Scrutaţi-vă menirile fiinţii: nu-s oamenii făcuţi să fie fiare, ci pelerini ai binelui şi-ai minţii.
Dante Alighieri - Infernul

Traducere de George Pruteanu

She's only happy in the Sun - Ben Harper


Make a Gift: Put a smile on your face

In every life we have some trouble,
But when you worry you make it double!
Don't worry, don't do it!
Be happy! Put a smile on your face!
Don't bring everybody down!
Don't worry! It will soon pass, whatever it is.

Don't worry, be happy!
I'm not worried, I'm happy...


Cine mazileste pe cine,

saaauu, cum se catara maimutele pe culmile adevarului politic, calcand pe cadavre.

Cadavericul "ZĂ DACS CAMS FROM ZĂ TRACS" l-a catavencit pe Geoana.

Toate vechi. :)

Despre tovarasul "ZĂ DACS CAMS FROM ZĂ TRACS" nu am cuvinte. Moartea il cauta pe balta, si el se da in camioane! doar copiii si gura-casca se mai duc la circ sa vada bufoni cu butoni! :)

Nu exista verticalitate in politica; dupa ce li se inmoaie coloana vertebrala, si incep incet-incet sa faca parte din specia nevertebratelor (aici nu intra si nevertebrata blonda despre care povestea Toma Caragiu :), aceea face parte din alta subspecie ), toti, dar toti, mai devreme sau mai tarziu vor fi maziliti! cine are prea multe masti, automat intra in politica, fiindca acolo este singura scena unde le poate purta pe toate, si niciodata nu se uzeaza, ba dimpotriva, se rafineaza! pielea devine subtire-subtire (si cu cheltuiala se tine) se face... manusa! :)) vorba lui Nichita dragul de el... Piatra e un om in care alt om si-a bagat mana ca intr-o manusa, si l-a intors pe dos ca pe o manusa.... si-acum se arunca manusile intre ele! e vreme de razbel! vin alegerile! se intaresc egourile, morcovi se fac toate! En garde!

le-as canta daca as avea voce, ca Pink Floyd-zii : "Shine on you crazy diamonds..."


If was a country, :))

Cautand un site pentru gazduire fisiere, am ajuns la si dintr-una-ntr-alta, pe Am incercat sa vizualizez traficul blogului meu, dar astia imi dadeau traficul lui wordpress.
Atunci mi-a venit in minte (ce putea altceva?!) sa vad traficul sitului Am ras cu gura pana la urechi, de ideile astora ! Scria cam asa:
If was a country, it would be larger than with its 19 daily visitors!

1 in every 87,719,474 internet users visit daily. gets 19 internet visitors per day, now imagine that they would all come together.This means you would need at least 19 Single-Seater Race Cars to seat the visitors.
Single-Seater Race Car - Showing: 1 Person
This is a Mercedes Grand Prix F1 Team driver in a single-seater Mercedes GP 2010 F1 car.

If these 19 daily visitors stand hand in hand and form one long straight line, it would be 0 kilometers long.

Server & Power Consumption Information

The average visitor visits about 1 pages before leaving again, this means that their servers handle about 19 page views per day and in term a total of 0 page views per second. We estimate that this website uses 1 server(s), and with the average internet server using about 2,400 kWh of electricity per year, will use more or less 2,400 kWh of power in that time span. Looking at the average cost of 0,17c per kWh, this website uses an estimated total of $408 USD on electricity per year. (cam mult...)
Poate ar avea mai multi vizitatori, dar un site mai sarac si mai in paragina decat nu am vazut la nici un artist veritabil...o fi facand parte din strategia media-internet despre care vorbea la inceputul astui an? o fi facand :))
E drept, inca nu a ajuns un artist veritabil. Inca este in chinurile facerii. :))


Some people get their kicks from stepping on a dream

That's life
That's what the people say
You're riding high in April
Shot down in May
I know I've got to change my tune
When I get back up on top in June
That's life
Funny as it may seem
Some people get their kicks from stepping on a dream
I don't let it get me down
This big old world keeps spinning round
I've been a puppet, a pauper, a pirate, a poet, a pawn and a king
I've been up, down, over and out
And I know one thing
Every time I find myself flat on my face
I pick myself up and get back in the race
That's life
I can't deny it
I thought of quitting but my heart wouldn't buy it
If I don't think it's worth a try
I'm gonna roll myself up in a big ball and die.

Nemesis, or We are trapped by our ego


I do have an arch enemy
But it is not a man
It’s not someone who tried to hurt
Or foiled up my plan
It’s not a former confidant
Or dissipated love
It’s not someone with bad intents
Or kindred thoughts thereof
My nemesis is one that’s been
Beside me all along
It’s been my rival through weakness
And through the times I’m strong
It doesn’t care how I am feeling
Or if I’m in the mood
No matter how much I may try
This foe I can’t elude
It took a while before I knew
Exactly who to blame
And recently I’ve come to learn
This adversary’s name
“Ego” is the moniker
That this scourge answers to
With such a simple name it’s stunning
How much it can spew
Selfishness and self-indulgence
Insolence and pride
The Ego’s quick to fire back
With attitude so snide
It only cares about itself
And what it can collect
It’s not concerned with concepts like
Acceptance and respect
After years of hiding in
The shadows of my life
My nemesis came in full view
Amid a string of strife
Only then could I discern
This bandit of my peace
It grew strong with hate I fed
But now it would decrease
No longer would I focus on
Myself and my own view
I stunted it by cutting off
The pride from which it grew
The less I took things personally
The more my Ego shrank
The more that I gave of myself
The more its leverage sank
It’s at the point where now whenever
Something is not right
My nemesis can barely gather
Strength to cast its plight
Just know this, the only way
You’ll ever see your foe
Is not the way you’d think, with eyes
There’s just one way to show
It’s that feeling that you get
When you have been offended
It’s the fluster that you feel
When your point is contended
Just remember why that is
And why it shouldn’t be
The Ego stokes the fire with
The folks that don’t agree
Keep your nemesis in check
And don’t let it run loose
Only when you let things go
Will your Ego reduce



sunt si eu pe-acolo!

Concluzie experimentala

ma observ tot mai des, dar uneori reusesc cu greu sa ma pot observa chiar atunci cand ar trebui mai mult: cand relationez cu oamenii. Si de multe ori spun cuvinte care ii supara, desi eu de cele mai multe ori doar glumesc. Concluzia este una singura: cand eu sunt, nu sunt. Iar cand eu nu sunt, sunt.

Axiome sau teoreme?

To love rightly is to love what is orderly and beautiful in an educated and disciplined way. 
zice teorema lui Platon

dar cand doresti desavarsirea persoanei pe care o iubesti? atunci cum trebuie sa iubesti? nu exista nici o regula pentru a face acest lucru. A iubi nu are reguli, si a-ti dori desavarsirea iubitei, iubitului tau, inseamna a face totul pentru asta. Nu ceea ce se vede conteaza, ci ceea ce este in inima. Aceasta este axioma iubirii, ca ea se cunoaste numai dupa ceea ce nu se vede, dupa ceea ce oamenii ascund. Degeaba cineva poate arata ca iubeste, daca in inima sa este rece si rational.  Si degeaba cineva arata si demonstreaza ca nu iubeste, caci inima nu i-o stie decat Dumnezeu. 

