Scrutaţi-vă menirile fiinţii: nu-s oamenii făcuţi să fie fiare, ci pelerini ai binelui şi-ai minţii.
Dante Alighieri - Infernul

Traducere de George Pruteanu

She's only happy in the Sun - Ben Harper

4/28/2011

GRIJA DE "A FI"

Posted on April 28th, 2011 by FloriPloiesteanu | Edit
Acum, magia oglinzii e aproape total înlocuită cu magia calculatorului. Substituire care începe să se vadă şi pe la noi şi pe care, cu riscul de a fi socotit retrograd (într-un fel, sunt!), o cred plină de capcane.

Oglinda l-a ajutat pe om să se întrebe cine e, ce rost are pe lume, ce vrea, ce aşteaptă de la alţii. Ecranul calculatorului îl stimulează, din contră, să fugă de sine: în joc sau în depozite interminabile de informaţii.
Pe acest drum, civilizaţia e capabilă să producă un rău cu urmări greu evaluat. Ea poate face atât de tiranică grija de ,,a avea” încât să înăbuşe grija de “a fi”.

Îl poate transforma pe om în maniac al tehnologiei, punându-i la dispoziţie mijloace din ce în ce mai sofisticate pentru a alerga mai repede — şi mai comod — spre nicăieri.
 Am văzut coperţi splendide de cărţi, între care nu se afla nimic, puse ca atare într-o bibliotecă elegantă, cu geamuri care alunecau pe şine din aluminiu. Şi am întâlnit, în mai multe familii, copii care, la trei, patru ani, se deprind să se joace cu ajutorul calculatorului, fără să mai cunoască bucuria de a bate mingea sau de a hoinări. Asta îi educă să fie singuri.

Mai târziu, nu se vor mira de o realitate care îl frapează acum pe un european ce a trecut Oceanul: nicăieri nu poţi vedea atâţia oameni care mănâncă singuri în public sau care aleargă (fac “jogging”) cu ochii absenţi, fără nici o ţintă, pentru a se goli de o energie nefolositoare, ascultând muzică, aproape toţi, cu ajutorul unor difuzoare minuscule, înfipte ca nişte dopuri în urechi.

Incontestabil, America avansează cu o viteză pe care Europa n-are cum s-o egaleze. Dovadă că laboratoarele americane pregătesc premii Nobel în serie. Ea e, în acelaşi timp, plină de contradicţii.

A creat o industrie alimentară parcă anume pentru încurajarea obezităţii şi o altă industrie pentru combaterea obezităţii, în care moda “fără”, adică “fără colesterol”, “fără grăsimi”, “fără multe calorii”, a ajuns o adevărată obsesie.
 Aparent, totul e bine reglat. Sinuciderile, aberaţiile sexuale, nefericirea, plictiseala dispun de ultimele cuceriri ale electronicii. Dacă eşti singur, poţi conversa, folosindu-te de calculator, cu toată lumea. La televiziune, se zâmbeşte chiar şi atunci când e prezentat buletinul meteorologic, de parcă “starea vremii” ar fi o marfă căreia i se face reclamă şi trebuie vândută.

 De altfel, nu e de mirare că happy-end-ul a cunoscut o carieră atât de înfloritoare la Hollywood. Americanul simte nevoia să fie asigurat că viaţa e frumoasă şi că binele triumfa, până la urmă, asupra răului.
După gustul american, Hamlet, Anna Karenina sau Romeo şi Julieta ar fi trebuit să aibă alt final. Dar strigătul lui Brennus, “vai de cei învinşi”, intră perfect în aceeaşi mentalitate. Învingătorii au, în America, totdeauna dreptate, oricine ar fi şi indiferent cum şi-au obţinut victoriile. Iar “învinşii”, faliţii, nu mai interesează pe nimeni.

