Scrutaţi-vă menirile fiinţii: nu-s oamenii făcuţi să fie fiare, ci pelerini ai binelui şi-ai minţii.
Dante Alighieri - Infernul

Traducere de George Pruteanu

She's only happy in the Sun - Ben Harper

5/30/2010

But...I miss you so....




"Înfrângere, Înfrângere, însingurarea
Şi îndepărtarea mea

Îmi eşti mai dragă decât o mie de triumfuri
Şi dulce eşti inimii mele, mai mult decât a lumii întreagă slavă
Înfrângere, scumpă Înfrângere, cunoaştere de sine şi imbold
Prin tine ştiu că încă-s tânăr şi cu pasul iute
Şi tu mă-nveţi să nu mă-mbăt cu lauri trecători
Singurătatea tu mi-ai luminat-o

La fel şi bucuria de a fi batjocorit şi alungat

Înfrângere, dulce Înfrângere, ce îmi eşti sabie şi scut strălucitor

În ochii tăi eu am citit

Că a fi urcat pe tron înseamnă a fi legat în lanţuri

Şi a fi înţeles înseamnă a deveni una cu toţi ceilalţi

Iar când eşti desluşit înseamnă că te-ai împlinit

Şi-ntocmai unei poame coapte, cazi pentru a hrăni.

Înfrângere, scumpă Înfrângere, tovarăş neînfricat,

Tu îmi asculţi şi cântul, şi suspinul, şi tăcerea

Şi numai tu îmi poţi vorbi despre bătaia aripilor

Şi despre furia mării
Şi despre munţi ce se încing în noapte

Şi numai tu mereu urca-vei panta abruptă şi stâncoasă a sufletului meu

Înfrângere, scumpă Înfrângere, curajul meu fără de moarte

Vom râde împreună odată cu furtuna

Şi împreună vom săpa morminte pentru toate cele ce mor în noi,

Şi în lumina soarelui vom sta fără clintire

Şi vom fi neînfrânţi..."






5/28/2010

Jocul


Mai am o scoică şi câteva pietre,
cum să clădesc din ele o mare
şi-un ţărm unde să stau pe nisip
şi cum sa mă conving că am fost pe un asemenea ţărm
urmărind fericit o pasăre
care acum nu mă mai lasă să dorm ?
O scoică şi câteva pietre
şi un nume ciudat
pe care nu-l înţelege nimeni
şi speranţa mea de-a ajunge
să nu-l mai înţeleg nici eu într-o zi.
Sărbătoarea s-a terminat,
îmi aştept pedeapsa lângă tribunele goale,
dar eu am văzut arzând la amiază un nor
şi-am auzit cântecul care îngenunchea caii sălbatici,
îţi spun, ţărmul acela nu-i simplă poveste,
eu am văzut norul şi-am ascultat cântecul
şi înainte de a mă învinge
Soarele m-a făcut fericit.                                      Octavian Paler

5/26/2010

Fara nici o dorinta, am simtit starea fara griji


Astazi de dimineata, cand am deschis ochii si am vazut lumina zilei cum aproape alungase intunericul noptii, mi s-a ivit pe loc in minte gandul: iti multumesc Doamne, pentru ca m-ai trezit din somn si pentru ca imi daruiesti inca o zi de viata; in aceeasi clipa am simtit invadandu-ma o bucurie imensa, asa cum nu am mai simtit niciodata inainte; m-am dat jos din pat zambind. 

Si imediat, rugandu-ma, am simtit tot pentru prima oara, o stare ce mi-e imposibil sa o descriu in cuvinte – un fel de stare fara griji, probabil ca atunci cand eram copil, si nu aveam nici o grija la inceputul zilei. Totul a durat cateva zeci de secunde, nu mai mult; am realizat, simtind-o cu toata fiinta mea, care este starea fara griji si fara nici o dorinta. Era ca si cum simteam ca parintii mei sunt acasa si eu nu trebuie sa imi bat capul cu nimic. Si am multumit pentru aceasta stare pe care, nu imi aduc aminte absolut deloc, de cand nu am mai simtit-o...era pierduta in negura vremurilor demult apuse...

5/24/2010

Principiul Masculin vs. Principiul Feminin


"Femeia este mister. Nici un om nu a fost vreodata capabil sa masoare profunzimile unei femei.