Iubirea adevarata nu are reguli. Cand vine, omoara regulile. Iar regulile o omoara.

Start de voluntar

Astazi am "gradinarit"! Am plantat trei copacei, PHOTINIA SERRULATA RED ROBIN, in traducere libera, "o brad frumos!" ahaha! nu sunt braduti, sunt niste copaci despre care am aflat ca vor face frunze rosii. Dar bineinteles ca s-au plantat si braduti albi si niste specii de pini. Eu am dat semnul pentru bradul cel mare, care va fi impodobit pentru Craciun, iar startul la impodobit va fi dat de insasi Directoarea noastra! De ce am dat eu semnul unde sa fie amplasat? Pentru ca Mona Nicolici, alesese un punct oarecum "stramb", cu o deviatie de 80cm, si am venit eu cu specificatiile tehnice :)) si am trasat din ochi bisectoarea unghiului facut de doua alei din viitorul nostru parc de serviciu! Eu, ca si mos Tatu, profesorul de Organe de Masini de la Utilaj, apreciez foarte exact dimensiunile; cand iau din ochi o dimensiune anume, daca o masor, atata este, cat am spus! Ei, aici nu trebuia sa "iau" din ochi o dimensiune, ci sa trasez bisectoarea unghiului; chestie de imaginatie. Am facut si ceva poze, caci este prima mea sedinta de voluntariat!



Despre oamenii rafinati

Oamenii rafinati nu sunt nicidecum niste oameni evoluati. Oamenii evoluati sunt aceia care inteleg, care ii inteleg pe absolut toti ceilalti, si nu raman doar la nivelul rafinarii gusturilor: asta imi place, asta nu-mi place, tipul asta imi place, celalalt imi face sila. Ceilalti ii pot face sila si omului intelegator, dar e o altfel de sila, e o sila de lucrurile care ii chinuie pe acei oameni, nu de oamenii insisi, e o sila de ignoranta care le ucide sufletele, nu de sufletele insesi.

 Oamenii rafinati, au ajuns numai pana in punctul extrem de jos, de a-si fi rafinat gusturile, nu si de a-si fi rafinat intelegerea. Cei mai ignoranti mi se par aceia- asa cum am observat de cand am eu blogul- care desi citesc ceea ce spui, nu vor sa vada si altcineva, sa faca acest lucru in mod public, se delimiteaza de o plasare a lor de catre ceilalti intr-o anumita categorie, iesita din obisnuit, de exemplu cum sunt gandurile mele puse in acest blog.

  Acest tip de persoane, nu ar putea suporta nici macar ideea ca cineva, le-ar putea baga in aceeasi oala cu …o nebuna ca mine, caci cine se incumeta (par example) sa il critice pe Daniel Iancu? Toata lumea ii face lui Daniel Iancu plecaciuni, pe blogul sau, ori pe pagina sa facebook, ori direct pe mail,, dar nu ar indrazni nimeni, sa ii critice opera, chiar daca uneori ar mai avea cate ceva de …sugerat, nu neaparat de criticat!

Nu se poate sa fii intotdeauna, de acord intru totul cu o persoana, in tot ceea ce zice, ori face, caci daca esti astfel, unde mai este individualitatea ta, gandirea ta proprie? Esti ca o oaie, care urmeaza turma! vorba lui Einstein, ca sa faci parte dintr-o turma, trebuie mai intai sa fii o oaie. Imi place cum aborda diferenta dintre prieteni si dusmani Schopenhauer, spunand ca “prietenii se numesc sinceri, dusmanii sunt sinceri”.

  Oamenii nu pot evolua, daca nu primesc feed-back, si mai ales, daca il refuza categoric ca fiind total eronat! si aici, ca in orisice domeniu, se aplica principiile din managementul calitatii. Calitatea oamenilor poate creste numai integrandu-sepe ei insisi intr-un sistem de imbunatatire continua, imbunatatire ce nu poate exista fara prelucrarea feed-back-ului. Dar ca sa poata fi prelucrat, feed-back-ul trebuie mai intai primit, acceptat, intors pe toate partile.

  Nu exista feed-back in totalitate negativ, din orice feed-back, daca este analizat obiectiv, se pot extrage punctele slabe si punctele tari ale problemei supuse atentiei. Nu poti sa primesti numai feed-back pozitiv, caci nu exista perfectiune, omul este imperfect prin el insusi, asa l-a creat Dumnezeu, ca sa poata creste, sa-si poata desavarsi sufletul.

  Feed-back-ul in totalitate pozitiv te arunca intr-o lancezeala urat mirositoare, in care te imbolnavesti, si din care nu te mai poti ridica fara o frictiune, fara un feed-back negativ, care sa iti dea plusul de energie de care ai nevoie pentru a-ti invinge forta de inertie, ce te tine tintuit in parerea de propriul sine. Acest lucru nu reuseste sa il inteleaga acest om de “folk” (folkul in acceptiunea romanilor inseamna cu totul altceva decat termenul original, dar voi reveni candva cu tratarea acestui subiect). El nu reuseste sa priceapa ca un artist are nevoie ca de aer de feed-back negativ, in el fiind ascunsa chiar posibilitatea de imbunatatire a prestatiei sale artistice, iar de aici posibilitatea de a evolua ca om, in general, si - ceea ce ravneste in adancul sufletului sau, si are el nevoie - ca om de arta, in special. Asta denota stadiul de ignoranta rafinata in care se afla.

  Porcului ii place scarpinat si prostului laudat, ast proverb este cat se poate de adevarat. Dar nu te poti pune cu prostul, caci se supara si tace, scrasnind infundat, si mai ales afundat in propria parere (prea buna) despre sine. Daca stai sa-l asculti, il auzi spunandu-ti ca nu are nevoie de parerile negative ale altora, asa cum am citit de fapt, in multe locuri in care isi loveste criticii cu inertia lui. Dar el nu stie ca noi nu ne putem vindeca singuri, intotdeauna este nevoie de doi pentru acest lucru, care rand pe rand, isi iau in primire prin rotatie, rolurile de doctor si de pacient.

  De aceea nu pot sa ii cred pe cei care divorteaza, cu atat mai mult pe cei care au deja copii, si cu atat mai mult, copii mari, fiindca ei nu se vor putea vindeca niciodata fara cea de-a doua parte. Ii pot intelege, ca sunt prea ingusti la minte, ca sunt foarte vanitosi, ca au prejudecati foarte multe, dar tocmai acestea sunt bolile de care este vital sa se vindece. Cu orice persoana s-ar insoti, aleasa pe baza afinitatilor rafinate de-a lungul vietii lor, nu vor ajunge niciodata sa evolueze, ci doar sa isi rafineze gusturile si mai adanc, evident devenind un cuplu plin de gusturi rafinate, care traiesc in comun, dar care nu vor ajunge niciodata sa fie ceea ce avem nevoie sa devenim de-a lungul vietii noastre, niste oameni plini de iubire, de compasiune si de inteleapta intelegere.

