreme! numai vreme să aibi să simți deplin
Ce mult puteai în lume, și cât, cât de puțin
Ți-a fost dat. Dacă nobil ai fost și blând și drept,
Dacă prin a ta minte ai fost un înțelept,
Având darul pe care natura-l poate da,
Frumsețe, minte, ajuns-ai cineva?
Căci nu caută lumea aceea ce slăvește,
Aceea ce o prinde ­ ci ceea ce-i priește.
Dacă ești rău și-i vine răutatea la-ndemână,
Dacă ești prost, și vasta prostie e stăpână,
Sau de-un deșert atârnă în lume a ta soartă
Și nu știi cum deșerții prin lingușiri se poartă
Sau nu poți ști... Atuncea de ce folos e ție
C-ai avut tot ce firea ți-a dat cu dărnicie,
Că ești podoabă scumpă în lume orișicui,
Podoabă ce nu-i trebui în lume nimănui?

Virtutea e-o poveste... când gândul ți-l ascuți,
Tu vezi că slăbiciuni sunt vestitele virtuți:
Noblețea-i slăbiciunea acelor ce nu pot
Pe sine să se puie deasupra peste tot,
Să aibă pentru toate adânc și greu dispreț,
Hrănind a lui viață din sute de vieți.
A nu-ți ține cuvântul când nu-ți vine-ndemână
A dezbrăca pe-acela ce ți s-a dat pe mână,
A înșela mulțimea cu mii făgăduinți,
Când ai mințit o dată să te mai pui să minți,
A urgisi pe-acela care ți-a făcut bine,
A împle a lui nume de pete și rușine ­
Aceasta nu e nobil... Dar toți ­ și-ndeosebi
O fac ușor ­ tu numai stai vecinic să întrebi.
Tu numai îți pui vorba și gândul la cântari,
Tu numai vrei a-ntrece caracterele mari,
Privind peste mulțime cu multă nepăsare...
Ei bine! P-astă dramă și soarta ta cea mare.
Din astă cumpănire de drept și datorie,
Ce ți-a rămas la urmă? Urât și sărăcie.

Iubit-ai?... Ah! un caier de cânepă nu-i moale,
Nu-i blond cum e podoaba cea dulce-a frunții sale!
Cu gura ei subțire și mâni reci ca de ceară,
Iar ochiu-i plin de raze străluce în afară,
Răpindu-ți ție ochii cu a lor strălucire.
Tu n-ai gustat din rodul acel de fericire:
Tu ești onest și plin de respect și generos
Să frângi în zarea vieții un rod așa frumos.
Te-ai dus și te urmară părerile de rău.
În urma ta venit-au un neted nătărău
Ș-acesta... ei... făcut-au ce n-ai vrut să cutezi;
Ce-a mai rămas din dulcea figură, mergi de vezi:
Anii i-au scris cu pana lor neagră pe-a ei frunte.
Și gura cea cu albe mărgăritari, mărunte,

Acuma e zbârcită și ochiul plin de pară,
Ce-și revărsa lumina sa rece în afară
E stins, și nu-i nimica în el, nu-i adâncime;
Tu nu mai vezi într-însul ce nu văzuse nime
Decât tu... Ce ajunse a fi? Cochetă, rece,
Lingușitoare, crudă, din mână-n mână trece
Și caută-n iubire plăcerea numai, care
E-o clipă de beție și-o zi de dezgustare.
Dară acea iubire adâncă și curată,
Care-n viață vine o dată, num-o dată,
Acea eternă sete ce-o au dupăolaltă
Doi oameni ce-și pierdură privirea una-ntr-altă,
Acel amor atât de nemărginit, de sfânt,
Cum nu mai e nimică în cer și pre pământ,
Acea înamorare de tot ce e al ei,
De-un zâmbet, de un tremur al gingașei femei,
Când pentru o privire dai viață, dai noroc,
Când lumea ți-este neagră de nu ești la un loc
Cu ea... Unde-i norocul ce l-a promis ea ție?
Ce va rămâne vouă? Urât și sărăcie!

If music be the food of love, then laughter is its queen




We skipped the light fandango

turned cartwheels 'cross the floor

I was feeling kinda seasick

but the crowd called out for more

The room was humming harder

as the ceiling flew away

When we called out for another drink

and the waiter brought a tray




And so it was that later

as the mirror told his tale

that her face, at first just ghostly,

turned a whiter shade of pale




She said, "There is no reason

and the truth is plain to see."