Femeia ramane misterioasa, intunecata, o noapte intunecoasa - nu poti vedea clar, cel mult pipai.

Nu poti niciodata sa fii clar din punct de vedere logic despre femeie. Ea nu urmeaza niciodata logica. Calea ei este zig-zagul; ea sare la concluzii direct, fara ca vreodata sa treaca prin proces. Barbatul merge pas cu pas, prin proces; el este metodic.

Femeia este un poet in sensul ca este intuitiva. S-ar putea ca ea sa nu creeze poezie - ea este un poet fara a crea vreo poezie. Viata este poezia ei, si este la fel de intunecoasa ca poezia - misterioasa, vaga, ambigua. Nimic nu este clar, nimic nu poate fi vreodata clar: femeia nu poate fi demistificata, ea ramane mereu un semn de intrebare.

Barbatul este clar precum lumina. Deci barbatul pare superficial, femeia pare profunda. Din cauza aceasta barbatul pare sa fie complet la suprafata; poti cunoaste despre el. Daca cunosti lucruri despre el, il poti prezice, dar nu poti niciodata prezice o femeie. Ea ramane imprevizibila, de aici intunericul.

Femeia este mai mult ca moartea. Nu te simti ofensata, aceasta este doar o descriere.

Barbatul este interesat de viata, femeia este interesata de securitate.

Barbatul este interesat de dragoste, femeia este interesata de siguranta.

Barbatul este interesat de aventura, femeia este interesata de confort, de comoditate.

Femeia este moarte. Prin "moarte" nu este presupusa sau intentionata vreo condamnare, doar ca principala calitate a mortii este securitatea. Esti asigurat doar atunci cand esti mort, esti asigurat doar cand nu esti: atunci nimic nu ti se mai poate intampla.

Dar barbatul vrea sa caute si sa cerceteze, sa riste. De aceea sotul continua sa priveasca la alte femei si femeia continua sa priveasca la sotul ei. Ea nu poate concepe ca el este interesat de alte femei - "sunt eu aici!"

Dar principiul masculin este intotdeauna interesat de ceva nou, de senzational, de un nou fior. Si uneori se intampla ca propria lui sotie sa fie o frumusete si el sa inceapa sa se incurce cu o femeie urata. Nimeni nu poate vedea rostul acestui lucru - ce se intampla. "Ai o femeie asa de frumoasa, si ce faci?"

Dar tu nu intelegi principiul masculin.

Principiul masculin este fundamental poligam si principiul feminin este fundamental monogam.

Ea vrea sa se aseze la casa ei. Ea este mai interesata de casatorie decat de dragoste. Ea este interesata de dragoste doar ca sa ajunga casatorita, si barbatul ajunge sa se casatoreasca doar fiindca este interesat de dragoste.

Intelegerea acestor doua principii in fiecare din voi - barbat sau femeie - si in transformarea partii intunecate din tine in parte luminata (fiindca fiecare individ are in interiorul sau o femeie si un barbat, proveniti din genele primite de la parintii sai) in ajutarea partii intunecate sa se miste, in ajutarea partii intunecate ca sa ajute partea luminata si nu sa lupte cu ea.

Inauntrul tau aceste doua principii sunt intr-o lupta constanta. Numeste-le viata/moarte, lumina/intuneric, barbat/femeie, X/Y - oricum ai vrea - dar aceste doua principii sunt acolo, permanent in lupta. Si aceea este angoasa ta, mizeria ta, iadul tau.

Lasa-le sa devina prieteni, si nu sa fie unul impotriva celuilalt. " 

 
The way you see me walking on
That's why I'm telling you in song
There's only one way to get ahead
You've got to give it up instead
Start all over again

You see me standing on the bridge
I see the sunset in my view
The field looks colourful to me
I know there's more than I can see
We can start all over again

Made it, made it, made it
Made it through the winter time
Made it through the spring
Made it through the summer
And the fall

That's why I'm giving you the time
You always wanted your own mind
The way is up to you and me
And there's horizons yet to see...

Real Real Gone...