Poate că forţa Americii stă într-o sinteză ciudată, Americanul, am notat undeva, e un barbar supercivilizat. Are vitalitatea barbarului neobosit de istorie şi priceperea de a nu se pierde în subtilităţi. El rezolvă simplu încurcăturile filosofiei în care se complace Europa. 
Ceea ce e util e bun!
Ceea ce e profitabil e şi mai bun! “

“Aventuri Solitare”


Constat cu nedisimulată tristeţe că acum, nu mai există nici o diferenţă între noi europenii, şi americani. Substituirea magiei oglinzii cu cea a calculatorului, despre care Maestrul spunea că “începe să se vadă şi la noi”, este acum totală, sau aproape totală.
Iar grija de “a fi” dispare încet-încet, şi este înlocuită cu grija de “a avea”. Şi măcar dacă ne-ar umple, şi ne-am sătura odată, dar golul se adânceşte tot mai tare, făcându-ne să devenim tot mai găunoşi, pe măsură ce ajungem să “fim” tot mai “avuţi”.

OctavianPaler.ro

4/23/2011

UN PASTE INEDIT!

DOAMNE, DARUIESTE TUTUROR OAMENILOR, MICI SAU MARI, BUNI SAU MAI PUTIN, UN PASTE INEDIT! PICURA-LE PACE IN INIMI SI FOCUL TAU SFANT! AI MILA DE NOI TOTI DOAMNE...

Slava lui Dumnezeu pentru toate!


Iubirea pe care ne-o daruieste Dumnezeu doar atunci cand suntem pregatiti pentru ea, ne umple si ne reda fericirea. Punctul de plecare in a ne pregati pamantul inimii pentru Iubire, este iertarea; sa ne iertam pe noi insine mai ales, si abia apoi pe cei care credem ca ne-au gresit. Caci de nu ne vom ierta pe noi mai intai, nu ii vom putea ierta nici pe cei care ne-au gresit. Pare un paradox, dar nu este. Nu exista alta cale; iertarea ne va invinge trufia inimii; inima devine infranta si smerita; iar numai intr-o inima infranta si smerita vine iubirea.
Slava lui Dumnezeu pentru toate!

4/22/2011

Iubirea nu poate fi decât dumnezeiască


Iubeşti pe cineva atunci când ai ajuns să vrei să îi dai ceea ce ai mai bun şi hotărăşti să i te dai pe tine însuţi. 
                                            Octavian Paler


În Vinerea patimilor lui Hristos, nu pot să nu constat că esenţa iubirii este una singură, şi este deopotrivă laitmotivul morţii, şi al vieţii însăşi:
Căci aşa a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Unicul-Născut Fiu al Său L-a dat, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.”

4/21/2011

Cand iubesti...

"De cate ori libertatea se intampla intr-o constiinta, din interior ea se simte ca o libertate, iar din exterior ca iubire."

4/20/2011

Frumusetea celui ce spune "Te iubesc!"

Cînd cineva îţi spune “te iubesc”, simţi că-ţi cresc aripi. S-ar putea să te simţi flatat, or s-ar putea să te simţi îngrijorat pentru că nu-ţi doreşti dragostea ce-ţi este declarată. Dar, ştii tu oare că iubirea pe care o simte altul pentru tine este locuinţa conştiinţei, a inimii şi a minţii sale?

Ştii tu, oare, că acela ce simte dragostea este merituosul autentic? Acela ce poate iubi este acela ce poate simţi, trăi, arde, visa şi vindeca? Ştii că “iubitorul” locuieşte în palatul de aur al dragostei atunci cînd îţi spune cu toată inima “te iubesc”?

Nu despre tine este vorba în lăuntrul unei declaraţii de dragoste. Tu eşti numai un stimul. Iubirea, însă, vorbeşte despre cel ce-o simte. Despre cel ce-o exprimă. Iubirea este în starea de conştiinţă a “iubitorului”.

Cînd îţi spune “te iubesc”, celălalt îţi vorbeşte despre locuinţa frumoasă a sufletului său. Îţi descrie locul interior din care te vede şi ochiul prin care te priveşte. Iubirea îl face neasemuit de frumos pe cel ce-o trăieşte cu întreaga fiinţă.