  Carcotasii ar putea veni cu proverbul “doctore, vindeca-te mai intai pe tine insuti” dar in viata, este ca si in medicina, intotdeauna exista un doctor, si un pacient, iar rolurile se pot inversa(si chiar se inverseaza, mai ales in cuplu), daca pacientul devine si el doctor, intr-o alta problema, cu care s-a confruntat la un moment dat, supravietuindu-i. Ar putea sa spuna ca el este evoluat déjà, caci in prezenta prietenei sale, sau a prietenilor sai, nu transpira nici una dintre racilele care ii stapanesc sufletul; dar, ar fi suficient numai sa stea impreuna cu cineva, mai mult timp, ca sa aiba ocazia de a ‘scoate” toata mizeria din propria-i inima…dovada este propria-i casnicie esuata…cei doi parteneri, au scos din ei insisi mai multe decat puteau duce, data fiind vanitatea care le roade inimile. Iar pana nu ajung umili, Iubirea, care inseamna Dumnezeu insusi, nu va veni in inimile lor. Umilinta nu poate veni decat in inimile unor fosti adevarati vanitosi, dar cand o vor cunoaste, vor sti si sa iubeasca, si sa se inteleaga, vor sti ca nu exista doi oameni care nu se pot intelege si iubi, ci exista mandrie si prejudecata, peste care nu pot trece.

  Poate crede Iancu Bogdan Daniel ca el este un om evoluat, dar eu stiu ca nu este deloc astfel, este doar rafinat, evolutia are loc numai cu frictiune, cu eliberare de caldura, lucru care poate aparea numai si numai intre doua persoane. Daca vrea sa nu aiba parte de disensiuni, trebuie sa stea singur pe veci, caci in orice cuplu care are pretentia sa atinga starea de iubire, fara polemici cordiale nu vor putea sa acceada la ea. Doi oameni care se mai si cearta, nu inseamna neaparat ca nu se iubesc, asa cum doi oameni care nu se cearta niciodata, nu inseamna in nici un caz ca se iubesc.

  Dumnezeu nu a spus degeaba ca, ceea ce El a unit, omul sa nu desparta. Ghici de ce? pentru ca daca se despart de fiecare data cand nu le convine ceva la celalalt, nu vor ajunge niciodata umili si plini de iubire si intelegere unul cu celalalt. Iar la batranetile noastre, pacea, intelegerea si iubirea, sunt singurelele lucruri de care avem nevoie, nu de faima, care ne coboara, nu de laude, care ne ucid sufletul si nici de bani, cu care nu putem plati nici macar o zi de viata in plus.


Sailor's Lullaby


Stau…in tacere…
Ochi-mi s-au limpezit acum…
Vioara varstei mele
a cantat sfasietor,
murind, in ultima sa nota
al vietii mele dor.
Stau…in tacere…
Doar cate-un gand
mai bate-ncetisor…
nici el nu indrazneste
sa mai intre,
pe poarta mintii mele…
si se dizolv-usor.
Pe cer e fum.
Jarul s-a stins, intr-un sfarsit, acum.
E doar tacere….si mult scrum.


All about Eve

In The Clouds

Bright in flames

They're melting with the snow

Precious wishes

Heavenwards they go

Secrets keep, no-one need ever know

When you're in the clouds

You're just a breath away

Painted words are whispered

It's no prayer

Whispering words

Are drifting like the snow.

Shelter From The Rain

Let me steal away

Here I'm growing pale

Like the leaves decay

As summer fades away

Let me see the rain

Kiss the window pane

'Neath the tree we wait

Rain won't go away

Shelter from the rain

Lightning strikes again

Shelter from the rain

I'll shelter you

If you'll shelter me again

Let me save a flower

I won't let you fade away

So no jealous shower

Will wash your blaze away

Let me free to steal

Roses while I may

Let me free or else

I might run away. . .

Another door

There must be something in the blood we share

Fermented over centuries or something in the air.

Our moody scenery, just won't stop bruising me.

I've had enough of grey skies raising tears

Another door is closed

I see the fire inside

Another door closed, another door

You know it's cold.

The map of bitterness I imagined

Has just brought out the nurse in me -

Or don't you need care ?

I know, there's lots of love

But it's all twisted up,

I've had enough of thunder ringing in my ears

[ Here by the fireside, there's a war, a war

Let's blame the war on bad design - Don't cry

Here by the fireside, there's a war, a war

Blame the war on you and I

I know there's lots of love

Still it's all twisted up

Martha's harbour

I sit by the harbour

The sea calls to me

I hide in the water

But l need to breathe

You are an ocean wave my love

Crashing at the bow

I am a galley slave my love

If only I would find out the way

To sail you...

Maybe I'll just stow away...

I've been run aground

So sad for a sailor

I felt safe and sound

But needed the danger

You are an ocean wave my love...

Interese personale. Numai interese personale.

Nimeni nu este interesat decat de propria sa persoana; orice actiune pe care o intreprinde, buna sau mai putin buna, este in interesul sau propriu si spre satisfactia si multumirea sa. Cei care sunt interesati si de satisfactia celorlalti, sunt din alta dimensiune. Oameni nu sunt in nici un caz. Oamenii nu urmaresc satisfactia nimanui decat pentru propria lor multumire.
Numai interesele personale primeaza. Cine spune altceva este, ori ipocrit, ori prost, ori nu se cunoaste nici un pic pe el insusi. Adica traieste dormind in papuci. 
Bineinteles ca, om fiind, eu nu fac exceptie.


De ce "Noua Republica" nu va schimba nimic

Am citit ca "Noua Republica" este formata din oameni obisnuiti. Bun! Dar de ce "noua republica" nu ne va aduce sperata schimbare? De cand e lumea si pamantul, oamenii sunt invatati sa astepte o schimbare venita din exterior, asteapta o metoda, o ideologie salvatoare, un partid care sa adune oameni care sa creada cu adevarat in acelasi ideal politic, si sa schimbe fata lumii! dar oamenii care formeaza acel partid, sunt tot dintre noi, sunt fiinte ca toti ceilalti, reteta salvatoare nu exista, nu exista decat oamenii luati separat, care vor forma acel partid. Iar noi oamenii, suntem un amestec ciudat de ura, frica, si omenie, suntem atat violenti, cat si pasnici. A fost un mare progres exterior de la carul cu boi la avionul cu reactie, insa psihologic individul nu s-a schimbat deloc, si individul este cel care, pretutindeni in lume, a creat structurile societatii. 