Sa ploua peste noi lumina, Prin nenumarate cai...
Sa ploua peste noi lumina, Prin nenumarate cai...
Sa ploua peste noi lumina, Prin nenumarate cai...
Sa ploua peste noi lumina, Prin nenumarate cai...
Sa ploua peste noi lumina, Prin nenumarate cai...
Sa ploua peste noi lumina, Prin nenumarate cai...
Sa ploua peste noi lumina, Prin nenumarate cai...
Sa ploua peste noi lumina, Prin nenumarate cai...
Sa ploua peste noi lumina, Prin nenumarate cai...
Sa ploua peste noi lumina, Prin nenumarate cai...
Sa ploua peste noi lumina, Prin nenumarate cai...
Sa ploua peste noi lumina, Prin nenumarate cai...
Sa ploua peste noi lumina, Prin nenumarate cai...
Sa ploua peste noi lumina, Prin nenumarate cai...
Sa ploua peste noi lumina, Prin nenumarate cai...
Sa ploua peste noi lumina, Prin nenumarate cai...
Sa ploua peste noi lumina, Prin nenumarate cai...
Sa ploua peste noi lumina, Prin nenumarate cai...
Sa ploua peste noi lumina, Prin nenumarate cai...
Sa ploua peste noi lumina, Prin nenumarate cai...
Sa ploua peste noi lumina, Prin nenumarate cai...


Dragostea te face real. altfel, ramai doar o fantezie, un vis fara nici o substanta in el. Dragostea iti confera substanta. Dragostea iti da integritate. Dar este doar jumatate din calatorie. 

Nu evita dragostea. Treci prin ea, cu toate durerile ei. Da, doare, dar daca esti indragostit nu conteaza. De fapt, toate acele dureri te intaresc. 

Uneori doare intr-adevar rau, teribil, dar toate acele rani sunt necesare pentru a te provoca, pentru a te intarata, pentru a te face mai putin somnoros. Exista o foarte frumoasa definitie a realului prin dragoste in frumoasa poveste a lui Margery William, Iepurele de catifea.


"Ce este real?" a intrebat Iepurele intr-o zi. 

"Inseamna a avea acea bazaitura inauntrul tau si un maner iesit in afara?"

"Real nu inseamna cum esti facut" a spus Calul de Piele. "Este un lucru care ti se petrece tie. Cand un copil te iubeste pentru un timp indelungat, nu doar se joaca cu tine, ci intr-adevar te iubeste, atunci devii real."

"Doare?" a intrebat Iepurele.

"Uneori", a spus Calul de Piele, caci el era intotdeauna iubitor de adevar. "Cand esti real, nu iti pasa daca esti ranit."

"Se petrece dintr-odata ca atunci cand esti lovit" a intrebat el, "sau putin cate putin"?

"Nu se intampla tot odata" a spus Calul de piele. 
"Tu devii. Ia mult timp. De aceea nu se petrece des cu cei care se rup usor, sau au muchii ascutite, sau care trebuie pastrati cu grija. In general, pe cand esti real, cea mai mare parte a parului s-a dus odata cu mangaierile, si ochii tai au cazut, si devii foarte dezlanat si incheieturile se slabesc. Dar aceste lucruri nu conteaza deloc, fiindca odata ce esti real, nu poti fi urat, decat pentru oamenii care nu inteleg...Odata ce esti real, nu poti deveni din nou ireal. Dureaza pentru totdeauna." 
 


I'm real real gone
I got hit by a bow and arrow
You got me down to the very marrow
You're a friend of mine
And I'm real real gone

On the radio

Music coming and I hear
Sam Cooke's voice
Well I know I don't have any choice
That's the way it is
And I'm real, real real gone, man

I can't stand up by myself

Don't you know, baby, I need your help
You're a friend of mine
And I'm real real gone, alright

Well, I'm dancing

Dancing till my, till my body's soaking wet
Till I'm completely wet with sweat
Once I've started I'm just real real gone, man
I got hit by a bow and arrow
Got me down to the very marrow
You're a friend of mine, and I'm
Real gone, man

Well the music's playing

On the radio
And the night is filled with space
When my fingertips touch your face
You're a friend of mine
And I'm, I'm real real gone

Help me stand up

Help me stand up
All by myself
You're a friend of mine
And I'm real, I'm real real gone
Real gone
I got hit by a bow and arrow

5/22/2010

Even in the Quietest Moments...