ŞI această stare de iubire se răsfrînge, apoi, şi-n jurul lui, dar nu pentru că ar face personal ceva pentru aceasta. Iubirea nu se răsfrînge ca un efect al meritelor personale, cît pentru că ea se naşte într-un spaţiu sacru ce-l înconjoară pe acela ce iubeşte. Energia iubirii se transmite spontan, fascinant, tulburător, iar aceasta poate speria, poate îngrijora, poate..răni, tulbura sau poate respinge.

Nu, nu iubirea respinge, căci iubirea nu respinge niciodată. Gîndurile noastre despre iubire ne îndepărtează de ea. Gîndurile noastre omeneşti îşi cresc picioare înalte pentru a fugi de iubire. Cu fiecare iritare, nefericire, judecată sau gînd negativ, ne ducem mai departe de spaţiul sacru al dragostei şi aceasta-i alegerea noastră. Cu fiecare bucurie şi cu fiecare clipă de iertare, ne apropiem de dragoste şi avem şansa extraordinară a renaşterii noastre în acela care poate spune “te iubesc”.

Ar fi de dorit, ar fi de visat şi ar fi de căutat în fiecare zi starea de a fi tu “iubitorul”, căci în trăirea ta se piteşte frumuseţea şi-n puterea ta de a iubi se găseşte fericirea după care alergi neîncetat.
În tine se află ochiul frumos, ca şi acela urît. Prin ochiul tău vezi “bîrna” sau “floarea” altuia. Dar, orice ai vedea, orice ai descrie, orice ai spune nu faci decît să descrii, să vezi şi să spui..cine eşti tu în lăuntrul tău.

Gura îţi descrie inima şi, fie că vorbeşti de bine, or de rău, tu descrii starea de conştiinţă din care vorbeşti.
Dacă spui şi simţi “te urăsc”, are asta legătură cu cel pe care-l urăşti? Nu, nu are. Deşi asta crezi. Deşi ai argumente să crezi.

Îţi spui cît este de rău, de vulgar, de absurd, fanatic, nechibzuit, obraznic sau prost..”subiectul” urii tale. Dar..îl descrii din tine însuţi. În tine s-a cuibărit percepţia urii.

ŞI aceasta este o stare de conştiinţă aflată la polul opus iubirii. De aceea poţi fi frumos în dragostea ta, dar..niciodată în ură.

Poţi fi frumos în iertare, dar niciodată..în zbuciumul minţii tulburate. Pentru un om este firească şi tulburarea, dar să nu rămîi în ea mai mult decît ai rămîne cu degetul într-o baltă murdară.

Căci..de acolo nu vei putea simţi “te iubesc” şi nu vei găsi gîndurile de dragoste pe care le visezi. Dintr-o baltă “murdară” nu poţi scoate apă bună de băut, cum dintr-o stare de spirit de “baltă” nu ai cum să simţi şi să gîndeşti dragostea.

Cel ce spune “te iubesc” este fericitul şi frumosul lumii. Căci atunci el descrie “lăcaşul” interior din care priveşte obiectul iubit. De aceea nu ai un merit maret cînd altul te iubeşte, cît atunci cînd tu însuţi..iubeşti.

Sursa: Maria Timuc
http://danielroxin.blogspot.com/2011/04/frumusetea-celui-ce-spune-te-iubesc.html

4/15/2011

Rostul singuratatii

Căci a nu fi singur înseamnă, poate, a şti să te dăruieşti. A şti să renunţi la trufia de a te considera cel mai important adevăr al lumii.

Rostul singurătăţii e să ne pregătească pentru această iubire, s-o visăm şi să ajungem la ea prin puterile noastre şi în cunoştinţă de cauză, cunoscând ce vrem să negăm. Turnul de fildeş e o invenţie a culturii, dar tot cultura are datoria să-l surpe după ce a privit lumea prin el.

Altfel, cultura, în loc să unească oamenii, i-ar separa. Şi nu asta e misiunea ei. Dimpotrivă, datoria ei este să schimbe chiar singuratatea în valoare. Să ne dea încredere că putem lupta împotriva singurătăţii fără să pălăvrăgim despre slăbiciunile ei şi fără să trecem de partea celor care confundă adevărul cu zgomotul.