But I wandered through my playing cards

and they would not let her be

one of sixteen vestal virgins

who were leaving for the coast

and although my eyes were open wide

they might have just as well been closed




And so it was that later

as the mirror told his tale

that her face, at first just ghostly,

turned a whiter shade of pale




She said, "I'm here on a shore leave,"

though we were miles at sea.

I pointed out this detail

and forced her to agree,

saying, "You must be the mermaid

who took King Neptune for a ride."

And she smiled at me so sweetly

that my anger straightway died.




And so it was that later

as the mirror told his tale

that her face, at first just ghostly,

turned a whiter shade of pale




If music be the food of love

then laughter is its queen

and likewise if behind is in front

then dirt in truth is clean

My mouth by then like cardboard

seemed to slip straight through my head

So we crash-dived straightway quickly

and attacked the ocean bed




And so it was that later

as the mirror told his tale

that her face, at first just ghostly,

turned a whiter shade of pale...

Procol Harum - A Whiter Shade Of Pale

În van căta-veţi…de Mihai Eminescu

În van căta-veți ramuri de laur azi,
În van căta-veți mândre simțiri în piept.
Toate trecură:
Viermele vremilor roade-n noi.

Căci nu-i iubire, ură d-asemeni nu-i
Și ce rămase umbra simțirei e:
Murmura lumei
Netedă, palidă, ca și ea.

Nu e antica furie-a lui Achile,
Nu este Nestor blândul-cuvântător.
Aprigul Ajax
Țărână-i azi, și nimic mai mult.

Și unde-i Roma, doamnă a lumii-ntregi,
Și unde-s astăzi vechii și marii Caesari?
Tibrule galbăn,
Unde e astăzi mărirea ta?

Chiar papii mândri cu trei coroane-n cap,
Păstori de nații cu strâmbă cârjă-n mâni,
Pulbere-s astăzi.
Pulbere sunt chiar vii fiind.

Căci nu sărută regii piciorul lor,
Căci nu se-nchină lumea la glas de sfânt.
Semnele tainei
Mute rămân și îi fac de râs.

Chiar tronul papei azi ca o scenă e
Și el își face mutrele lui plângând.
Hohotul lumei
Lumei întregi îi răspunde-atunci.

Căci nu-i s-ardice bolțile de granit,
Un Michel-Angelo nu-i să facă iar
Ziua din urmă.
Templele vechie pustie rămân.

Să-nvie pânza, Rafael astăzi nu-i.
Nu-nvie dalta-n mânile cele noi.
Moartă rămâne
Marmura grea sub ochiul mort.

În van căta-veți ramuri de laur azi,
În van căta-veți mândre simțiri în piept.
Toate trecură:
Viermele vremilor roade-n noi.

Cereţi cânturi de iubire, de Mihai Eminescu




Cereți cânturi de iubire:
Niciodată n-am iubit ­
Vesel cânt de fericire?
Fost-am eu doar fericit?

Nu, de când eu sunt în lume
Nimeni, nimeni pe pământ
N-a zâmbit l-a mele glume,
N- ascultat al meu cuvânt.

Nu, de când eu sunt pe lume,
Fericirea n-am băut;
De râdeam cu veselie,
Eu în veci m-am prefăcut.

Am întors apoi cojocul
Când iubirii mi -s-ofereau;
Le-am fugit ­ și râsul, jocul,
Cu mândrie le-am respins.

Plin de nevinovăție
În aceia tineri ani,
Eu primeam cu bucurie
Tot ce s-ar fi oferit.

Astăzi ea mă înconjoară,
Astăzi eu blestăm și fug.
A mea inimă fecioară
N-a primit. ­ Azi nu voi jug.


*



Ah, odat orice femeie
Mie-un înger se părea,
Pe-orișicare-aș fi iubit-o,
Ce primea iubirea mea.

Dar vai! cine-o să se uite
La copilul cel ciudat
Cu-a lui plete lungi zburlite
Și cu ochiul turburat?

Aveam spirit ­ dar prea fine
Păreau glumele-mi la proști.
Cei bătrâni credeau că anii
Le da drept să nu m-asculte.

Astăzi, voi, femei, iubire
Mi-oferiți ­ azi n-o voi eu.
Azi bătrâni cer aprobarea-mi,
Vor s-asculte sfatul meu.

Dară astăzi cu mândrie
Eu nu voi să le răspund.
Ah! vor ști ei vreodată
Câte lacrimi eu am plâns?