De ce este atat de dificila comunicarea intre doi oameni? pentru ca tu spui un lucru, iar celalalt intelege altceva.

Limbajul este intotdeauna problema. Experiente diferite, minti diferite, trecut diferit, modele diferite, obiceiuri diferite, personalitati diferite.

Adevarul este ca, nu este dificil sa se comunice, este aproape imposibil! Daca odata se intampla, te simti extraordinar de norocos. Si da, se intampla cateodata.

Cand esti profund indragostit de cineva, se intampla. Atunci limbajul este mai putin , sau deloc necesar. Atunci insasi prezenta ta, insasi vibratia ta comunica. Atunci, poate pentru o clipa, in dragoste profunda, indragostitii aluneca din mintile lor. Pentru ca mintile obligatoriu se vor ciocni, vor intra in conflict.

Asa ca, in rare momente de dragoste se petrece comunicare, altfel este intotdeauna o cearta, un conflict subtil. Tu spui un lucru, celalalt intelege altceva. Celalalt spune ceva, tu intelegi altceva. Si la un moment dat se produce ruptura: iei hotararea sa devii liber, pentru ca puntea comunicarii a fost rupta, iar tu crezi ca nu va mai potriviti. De fapt, doua minti neiubitoare, vor intra intotdeauna in conflict.

Daca vrei intr-adevar sa comunici, devino din ce in ce mai iubitor - deoarece de dragoste este nevoie, nu de limbaj. Limbajul este o bariera, iar dragostea este o punte. Cu cat devii mai intim cu iubita ta ori cu iubitul  tau, cu atat mai putine cuvinte vor fi necesare din cauza ca, veti incepe sa va auziti unul pe celalalt. Atunci nu va fi nevoie de cuvinte.

Se intampla uneori ca sa se intalneasca doua persoane pentru prima oara si devin atat de intime, nu sexual, ci simt o intimitate ca si cum ar fi fost impreuna toata viata, ca si cum s-ar fi gasit in sfarsit, dupa o intreaga cautare de toata viata. Atunci comunicarea se intampla imediat. Atunci nu este nici un conflict.

Din clipa in care esti indragostit, si devii dragoste, se intampla comuniunea. Fiindca, comuniunea este o functie a dragostei, nu a limbajului. De fapt, limbajul functioneaza ca o piedica, nu ca un ajutor.

Comuniunea este un fenomen al dragostei, o inflorire a iubirii; nu are nimic de-a face cu limbajul, si cu cuvintele, absolut nimic. Este tacere.

Din acest motiv se despart oamenii casatoriti, pentru ca nu se iubesc si ajung sa spuna ca nu se inteleg unul pe celalalt. Pentru ca permanent intra in conflict. Pentru ca ei trec iubirea prin mintea lor, iar mintea nu este capabila de iubire, pentru ca fiecare individ are o minte unica, nu pot exista doua minti la fel.

De aceea eu le doresc tinerilor casatoriti sa isi arunce mintile cand sunt impreuna, sa nu mai gandeasca, ci sa se inteleaga prin necuvinte, prin iubire. 

Pentru ca iubirea devine graitoare, si numai cu iubire si prin iubire gasesc puntea comunicarii, niciodata altfel.

Exista o straveche zicatoare ca, lumea ar fi imens de plina de bucurie daca fiecare barbat ar ramane neinsurat si fiecare femeie ar fi casatorita. Dar cum poate fi facut asa ceva? Este imposibil.


Even in the quietest moments
I wish I knew what I had to do
And even though the sun is shining
Well I feel the rain --- here it comes again, dear
And even when you showed me
My heart was out of tune
For there's a shadow of doubt that's not letting me find you too soon
The music that you gave me
The language of my soul
Oh Lord, I want to be with you.
Won't you let me come in from the cold?