Structurile exterioare - deci inclusiv structurile unui nou partid - sunt produsul structurilor interioare, psihologice, care constituie relatiile noastre omenesti, deoarece individul este rezultatul experientei totale a omului, al cunoasterii sale si al conduitei sale. Fiecare om este un depozit in care s-a inmagazinat tot trecutul. Individul este omenescul care reprezinta intreaga omenire. Toata istoria omului se afla scrisa in noi insine. Sa observam ce se petrece in noi insine si in societatea concurentiala in care traim: o dorinta de putere, dorinta de a dobandi o situatie sociala, prestigiu, un nume, succes si toate celelalte.. Sa observam rezultatele de care suntem atat de mandri, acest intreg domeniu pe care il numim traire; sa observam conflictele din toate domeniile relatiilor si ura, brutalitatea, antagonismele, razboaiele fara sfarsit pe care acestea le provoaca. Acest domeniu, aceasta viata, inseamna tot ceea ce cunoastem si, fiind incapabili sa intelegem imensa batalie a existentei, noi suntem pe buna dreptate infricosati de ea si cautam sa evadam din ea prin tot felul de artificii subtile. Suntem de asemenea inspaimantati de necunoscut - inspaimantati de moarte si de tot ceea ce se afla dincolo de ziua de maine. Ne este teama de cunoscut si teama de necunoscut. Astfel este viata noastra zilnica, in care nu se afla nici o nadejde si in care toate filosofiile, toate teologiile si toate ideologiile de partid nu sunt decat simple evadari dincolo de "ceea ce este", dincolo de adevarata realitate. 

Structurile schimbarilor exterioare produse de razboaie, revolutii sau reforme, de legi sau de ideologii, au dat cu desavarsire gres, in toata lumea, nu numai la noi inRomania, nereusind sa schimbe natura fundamentala a omului si deci a societatii. Ca fiinte omenesti care traim in aceasta lume monstruoasa si urata, sa ne intrebam, asadar, daca este posibil sa se puna capat acestei societati bazate pe competitie, brutalitate si frica. Dar aceasta intrebare sa ne-o punem nu ca pe o speculatie sau ca pe o speranta, ci in asa fel incat sa ne poata reinnoi mintile, sa le faca mai proaspete si mai nevinovate, si sa determine nasterea unei lumi complet noi. 

Aceasta se va putea intampla numai daca fiecare va ajunge sa recunoasca faptul CAPITAL ca noi, ca indivizi, ca fiinte omenesti, in orice loc din lume s-ar intampla sa traim, sau oricarei culturi s-ar intampla sa-i apartinem, suntem in totalitate raspunzatori de starea intregii lumi. Noi suntem, fiecare dintre noi, raspunzatori pentru orice razboi, din cauza agresivitatii din propria noastra viata, din cauza nationalismului nostru, a egoismului nostru, a zeilor nostri, a prejudecatilor noastre, a idealurilor noastre, a tuturor acelor motive care ne dezbina. Si numai cand intelegem - nu intelectual, ci intr-un mod tot atat de real cum am incerca foamea sau durerea - ca suntem cu totii raspunzatori pentru tot acest haos care exista, pentru toata mizeria din intreaga lume, fiindca noi am contribuit la ea prin viata noastra de toate zilele, si pentru ca suntem o parte din aceasta societate monstruoasa, cu razboaiele ei, cu dezbinarile ei, cu uratenia ei, cu brutalitatea, cruzimea si lacomia ei - numai cand vom intelege toate acestea, doar atunci vom actiona. Insa ce poate face o fiinta omeneasca? Ce putem face noi pentru a crea o societate complet diferita? Fara o societate bazata pe adevar, nu vom ajunge niciodata decat la aceleasi rezultate, la aceleasi frustrari, ca nimic nu merge, ca totul se prabuseste. Dar cum sa ajungem sa traim in adevar, si avandu-l numai pe el drept calauza? Conducatorii care au crezut ca inteleg aceste lucruri mai bine decat noi, au incercat sa ne spuna, cautand sa ne conformeze la anumite modele, dar aceasta nu ne-a fost de prea mare ajutor. Oameni invatati sau rafinati au cautat sa ne indrume, dar aceasta nu ne-a dus prea departe. Adevarul nu are carare si tocmai aceasta este frumusetea lui: el este viu! Ceva mort poate avea o carare care sa conduca la el, fiindca este static. Insa cand ne dam seama ca adevarul este ceva viu, ceva in permanenta miscare, ca nimic nu ne poate conduce la el - atunci intelegem ca acest lucru viu este ceea ce suntem noi insine in realitate : el este mania noastra, brutalitatea noastra, violenta noastra, disperarea noastra. El este chinul si suferinta in care traim. Adevarul se afla in intelegerea acestor lucruri si il vom putea intelege numai daca vom sti sa-l vedem in viata noastra. Este imposibil sa-l privim prin prisma unei ideologii de partid, printr-un paravan de vorbe, prin speranta si frica. Vedem asadar ca nu putem sa depindem de nimeni. Nu exista nici un partid care sa ne poata calauzi, nu exista nici o autoritate. Existam numai noi si relatiile noastre cu lumea, cu ceilalti; nu exista nimic altceva. Cand intelegem acest lucru, putem fi cuprinsi de disperare, din care decurge cinism si amaraciune; sau, infruntand faptul ca numai noi suntem raspunzatori de lumea aceasta si de noi insine, raspunzatori pentru ceea ce gandim, simtim sau faptuim, incetam sa ne mai plangem de mila. In general noi ne simtim bine lovind in ceilalti, ceea ce nu este altceva decat o forma a compatimirii de sine. Cand privim la ceea ce se petrece in lume, incepem sa intelegem ca lumea nu este efectul a doua procese, unul interior si altul exterior, ci ca exista un singur proces unitar, o miscare intreaga, totala, miscarea interioara exprimandu-se ca ceva exterior, iar exteriorul reactionand la randul sau asupra interiorului. 