Amorul unei marmure, de Mihai Eminescu

Oștirile-i alungă în spaimă înghețată,
Cu sufletu-n ruină, un rege-asirian,
Cum stîncelor aruncă durerea-i înspumată
Gemîndul uragan.

De ce nu sunt un rege să sfarm cu-a mea durere,
De ce nu sunt Satana, de ce nu-s Dumnezeu,
Să fac să rump-o lume ce sfîșie-n tăcere
Zdrobit sufletul meu.

Un leu pustiei rage turbarea lui fugindă,
Un ocean se-mbată pe-al vînturilor joc,
Și norii-și spun în tunet durerea lor mugindă,
Gîndirile de foc.

Eu singur n-am cui spune cumplita mea durere,
Eu singur n-am cui spune nebunul meu amor,
Căci mie mi-a dat soarta amara mîngîiere
O piatră să ador.

Murindului speranța, turbării răzbunarea,
Profetului blestemul, credinței Dumnezeu,
La sinucid o umbră ce-i sperie desperarea,
Nimic, nimica eu.

Nimica, doar icoana-ți, care mă învenină,
Nimic, doar suvenirea surîsului tău lin,
Nimic decît o rază din fața ta senină,
Din ochiul tău senin.

Și te iubesc, copilă, cum repedea junie
Iubește-n ochi de flacări al zilelor noroc,
Iubesc precum iubește pe-o albă vijelie
Un ocean de foc.

Din ochi de-ar soarbe geniu slăbita mea privire,
De-ar tremura la sînu-mi gingașul tău mijloc,
Ai pune pe-a mea frunte în vise de mărire
Un diadem de foc.

Și-aș pune soarta lumii pe buza-ți purpurie,
Aș pune lege lumii rîzîndul tău delir,
Aș face al tău zîmbet un secol de orgie,
Și lacrimile-ți mir.

Căci te iubesc, copilă, ca zeul nemurirea,
Ca preotul altarul, ca spaima un azil;
Ca sceptrul mîna blîndă, ca vulturul mărirea,
Ca visul pe-un copil.

Și pasu-n urma-ți zboară c-o tainică mînie,
Ca un smintit ce cată cu ochiu-ngălbenit,
Cu fruntea-nvinețită, cu fața cenușie
Icoana ce-a iubit.

La o artista, de Mihai Eminescu

Credeam ieri că steaua-ți e-un suflet de înger
Ce tremură-n ceruri, un cuget de aur
Ce-arunc-a lui raze-n o luncă de laur
Cu-al cântului dar,

Iar tu, interpretă-a cereștilor plângeri,
Credeam că ești chipul ce palida stelă
Aruncă pe-o frunte de undă rebelă,
Pe valul amar.

Dar astăzi poetul cu inima-n ceruri,
Răpit d-a ta voce în rai de misteruri,
Ș-aduce aminte că-n cerul deschis
Văzut-a un geniu cântând Reveria,
Pe-o arpă de aur, c-un Ave Maria ­
Și-n tine revede sublimul său vis.

Numai Poetul, de Mihai Eminescu







Lumea toată-i trecătoare.

Oamenii se trec și mor

Ca și miile de unde,

Ce un suflet le pătrunde,

Treierând necontenit

Sânul mării infinit.




Numai poetul,

Ca pasări ce zboară

Deasupra valurilor,

Trece peste nemărginirea timpului :

În ramurile gândului,

În sfintele lunci,

Unde pasări ca el

Se-ntrec în cântări.

1869

1/04/2012

Femeile de elita, dar nu numai...

"Se pare ca Huxley face aceasta deosebire intre sexe; pe cand barbatul poate invata ceva de la viata (chiar daca nu o intelege), femeia nu invata nimic; ea traieste prin tropisme. Candva o conduceau instinctele, si atunci era o amanta perfecta, sau o mama fara prihana; acum, in secolul al XX-lea, e condusa de tropisme sociale, de mode, de idei nedigerate, de sentimente factice.

Alterarea femeii moderne e perfect surprinsa in lunga lista de manii, de ideologii si nevroze care alcatuiesc laolalta itinerariul unei femei model din elita secolului; una e mondena si pozeaza in Catherina cea Mare, alta e o razvratita impotriva societatii, alta lupta pentru drepturile pisicilor, alta scrie romane psihologice, alta studiaza astrologia sa castige la curse, alta e preocupata de problema fericirii, alta se indragosteste de un romancier si vrea sa realizeze perechea ideala, tot soiul de idei fixe, de "idealuri", de profetii si misiuni, in realitate simple colace de salvare, prin care incearca sa supravietuiasca atatea mii de fapturi care vor neaparat sa aiba o viata interioara, un scop in viata, o opera de implinit si o idee care sa le dea impresia ca au pentru ce munci si pentru ce se agita. 