Don't you let the sun fade away
Don't you let the sun fade away
Don't you let the sun be leaving
Won't you come to me soon

And even though the stars are listening
And the ocean's deep, I just go to sleep
And then I create a silent movie
You become the star, is that what you are, dear?
Your whisper tells a secret
Your laughter brings me joy
And a wonder of feeling I'm Nature's own little boy
But still the tears keep falling
They're raining from the sky
Well there's a lot of me got to go under before I get high

Don't you let the sun disappear
Don't you let the sun disappear
Don't you let the sun be leaving
No, you can't be leaving my life
Say that you won't be leaving my life
Say that you won't be leaving my life
Say won't you please, stay won't you please
Say won't you please, stay won't you please
Lord, won't you come and get into my life
Lord, won't you come and get into my life
Say won't you please, stay won't you please
Say won't you please, stay won't you please
Lord no, don't go...

And even when the song is over
Where have I been --- was it just a dream?
And though your door is always open
Where do I begin --- may I please come in, dear?




5/21/2010

Dragostea si sexul...

 "Daca doua corpuri se simt atrase unul catre celalalt, este sex.

Daca doua minti se simt atrase una catre cealalta, este dragoste;

daca doua suflete se simt atrase unul catre celalalt, este rugaciune.

Si rugaciunea este cea mai inalta forma a iubirii.

Sexul este cea mai joasa forma.

Nu gandi ca inferiorul este superior,

altfel vei ramane ratacit."



"Dragostea este un lucru foarte diferit de ceea ce cred toti ca ea este.

Ea nu are in mod necesar ceva de-a face cu sexul.

Sexul ar putea fi o parte a ei, dar poate foarte bine sa nu fie o parte a dragostei.

Pentru ca poti fi indragostit de o persoana fara vreo relatie sexuala.

Iar asta este ceea ce se numeste adevarata prietenie.

E pe cale de disparitie.

Aproape a disparut din lume, fiindca toata lumea cunoaste doar un singur fel de dragoste, care este sexual.

O dragoste non-sexuala a devenit aproape inexistenta. De fapt, aceea este dragoste. Prietenia este o dragoste mai profunda decat relatia sexuala, fiindca prietenia da si nu cere nimic in schimb.

Pe cand relatia sexuala este o exploatare reciproca. Dar, doar a spune ca este sex pur arata urat, asa ca toti o numesc dragoste. 

Dar mai devreme sau mai tarziu toti se satura de sex, pentru ca dispare curiozitatea, nu mai exista mister sa patrunzi in el, si apare plictiseala, tristetea, pentru ca sexul singur, fara iubire nu te poate implini, nu iti da aripi. "




Traieste sau mori


Traieste sau mori.

fiindca oricum esti mort, daca nu vrei sa traiesti. 

fiindca viata creste doar prin alegerea provocarilor.

Viata creste doar prin a merge in furtuni.

Viata creste doar prin a risca, a juca sansele.

Dar oamenii se agata de trecut.

Oamenii se agata de mizeria trecutului.

Oamenii se agata de ceea ce ei cunosc, de tot ce este vechi. Sunt prinsi ca intr-o capcana.

Provocarile vietii le provoaca nesiguranta si fug din fata provocarilor.

Dar, aminteste-ti, numai cei care aleg provocarea, traiesc cu adevarat si vor creste spiritual.

Pentru ca viata inseamna a fi gata sa mergi in necalculat, in neprogramat.

Viata inseamna sa fii gata mereu sa asculti provocarea care vine din sursa necunoscuta.

Este periculos, dar a trai este periculos.

Cel mai sigur si protector loc este mormantul - acolo nu se intampla nimic niciodata.

Intotdeauna alege noul, drumul cel mai putin batatorit.

Intotdeauna alege necunoscutul, cel mai putin calatorit.

"Si asta a facut toata diferenta" spunea inspirat cineva.

Viata creste doar prin alegerea provocarilor.

Viata este cea care iti confera ascutime.

Lupta vietii este cea care provoaca toate izbucnirile talentelor tale sa iasa la suprafata.

Trebuie sa fii inteligent pentru a supravietui...

Dar numai astfel poti evolua sufleteste.

Daca nu iti plac situatiile noi, mori si nu se intampla nimic nou cu tine.

ramai la fel de trist si de plictisit pana viata fuge din tine de tot.

Mortii au o singura soarta: groapa. Si nimic altceva.