A fi in stare sa privesti la toate acestea, este singurul lucru de care avem nevoie, caci altfel nimeni nu se poate schimba, iar nici un partid nu ne va aduce vreo schimbare. Daca ne eliberam de frica, de frica de a pierde ceva, orice, de frica de a ne pierde casa, averea, banii, sanatatea, faima, sau familia, ori jobul, daca nu mai privim spre cineva sau spre ceva care sa ne ajute, daca ne eliberam de frica, inseamna ca deja suntem liberi, iar cand exista libertate, nimic rau nu poate fi infaptuit. pentru ca orice frica dispare. Iar o minte libera de frica este capabila de o iubire mai mare, iar iubirea poate sa schimbe lumea. Fara o revolutie launtrica a fiecaruia, nici un partid nu ne va aduce schimbarea de care avem nevoie in societate. Intelegand ca nu putem depinde de nici o autoritate exterioara pentru a provoca o totala revolutie interioara, intampinam o si mai mare greutate in a inlatura propria noastra autoritate interioara: cea care rezulta din maruntele noastre experiente particulare, precum si din acumularea parerilor noastre, cunostintelor noastre, ideilor si idealurilor noastre. Ieri, o experienta traita ne-a invatat ceva, si ceea ce ne-a invatat devine o noua autoritate. Aceasta autoritate a zilei de ieri este tot atat de distrugatoare ca si autoritatea ce a fost consacrata de zece secole de existenta. A fi liber de orice autoritate, de autoritatea noastra sau a altuia, inseamna a muri pentru tot ceea ce este vechi, astfel incat mintea sa fie mereu proaspata, mereu tanara, inocenta, plina de vigoare si de pasiune. Iar chiar la acest lucru se referea Einstein, cand ne spunea ca secretul creativitatii umane consta in a sti cum sa renunti la toate sursele noastre, la tot ceea ce cunoastem, la tot ce este vechi, pentru a fi capabil sa creezi ceva nou, si sa schimbam cu adevarat ceva in jurul nostru, in noi insine, si in societate. Nici un partid, fie el cu oameni noi, bine intentionati si de buna credinta, nu ne va aduce schimbarea de care avem nevoie in societate, pentru ca si ei sunt ca si noi toti ceilalti, plini de frici de tot felul. Iar din frica rezulta tot raul in relatiile umane, si de la relatiile dintre oameni porneste tot raul din societate, la fel ca si pana acum. De aceea , "Noua republica" nu va schimba societatea, caci oamenii sunt la fel de vechi cum au fost de la crearea lumii. Oameni obisnuiti.

Jocul insanatosirii incepe cu noi insine. Numai si numai cu noi insine.


Daniel Iancu - folkistul a murit! sau, A fost odata un om, Ion!

The word 'hypocrite' is derived from a Greek word that simply meant an actor on the stage. He would come along, and he would take a mask and put it in front of his face

Am citit pe blogu' lui Daniel Iancu folkistul, despre propunerea lui de a adopta Hora Unirii ca imn al Romaniei. Ce-i drept, e ca sarbatoarea nationala e pe 1 decembrie, ziua Marii Uniri din 1918, si ar fi mai potrivit ca imn Hora Unirii, decat Desteptati-va romani! :)) ma gandesc ca va compune cineva un imn adevarat, niste versuri marete, puse chiar si pe o alta muzica decat romaneasca. 

Imnul Germaniei, "Das Lied der Deutschen"-Cantecul Germanilor",
pe care nemtii il au de peste un secol jumate, are versurile compuse in 1841, pe liedul lui Haydn - piesa muzicala care a fost compusa in 1797 la comanda imparatului austro-ungar Franz Iosef, si a fost imnul austro-ungarilor. Ar trebui ca un musician sa compuna un imn adevarat, cu versuri adevarate, nu frustrate, si sa-i dea tarii asteia un imn veritabil. Un imn care sa infioare romanul din cap si pana in varful degetelor de la picioare, un imn care sa il faca pe roman sa se ridice respectuos in picioare si sa-l cante din toata inima. Dar Romania, candva leagan al artistilor de geniu, a cam ramas far’ de artisti, ba chiar a ramas, "a cam ramas" este mult prea indulgent spus. 

Dar ceea ce m-a lasat fara replica, la figurat, desigur - fiindca am si comentat, dar a fost cenzurat, de "artistul" care nu poate polemiza cordial, si mai mult, nu poate suporta decat laudele, nu si critica obiectiv-constructiva- ceea ce m-a lasat fara replica a fost faptul ca desi nu i-a placut niciodata politica, si mai ales ca habar nu are despre politica, si despre cei angajati in ea, decat cand le mai compune cate-un cantecel combativ, (nu imnuri de partid, zice ca i-a refuzat pe unii odata) , musiu Daniel Iancu ii pune pe prostii care ii citesc aberatiile (prosti printre care ma aflu si eu , desigur) sa vada ce e cu "Noua Republica" , despre care chiar declara ca habar nu are cine a fondat-o.

Asta este, nu numai strigator la cer, dar este o nesimtire crasa, de cea mai joasa speta, fiindca un om decent, de bun-simt, (asa cum spune Cartarescu, alt scriitor sustinator de partid) nu trimite oamenii sa vada ce e cu partidul acela, fara ca el sa aiba habar despre ce e vorba. Adica striga sus si tare ca nu face politica, si ca nu-i suporta pe politieni, dar ii trimite pe cititorii blogului sau, sa vada ce-o fi si cu partidul asta, "poate cine stie"...

Mi-e greata de aceasta atitudine, de o lasitate cum nu am mai intalnit la un individ care, s-a urcat pe un piedestal de om corect, cinstit, sincer, si dezinteresat, si ii improasca de acolo pe romani.. Ba mai si spune fara rusine, ca el compune folk, si ramane pe pozitii de avangarda, ramane folkist....poate ca s-a razgandit, si trece si el de partea clasei politice ce va sa vie, ca cine stie....o primi si el ceva suc-cessssuri! 

Imi place ceea ce a spus despre folk, Ovidiu Mihailescu, pe blogul sau,

"FOLK  inseamna din popor, popular, adica o muzica ce se face purtatoare a “vocii poporului” or se stie ca “Vox populi…”Stiu sigur ca menirea unui folkist este aceea de a spune adevarul! Din acest motiv folkistii nu prea apar la Tv si nu prea sunt agreati de sistem. Emisiunile de folk de la TV dispar repede, iar cele de la radio sunt puse la ore nefericite…

O alta latura a folkistului este legatura lui cu poezia, se stie ca poezia este un mod de a exprima in cuvinte infinitul din om, sau supra-umanul din om (doar una din definitii)… deci si aici este vorba de a transmite un mesaj in concordanta cu spiritual-sufletescul din om.

Spre deosebire de muzica usoara unde compozitorul muzicii apeleaza la un textier, folkistul parcurge de regula drumul invers si face muzica pentru un poem care comunica un adevar, o emotie, cu care el se simte in concordanta.
De aceea a fi folkist nu are legatura cu inventarea unui cintec… a fi folkist inseamna a cauta sa propagi adevarul, a cauta sa exprimi problemele oamenilor de rind, a incerca sa educi si sa arati minciuna sociala, a oferi pansamente poetice, a imparti zimbete si speranta in momentele grele…"

Recitind ceea ce a scris Ovidiu Mihailescu despre folk, imi dau seama mai mult decat niciodata pana acum, ca Daniel Iancu nu mai face parte din categoria folkist, nu mai face parte din nici o categorie, ocupandu-se cu muzica numai ca hobby. Dar poti arde pentru o idee numai in timpul liber? vorba lui Octavian Paler ....

Si trimitand oamenii veniti pe blogul sau, sa caute cine sunt "Noua Republica"- punand nu unul, ci trei linkuri -  spunand in acelasi timp ca el habar nu are INCA, cine sunt fondatorii, din om, Daniel Iancu a devenit ne-om. De altfel, nu mai mai mira nimic la el, odata ce face parte din categoria ateistilor, asa cum am citit pe alt blog, al autorului poeziei Alba-ca-zapada....mi s-a incretit pielea citind cateva fragmente relevante, din ultima postare a fostului meu coleg, Laurentiu Ghita, Ghitanu, cum ii ziceam noi in scoala. 