Scrisori Imaginare



Rostul singurătăţii este acela de a afla ce înseamnă iubirea necondiţionată. În lipsa culturii, este foarte greu de a afla singurătatea, fiindcă adevărata cultură este creată, şi apoi se admiră şi înţelege în deplina singurătate din noi înşine, cu măştile scoase de pe faţă, aruncate pe jos, şi călcate în picioare.


Dar după ce am săpat în singurătate după iubirea necondiţionată din noi înşine, iar ea ne-a găsit, şi ne-a umplut, începem să o dăruim, fiindcă singurătatea ne arată simplu, că nu existăm decât în relaţie cu cei de lângă noi, nu existăm decât dăruind iubirea noastră celor ca şi noi…necondiţionat, pentru că numai trufia condiţionează. Numai trufia are aşteptări, şi alegeri. O floare nu alege cui să îi dăruiască din parfumul ei. O floare împrăştie parfum fără să aleagă. Aşa cum maestrul ne dăruieşte şi acum, până la sfârşitul veacurilor, din parfumul iubirii sale, găsită în singurătatea sa plină de creativitate, plină de înţelepciune. El este floarea iubirii însăşi.


articol postat si pe octavianpaler.ro


4/08/2011

O femeie puternica

Mother's Day Myspace Comments






A STRONG WOMAN
is one who feels deeply,
and loves fiercely.
Her tears flow
just as abundantly
as her laughter.



A STRONG WOMAN
is both soft and powerful.
She is both
practical and spritual.
A STRONG WOMAN
in her essence,
a gift to all the world.

4/06/2011

Sens

Mă durea oftatul din rărunchi,
şi bătaia inimii, căzută în genunchi,
căutând prin timp, iubirea ce nu moare –
floare frumos mirositoare
crescută din iertare –
ceasuri oprite în uitare,
Copil născut din raza unei stele
plinindu-se lângă o alta,
de  toate dorurile mele.

O novă lentă ce călătoreşte,  
lumii părând că se opreşte,
lumina-i lor le-o dăruieşte,
şi trece-acoperind genuni
până la poarta dintre lumi,
încremenind timp cu lumină –
şi descuind a universului grădină.

4/01/2011

Dorinta

Există anotimpuri pentru totul sub cer
pentru iarbă, şi pentru copaci
pentru munţi şi pentru stele
pentru oameni şi pentru gândurile lor
purtate de vânturi, întâi primăvăratice
mai apoi încălzindu-se-n soarele verii
şi luând foc, arzând întâi mocnit
crescând uriaşe limbi albastre
şi înghiţind totul, durere, tristeţe
şi plăcere în toamna –doamnă
suavă şi galbenă, şi gravă,
murind albită şi de troiene-acoperită.
Şi există anotimpuri
şi pentru dorinţa din noi:
pentru dorinţa de a fi iubit.
Înfiripată ca un fir de iarbă
creşte uriaşă odată cu noi
sufocând totul în jurul ei
pârjolind sufletul- plăcerea ei.
Tu să ştii, copilul meu drag,
când o vei vedea c-a răsărit,
s-o scrii pe o coală albă,
s-o îndoi frumos în patru
şi s-o ascunzi undeva
într-o carte, pe care
să o laşi uitată în biblioteca ta.
Şi să trăieşti apoi, să respiri,
să iubeşti şi să creşti
până la nori, şi dincolo de ei
până la stele şi dincolo de ele.
Joaca ta să fie cu aerul care intră şi iese afară
şi îţi încălzeşte inima să bată, bunăoară.
Într-o zi, când o vei fi uitat de tot
şi se va-ngălbeni şi cartea în care
i-ai făcut mormânt,
atunci ea va veni şi se va împlini.
N-o urmări, şi n-o lăsa să te urmărească,
ca să vină şi să te găsească, îngroap-o
de mică, altfel te va mânca de viu,
te va roade şi te va goli de tot.
Este sublim doar când dăruieşti,
iubire, şi nu să o cerşeşti,
fiindcă cerşind-o,
în veci n-ai s-o primeşti. 
Ca să vieze, totul mai întâi moare -
e legea firii de sub soare.