 

Like wild flowers

Left alone

By the side of the road

Imperfect on the edge



Like wild flowers

Left alone

By the side of the road

Imperfect on the edge



They stand in the wind and the rain

Not a fear left in the world

They've learned that this life

Is unpredictable



Like wild flowers

Left alone

By the side of the road

Imperfect on the edge



Like wild flowers

Left alone

By the side of the road

Imperfect on the edge



Far away

Where the moon falls into the sea



Like wild flowers

Left alone

By the side of the road

Imperfect on the edge



Without knowing anything for certain

This may be the last day

So everything has more meaning

And so much more color this way



Far away

Where the moon falls into the sea



Like wild flowers

Left alone

By the side of the road

Imperfect on the edge



Like wild flowers

Left alone

By the side of the road

Imperfect on the edge 

5/20/2010

Sfarsitul fricii (2nd)


"Ne este teama de moarte, adica de un eveniment care se va petrece maine sau poimanine, in sfera timpului. Exista o distanta intre ceea ce este si ceea ce va fi. Gandirea a constatat acest fapt, ea a observat moartea si de aceea spune: “Voi muri”. In acest fel gandirea creaza frica de moarte; dar in cazul in care ea nu o creaza, exista oare frica intr-o forma oarecare?

Este frica produsul gandirii? Daca este, inseamna ca frica este veche, caci gandirea care a produs-o este intotdeauna veche.

Asa cum am mai spus, nu exista gandire noua: daca o recunoastem, e tocmai pentru ca ea este veche. Ceea ce ne infricoseaza este repetarea vechiului – gandul despre “ceea ce a fost” proiectandu-se in viitor.

Prin urmare, gandirea este in intregime raspunzatoare de frica.
Ca asa stau lucrurile, puteti verifica singuri. Atunci cand va confruntati cu ceva imediat, nu exista nici un fel de teama; numai cand intervine gandirea apare si frica.

De aici se naste intrebarea fireasca: “Este oare cu putinta sa traim in prezent in mod complet, total? “ Caci numai in acest fel vom putea invinge frica.

Insa pentru a intelege acest lucru trebuie sa intelegem intreaga structura a gandirii, a memoriei, a timpului, si aceasta nu doar intelectual, nu doar verbal, ci in deplin adevar, cu inima noastra, cu mintea noastra, cu toata fiinta noastra. Numai asa ne vom elibera de frica; numai cand vom fi pe deplin liberi de frica, ne vom putea servi de gandire.

Gandirea, ca si memoria, este absolut necesara ca sa ne putem duce traiul zilnic. Este singurul instrument pe care-l avem pentru a comunica, pentru a actiona, pentru a munci. Gandirea este o reactie a memoriei, a memoriei care se acumuleaza prin experiente, cunostinte, traditii, timp.

Noi reactionam in functie de fundalul creat de memorie, iar aceasta reactie este gandirea. Gandirea este esentiala la anumite niveluri, dar atunci cand se proiecteaza psihologic ca viitor si ca trecut, producand frica si placerea, ea face ca mintea sa devina obtuza si, prin forta lucrurilor, inactiva.

Asa ca ma intreb: “De ce , de ce, de ce ma gandesc la viitor si la trecut in termeni de placere si de durere, stiind ca o astfel de gandire da nastere la frica? Nu este posibil ca psihologic, gandirea sa se opreasca, fiindca astfel frica nu se va sfarsi nicicand?

Una din functiile gandirii este de a fi ocupata tot timpul cu ceva. Ceea ce dorim, in general, este de a ne gandi in permanenta la ceva, astfel incat sa fim impiedicati sa ne vedem pe noi insine asa cum suntem in realitate. Ne este teama de golul din noi. Ne este teama sa privim la  fricile noastre.

La nivelul superior al constiintei noastre noi le cunoastem, dar oare le pot percepe straturile cele mai profunde ale constiintei noastre? Si cum va trebui sa procedam pentru a descoperi fricile ascunse, tainice? Oare putem imparti in mod real fricile in constiente si inconstiente?

Aceasta chestiune este foarte importanta. Specialistii, psihologii, psihanalistii le clasifica astfel in straturi de adancimi diferite, dar daca va bizuiti pe ceea ce spun ei, sau pe ceea ce spun eu, nu veti intelege decat teorii, dogme, cunostinte si in nici un caz nu veti ajunge la cunoasterea de sine.

Este imposibil sa ajungi sa te cunosti dupa ceea ce spune Freud, sau Jung, sau dupa ceea ce spun eu.