Se pare ca Ghitanu, si Daniel Iancu, au trecut de partea turmei porcilor din politica. Si se pare ca Daniel Iancu folkistul a murit! In locul lui a ramas un om de paie, cu voce frumoasa, cu fost talent  de poet (acum cata rime pe Facebook), care critica poporul roman, si mai nou, renunta la fostele sale margaritare (hai sa le zicem smaralde, cum ii place lui) dandu-le porcilor...din politica!!! Am trait s-o vad si pe asta! . Dumnezeul folkistilor, cel in care credea, pana mai ieri, sa-l ierte. Oare folkul va putea sa o faca?

It's a hard road dead or alive

It's a hard road dead or alive

Well, it's a hard road dead or alive

And it's a hard road dead or alive..... 

                                                                                                Van Morrison

Eroarea e ceva firesc, dar mai multe erori?

Eroare si Firesc

Posted on November 11th, 2011 by FloriPloiesteanu on | Edit

Pentru cei care consideră că e înţelept să rămâi cu picioarele pe pământ din moment ce nu te-ai născut pasăre, gestul lui Icar e mai mult decât o eroare; e o nebunie. Şi nu s-a spus oare că Leonardo a fost un mare ratat din pricina multor proiecte eşuate, între care şi acela de a zbura? Există eşecuri nemuritoare şi reuşite de cârtiţă meticuloasă. Aşa cum există izbânzi născute dintr-un gest ce-a putut părea unora nu întru totul firesc.

Când Newton împlinise douăzeci şi patru de ani, Londra, ni se spune, avea nevoie de medici care să vindece urmele ciumei, de marinari care să se lupte cu olandezii şi de pompieri care să stingă incendiile foarte dese. Tânărul savant n-a fost nici medic, nici marinar, nici pompier. Departe de mirosul de acid fenic, de bubuiturile tunurilor şi de flăcările incendiilor, făcea un lucru aparent inutil, privea un măr căzut la pământ. Şi abia mai târziu lumea a aflat că astfel a fost descoperită legea gravitaţiei. În condiţii „obişnuite”, pe Everest nu s-ar fi urcat nimeni. Reversul absolut al lui Don Juan este un misogin. Al lui Don Quijote, un blazat. Iar din Napoleon nu mai rămâne nimic dacă nu mai strigă :”Imposibilul e un cuvânt pentru nătângi”. Sau rămâne un ins care ar fi trebuit să se ducă, înainte de orice, direct în insula Sfânta Elena să cultive castraveţi.

Octavian Paler -Polemici cordiale – Eroare si firesc

Reversul absolut al unui om de artă, este să creadă că a primit talentul doar ca să se automulţumească pe sine însuşi, şi că nu s-ar fi ridicat încă la înălţimea suficientă de a crea ceva măreţ. Imposibilul e un cuvânt pentru nătângi, mă văd nevoită să-l citez pe Napoleon. Limitele şi le impune fiecare lui însuşi, fiindcă un geniu este nelimitat de timp, ori spaţiu. „Dacă spui că poţi, ai dreptate. Dacă spui că nu poţi, şi atunci ai dreptate” spunea Henry Ford. Oamenii de artă din ţara asta au hotărât: nu pot să ridice cultura din mocirla în care a intrat în cei douăzeci de ani de, sperată, sau mai bine zis de-sperată, democraţie. Si mai ales, nu mai există muzicieni, care să compuna un imn simplu şi adevărat. Un imn care să înfioare românul din cap şi până în vârful degetelor de la picioare, un imn care să îl facă pe român să se ridice respectuos în picioare şi să-l cânte din toată inima. Oare, România, cândva leagăn al artiştilor de geniu, să fi rămas făr’ de artişti?

O eroare e ceva firesc, dar mai multe erori, repetate de prea multe ori, prostesc...


Dorintele, sau de ce sunt oamenii nemultumiti

Scriam acum catva timp in urma ca oamenii s-au suparat pe Dumnezeu,  fiindca sunt intr-o perpetua nemultumire de tot ce-i inconjoara. Sunt nemultumiti si mereu isi doresc cate ceva, numai schimbarea lor insisi nu si-o doresc. Au dorinte peste dorinte, si nu realizeaza ca a fi nemultumiti si a avea dorinte echivaleaza cu lipsa.

Ceea ce le lipseste cu adevarat  este iubirea, in adevaratul sens al cuvantului. Fiindca in sufletele in care exista iubire, dorintele au luat sfarsit. Nemultumirea genereaza noi dorinte, iar dorintele sunt semnul nemultumirii, fiindca nu poti dori decat ceea ce nu ai. Dorintele apar din credinta ca daca am avea ceva anume, am fi multumiti. Ele se nasc din nemultumire.

In sufletele in care exista iubire, se naste o noua calitate, iar aceea este multumirea. Pentru cineva care iubeste, este ca si cum existenta s-a oprit, si nu mai poate sa-si doreasca nimic, fiindca are tot ce-i trebuie. Iar ori de cate ori sunt nemultumiti, oamenii se supara pe Dumnezeu, il contesta. Ateii nu sunt rodul logicii, ci sunt rodul nemultumirii.

Daca esti multumit, iti vine sa strigi din toata inima, si cu orice prilej, ca Dumnezeu exista! Simti acest lucru si totul in jurul tau devine o binecuvantare, o bucurie de a trai exact asa cum esti, si exact cu atat cat ai, si mai ales, exact in vremurile in care traiesti deja. Daca esti nemultumit, incepi sa spui „Unde este Dumnezeu cand se intampla atatea nedreptati, si atatea rautati?”

Dar Dumnezeu nu intervine decat foarte rar in existentele noastre, fiindca el a creat legile universului, iar ele isi fac treaba la marele fix!  Cand Dumnezeu intervine in vietile noastre, atunci se intampla acele lucruri care tin de domeniul minunilor, ni se intampla lucruri ce depasesc obisnuitul, se intampla acele coincidente, pe care Einstein le-a numit atat de frumos „modul lui Dumnezeu de a ramane anonim”.

