Ce prostie…Nu e
prostie mai mare decat sa iti doresti sa traiesti langa cel pe care il iubesti...De
unde ar mai izvori poezia in oameni si smeritele ganduri de nimicnicie a lutului
din care suntem facuti?
Oamenii vor
iubiri perfecte, uitand ca nici ei, nici cei care ii iubesc pe ei, nu sunt perfecti,
deci si iubirea lor e imperfecta. Iubirea numai Creatorul ne-o desavarseste si
transforma in perfectiune, dar asta o face numai la sfarsit, ca sa nu cadem din
iubire in mandrie, in mandria ca iubim cu perfectiunea Lui.
De ce sa isi
doreasca iubitii sa mearga umar la umar prin viata? Caci numai animalele fara
sentimente pot fi injugate alaturi, iar iubirea isi poarta jugul singura, fara
sa doreasca a-l injuga pe cel iubit al ei.
Nu...iubirea
dainuie in veac numai singura...fiindca ea nu este din lume, ea nu face pe plac
lumii, ea nu face pe plac nimanui. Iar oamenii vor tot timpul sa le satisfaci
tot felul de mofturi, de orgolii, de naravuri, in numele iubirii ce le-o porti.
Chiar daca a le face pe plac este in detrimentul evolutiei lor, al cresterii
lor, de le explici acest lucru vor spune ca nu ii iubesti, si nu ca le vrei
binele sufletului lor. Ei sunt foarte practici, si daca nu beneficiaza de
avantaje imediate de la tine, nu cred ca asta este iubire. Iar iubirea are
obiective pe termen lung pentru sufletul celui iubit al ei.
Iubirea, si numai
iubirea stie ca ea si cearta, o cearta inteleapta, si nu galceveala care vrea
numai indreptatire de sine; iubirea nu vrea sa aiba ultimul cuvant, fiindca ea
este toate cuvintele la un loc. Numai atunci tacerea este de aur, cand vine din
iubire, si nu din ingamfarea desteptului viclean ce zice : “cu tacerea ii frigi
pielea”...