Mai deprimante sunt femeile care incep a imbatrani. Se trezesc deodata singure, iremediabil singure, intr-un decor vested si obosit, fara o afectiune sincera in jurul lor, pentru ca n-au cautat niciodata afectiunea, cand erau tinere si frumoase, ci numai admiratia locvace, elogiul poleit si sclavia ipocrita. "

Mircea Eliade - Drumul spre Centru


Ma regasesc si eu intr-una din exemplificarile lui Mircea Eliade, doar fac si eu parte din femeile de sfarsit de secol XX, si inceput de secol XXI, cu diferenta ca in toamna vietii fiind, eu nu m-am indragostit de un romancier, ci de un inginer, basca greiere trubadur cu chitara atarnata de gat,  poet de aula, de week-end si de timp liber. 

Dar trebuia sa traiesc si eu odata acest sentiment, asa ca nu regret nimic, ba chiar o consider o sansa ce mi s-a dat (nu stiu de unde, probabil ca de sus, si nu de catre hazard) sa nu mor fara sa fi experimentat saturarea de toate relatiile, de orice relatie, fie ea chiar si cu cel pe care il iubesti, si tocmai pentru ca il iubesti.  

Acum nu mai vreau nimic, nu vreau nici sa fiu iubita, nu vreau nici scop in viata - viata este prin ea insasi un scop - nu vreau nici macar sa nu mai vreau nimic. Dar cum si asta e o dorinta, desi tampita, se cade sa renunt pana si la ea, la dorinta de a nu mai vrea nimic. Totul mi se pare prea mult, prea grotesca aceasta goana nebuna a femeilor, mai ales a femeilor, dupa a-ti dori, a avea idealuri, incat ma opresc si traiesc: respir, miros, vad, simt, ascult, si uneori, doar uneori, mai si gandesc....:) da' ce credeai? ca am ajuns leguma? neeee...nu inca!

1/03/2012

Din categoria "Sa nu uiti, Darie..."


Un om nu poate evolua cu adevãrat decât dacã nu evitã întâlnirea cu ceea ce îi este contrar.
K.G.Durckheim - La Voie intérieure

1/02/2012

Si a plecat.

Posted on 2 ianuarie 2012




Zilele nu-mi mai sunt pietre pravalindu-se peste inima mea


Noptile nu-mi mai sunt cearsafuri framantate de ganduri…


Tristetea mea s-a urcat ca fumul lumanarii arse,


In bolta cerului si nu se mai vede ce-a fost, cum a fost…


Fum a fost, ca si zilele care s-au scurs in ea…


Lacrimile mele au udat un desert ce era prea flamand…


De sunetele cristaline ale grauntelor de sare


Se lovesc gingas firele ierbii care au crescut din mine…


Sunt iarba ce soarele a ars-o ingalbenindu-se de ore,


Iar ploaia o spala si se gaseste mai vie…


Ce vantul o mangaie si nu se rupe, fiindca-i e frate,


Ce zapada o acopera dar nu se pierde,


Ce primavara din suflet o reinvie si o creste mare,


Ca sa fie cosita in vara, adunata,


Si hrana pasarilor, uneori necuvantatoarelor sa fie…


Pacea se asterne ca un voal de matase peste inima mea…


Imi inmoaie oasele, si pielea o zvanta


cuvintele se fac viermi de matase,


ce cresc in culcusul inimii mele si dorm dusi…


cand se trezesc, indata si mor


si iau cuminti drumul matasii…

Parfum de soare


Posted on 




Si iarasi gradinarul, cu florile lui –


Pe unde trece, in urma-i cade cate o samanta…


Unele cad pe piatra, altele pe nisip,


Iar altele in pamantul din care, El ne-a plamadit


o inima mica, si neincapatoare –


de floarea samantei ce moare…


Ce dar mai mare, se poate face oare


Iubindu-si gradinarul floarea sa creasca mare,


si parfumand pe-acei ce obositi, in drum


se-opresc si, se-odihnesc de soare?


de ce merge internetul incet, bă neică?

de ce merge internetul incet, bă neică?