Daca apare iubirea, apare si sentimentul ca totul in jurul tau este o binecuvantare. Dar ca sa fie posibila binecuvantarea a tot ceea ce primesti, a tot ceea ce traiesti, si a tot ceea ce te inconjoara, multe chestii trebuiesc mai intai distruse. Primele ar fi barierele pe care le punem intre noi, iar acestea nu cad decat atunci cand nu ne mai temem, cand nu mai avem nimic de ascuns, cand nu mai suntem ipocriti si ascunsi. Pentru ca daca nu ai nimic de ascuns, nu mai esti ipocrit, fiindca nu mai urmaresti nimic, pentru ca nu iti mai doresti nimic. Iar daca e sa iti mai doresti ceva, atunci este ca toti sa ajunga sa fie multumiti. Aceasta multumire nu are nicidecum legatura cu autosuficienta, ci are legatura cu Dumnezeu. „Cautati imparatia cerurilor si toate celelalte vi se vor adauga voua” nu mai sunt doar niste cuvinte dintr-o biblie veche de doua mii de ani, ci sunt cuvinte vii, pe care le traiesti din toata inima, si cu tot sufletul tau. Iubirea… aceasta este imparatia lui Dumnezeu. Ea distruge tot ceea ce merita distrus, si inlocuieste golul ramas cu multumirea!
Slava lui Dumnezeu pentru toate!    

Come here my love
This feeling has me spellbound
Yet the storyline, in paragraphs, laid down the same
In fathoms of my inner mind
I'm mystified, oh, by this mood
This melancholy feeling that just don't do no good

Come here my love
And I will lift my spirits high for you
I'd like to fly away and spend a day or two
Just contemplating the fields and leaves and talking about nothing
Just layin' down in shades of effervescent, effervescent odors
And shades of time and tide
And flowing through
Become enraptured by the sights and sounds in intrigue of nature's beauty
Come along with me
And take it all in


Bucuria mea

Acum doua saptamani, am fost profund marcata de moartea unui coleg turc al sotului meu. Era inginer tehnolog, venit cu vreo trei luni in urma in Romania, si a murit pe santier, singur, luand o proba dintr-un bazin al noii statii de epurare a Brailei. Avea 36 de ani, era necasatorit, si un baiat tacut, care ii marturisise sotului meu ca abia asteapta sa se intoarca acasa. Nu a mai ajuns sa o faca. A avut o moarte stupida, devenind brusc inconstient de la biogazul pe care l-a inhalat; a cazut in bazin si a murit.

Poate nu as fi realizat groaza mortii lui daca nu as fi facut cursul de supravietuire in elicopterul scufundat, "Helicopter Underwater Emergency Training". Sub apa am simtit ce inseamna sa nu ai aer, cum iti explodeaza plamanii din lipsa de aer. Este un sentiment cumplit sub apa, fara plaman artificial, dar si cu plaman artificial.

 O saptamana m-am tanguit in mine insami, si de o saptamana, privesc fiecare om pe care il vad cu bucurie, ca traieste, si ca este viu. Orice om.Oamenii din jur sunt acum bucuria mea de fiecare zi. Chiar si de el, pustiu asa cum se afla, ma bucur ca traieste. Mi-amintesc de Sfantul meu favorit, Serafim de Sarov, care ii intampina pe oameni cu cuvintele "bucuria mea" si nu intelegeam de ce oamenii, fie ei si straini, pot aduce o bucurie atat de mare unui suflet, doar prin simpla lor prezenta. Lipsea doar intelegerea. Sa intelegi nu cu mintea, ci sa simti asa precum simti foamea si setea, in mod acut, bucuria de a vedea oamenii vii, a te bucura doar pentru ei, ca traiesc, ca moartea inca nu le-a pus punct. Sa te bucuri pentru fiecare om care traieste, ca si cum esti chiar tu in locul lui. Pentru ca fiecare om vrea sa traiasca, nimeni nu vrea sa moara, nici el, si nici altcineva, oricat de rau ar parea.

Si totusi, ca sa ajungi sa traiesti clipele astfel, trebuie mai intai sa mori. E necesar sa inveti sa mori, caci numai moartea te invata cum sa fii viu.


De la gandire critica, la gandire autocritica!

Un om se dezvolta din punct de vedere mental daca este capabil si dornic sa-si evalueze critic propria gandire. zice Adrian Nuta. Sunt de acord. Dar cati dintre noi sunt capabili sa isi doreasca sa se dezvolte astfel? mai putini decat credem. Foarte putini. Majoritatea privesc doar in afara lor. Aproape nimeni nu vrea sa priveasca numai in el insusi, caci acolo este raspunsul la toate problemele si mai ales la tot ce il inconjoara. Pe multi ii aud spunand ca lumea este rea. Raspunsul este in fiecare. Dar pentru ca fiecare se considera a fi bun, si nu poate sa-si evalueze in mod critic propria gandire, cu totii se rup de restul lumii, si nu se mai vad pe ei cum sunt, in adancul lor. Si nici macar nu isi doresc asta, fiindca nici macar nu stiu, sau mai degraba nu vor sa stie, de existenta acestei dorinte. Pentru ei dorintele sunt cu totul altele...mai materiale...mai palpabile...mai practice...


Despre aplaudaci si aplaudatii lor

Aveam de gand sa scriu si eu un eseu despre aplaudaci, dar dupa ce am citit postarea asta am renuntat, fiindca nu poate exista ceva mai reusit si adevarat, totodata! Este valabil citatul de mai jos! :)))))"Un prost gaseste intotdeauna unul mai prost care sa-l admire" fiindca am uitat sa spun, ca suntem cu to(n)tii prosti, intr-o masura uneori mai mare, alteori mai mica, dar intotdeauna intr-o oarecare masura! :))) 

Postarea se afla aici:


"Un prost gaseste intotdeauna unul mai prost care sa-l admire"

Un idiot gaseste intotdeauna unul mai idiot care sa-l aplaude. Un idiot care aplauda se numeste aplaudac. Aplaudacii au tendinta sa se adune in turma. Cu cat turma de idioti aplaudaci este mai mare, cu atat faima idiotului aplaudat este mai raspandita. In timpul aplauzelor, idiotul se inclina si zambeste fals condescendent iar aplaudacii se uita unul catre celalalt si, aplaudand de zor, isi zambesc complice. Cu cat isi zambesc mai tare, cu atat aplauzele devin mai frenetice. Acest fenomen se numeste solidaritate aplaudaca. Egregorul (vezi nota din subsol) care ia nastere in urma solidaritatii aplaudacice aparuta intre aplaudaci si aplaudat este un egregor idiot, care nu simte durerea.

Un destept care izbuteste sa darame o paradigma si sa o inlocuiasca_cu alta, tinde catre genialitate. Imediat ce noua sa teorie paradigmatica devine publica, se gasesc intotdeauna cativa idioti care sa sustina ca a fost ideea lor iar iluzia genialitatii paleste. Venind in tromba din diverse straturi sociale, cu gandul secret ca daca nu desteptaciunea, macar gloria ar putea fi molipsitoare, in jurul desteptului apar si roiesc aplaudacii. Ei prezinta evident diverse niveluri de IQ - aflate intotdeauna sub nivelul celui aplaudat - ale caror valori tind catre zero. Un destept notoriu se asociaza cu alti destepti notorii, din disperarea organica de a demonstra ca sunt elita, si chiar daca se aplauda intre ei ca la sindicat, desteptul nu-si va gasi niciodata vreun geniu care sa-l aplaude, decat in situatia in care acesta din urma, doreste sa-si bata joc de el. Egregorul care ia nastere in jurul unui destept este un egregor submediocru cu dureri de cap.

Un geniu este acea persoana pentru care testele si grilele de masurare ale IQ-ului sunt hilare si inutile, deoarece au fost concepute si standardizate in timp, de catre destepti cu IQ-uri variabile. Definitia data geniului de catre Wikipedia este vaga, confuza si in fapt, nu defineste nimic: "Geniul este cea mai înaltă treaptă spirituală a omului, caracterizată printr-o activitate creatoare ale cărei rezultate au o mare însemnătate." Definitia se opinteste in cuvantul "spiritual" a carui definitie este varza si in cuvantul"insemnatate" care, in functie de scara de valori a fiecaruia sau a societatii are un sens mai mult decat subiectiv. Comunismul ne-a dovedit-o cu varf si indesat. Un geniu care aplauda, indiferent ce aplauda este un ticalos. Gregaritatea nu este un atribut al geniilor, egregoritatea insa da. Se zice ca geniile, desi sunt muritoare, sunt nemuritoare si lipsite de noroc. In aceasta viziune norocul este un apanaj al idiotilor, la a carui aparitie nu se stie exact cine contribuie si nici nu este interesant de stiut, caci se adreseaza doar idiotilor. Cu mici exceptii, geniile nu creeaza egregori decat postmortem. Egregorul care ia nastere in jurul unui geniu, datorita campilor batuti fara mila de catre epigonii sai este un egregor mediocru si de plans.

Un iluminat este acea persoana, intotdeauna de sex masculin, care se afla expusa, sau dupa caz, a fost expusa, in fata unei surse de lumina scrisa cu majuscule. In cazul iluminarii permanente, dupa cum arata factura pentru lumina, iluminatul desi are sansa sa se suprainalte, isi pierde definitiv apetitul sexual. Asta inseamna ca iluminarea excesiva afecteaza organele genitale si este daunatoare speciei, chiar daca paradoxal, ea aduce iubire si compasiune pentru umanitate, basca pentru Univers. Iluminatul nu raspandeste lumina proprie, ci doar reflecta lumina, caci altminteri ar trebui sa se numeasca iluminant. Iluminatul, care este mult mai mult decat un geniu, reuseste golindu-si mintea, sa cunoasca Adevarul Absolut care nu exista si caruia, pe cale de consecinta, nu-i ajung cuvintele ca sa-l exprime. Din acest punct de vedere poate fi lesne confundat cu un inginer. Oamenii de stiinta nu devin niciodata iluminati, dupa cum nici iluminatii nu ajung vreodata oameni de stiinta. Aplaudacii iluminatului se numesc spiritualistici si sunt persoane excesiv de evoluate care s-au trezit gandind cu inima. Egregorul pe care il genereaza iluminatul impreuna cu aplaudacii sai spiritualistici este burdusit de taine, revelatii, mistere si secrete de nepatruns si prin urmare imposibil de etichetat. Iata un motiv pentru a-l socoti apriorigenial.

In literatura egregogargarica spiritualistica, egregorul este inteles ca o fiinţă psihică asexuata, emanată de catre un om dar, cel mai adesea, de catre o colectivitate, el fiind format din gândurile, dorinţele, intentiile si credintele tuturor membrilor care interactioneaza în acelaşi scop. Pentru mai multe detalii vezi si
Sursa foto


Cand inima iti bate inca...

"A so-called happy marriage corresponds to love as a correct poem to an improvised song." zicea cineva, candva.

Ne dorim multe, unele mai mari, altele mai marunte, si suferim, mai mult, sau mai putin, si cand incetam sa ne mai legam de ele, si le lasam sa doreasca singure, sa se doreasca ele pe ele-dorintele-ca sa vina la noi, atuncea scapam de multa suferinta, de fapt, scapam de toata. 

Vrei sa ai? suferi, pana ajungi sa ai, nu conteaza ce, poate fi si respectul altora pentru tine, iubirea, iertarea, sau doar linistea, ori doar faptul de a ti se recunoaste un merit, sau de a ti se da dreptate. 

Ai? suferi, caci vei vrea si mai mult, fiindca mereu te obisnuiesti cu ce ai, si va deveni ceva normal. 

Nu mai ai? iarasi suferi, cand iti amintesti ca ai avut; dar ce-ai avut si ce-ai pierdut? fiindca mai respiri, si inima iti bate inca...ti se pare cumva ca Cineva este dator sa iti mai lase inima sa bata inca multi ani de acum incolo? crezi ca esti cineva, daca ai ajuns la o anumita varsta, oarecum considerabila?  si ca esti indreptatit sa traiesti in continuare mult si bine? esti doar nitel nisip amestecat cu apa, vorba bancului(bun banc!) ...esti un om important, care (poate) hraneste mai multi oameni, dandu-le de lucru? si ce daca, intr-o clipa poate dispare totul, inghitit de moarte....intreaba-i pe mortii lui Huidu, a fost doar o s-au dus...

Suferinta... a duce lipsa de ceva, de orice: de vorbe bune, de prieteni, de oameni care sa te considere un om bun, de aprecieri, de liniste, de pace, de bun-simt....aaaa, bunul simt, cel dupa care te judeca unii, ca nu l-ai avea, dar tu stii ca este acolo, si ca se manifesta ori de cate ori nu esti calcat pe coada, in momentul in care iti doresti iar ajungi la iar ajungi la suferinta...

Suferinta... a duce lipsa de cineva, de oricine: copiii de parintii care s-au dus, parintii de copiii care-au plecat in tarile calde, la facut bani si cariere... vezi ca lumea e rea, si cu valori in care cred diferite de ale tale, cu gusturi diferite de ale tale, si tu nu iti doresti sa ai de-a face decat numai cu cei care cred in aceleasi lucruri ca si tine, care au aceleasi opinii ca si tine, si te deranjeaza parerile opuse sau contra, si iar ajungi la lumea nu e ca tine, si ca nu poate ajunge sa rationeze conform ideilor tale bune...ahaha!

Dar cand realizezi ca te ai pe tine insuti viu, cu inima vibrand, cu mintea intreaga, si debordand de bucuria vietii care inca curge prin venele tale, te opresti din a mai traiesti... viata! dar oare realizezi? cred ca nu, altfel te-ai opri in clipa asta sa mai ai vedea atunci ca esti un om cu adevarat fericit, pentru ca esti viu, doar pentru ca esti viu fiind, strigi din toata inima ta, si din tot sufletul tau, Slava lui Dumnezeu pentru toate! fiindca asa trebuiau sa fie, ca sa ajungi sa simti ca esti exact asa cum trebuie sa fii, acolo unde trebuie sa cine trebuie sa fii, sau cu cine nu trebuie sa fii, sau nu mai trebuie sa fii...

Van live in Poland with a cracker of a version of this song. 

Originally on the "Van Morrison with Georgie Fame & friends jazz / swing cd. Exile