Teoriile altora n-au nici un fel de importanta. Pe noi insine trebuie sa ne intrebam daca frica poate fi impartita in constienta si inconstienta, sau daca ea este un fapt indivizibil ce imbraca forme diferite.

Oricare dintre noi are in permanenta o singura dorinta. Existam numai noi insine si, in fiecare, dorinta. Obiectele se schimba, dorinta ramane mereu aceeasi. Poate ca la fel se intampla si cu frica. Ne este frica de tot soiul de lucruri, dar frica este una singura.

Cand ne dam seama de acest lucru, inseamna ca am inlaturat complet problema subconstientului si in felul acesta i-am frustrat pe psihologi si pe psihanalisti de obiectul cercetarii lor.

Cand intelegem ca frica este o singura si unica miscare care se exprima in feluri diferite, si cand vedem mai degraba aceasta miscare decat obiectul spre care ea se indreapta, atunci ne confruntam cu o problema imensa: cum sa o privim fara ca fragmentarea constiintei noastre, pe care am cultivat-o atat de bine, sa intervina?

Nu exista in noi decat o singura frica – totala -  dar cum am putea noi, obisnuiti fiind cu o gandire compartimentata, sa avem imaginea ansamblului? Este posibil acest lucru?

Intrucat am dus o existenta faramitata, noi nu suntem in stare sa vedem frica totala, caci procesul acestei masinarii care este gandirea , consta in a fragmenta totul. Eu va iubesc, va urasc, sunteti prietenul meu, sunteti dusmanul meu; am ciudateniile mele particulare si inclinatiile mele, slujba mea, situatia mea, prestigiul meu, sotia mea, copilul meu, tara mea; exista tara mea si tara ta, Dumnezeul meu si Dumnezeul tau...toate acestea sunt fragmentari ale gandirii. 

Si aceasta gandire este cea care, cautand sa vada starea totala a fricii, o reduce la franturi. Intelegem prin urmare, ca aceasta frica totala nu poate fi privita decat atunci cand miscarea gandirii se opreste.

Puteti sa observati frica fara a inceta sa trageti vreo concluzie, fara vreun amestec al cunostintelor pe care le-ati acumulat cu privire la ea? 

Daca nu puteti, inseamna ca ceea ce observati este trecutul, nu frica; daca puteti, inseamna ca observati frica pentru intaia oara fara amestecul trecutului.

Acest lucru se produce numai cand mintea este foarte linistita, tot asa cum nu puteti asculta un interlocutor decat atunci cand mintea voastra nu palavrageste, purtand un dialog cu ea insasi despre nelinistile si problemele personale.

Puteti privi la frica voastra fara a incerca s-o dizolvati, fara a incerca sa-i faceti fata cu contrariul ei, curajul? 

Sa o priviti cu adevarat fara a incerca sa fugiti de ea? Cand spuneti: “Trebuie s-o stapanesc, trebuie sa scap de ea, trebuie sa o inteleg”, nu faceti altceva decat sa incercati sa va debarasati de ea.

Putem sa observam cu o minte destul de linistita un nor sau un copac, sau curgerea unui rau, fiindca ele nu sunt prea importante pentru noi, insa a ne observa pe noi insine este cu mult mai greu, caci cerintele noastre sunt de ordin practic, iar reactiile noastre sunt imediate!

Atunci cand ne aflam in contact direct cu frica sau cu disperarea, cu singuratatea sau cu gelozia, sau cu vreo alta stare mizerabila a mintii, putem oare sa o privim suficient de complet incat mintea noastra sa se linisteasca si sa ne permita sa vedem?

Putem noi sa percepem frica in totalitatea ei, si nu doar diferitele sale aspecte, nu doar subiectele fricii noastre? Daca vom privi numai la amanuntele fricii, nu vom ajunge niciodata la miezul problemei, care consta in a invata sa traim cu frica.

A trai cu ceva atat de viu cum este frica, cere o minte si o inima extrem de subtile, care sa nu traga nici o concluzie despre frica, si care, in consecinta, sa poata urmari fiecare miscare a fricii.

Daca, in acel moment, o observati si traiti cu ea – si pentru aceasta nu este nevoie de o zi intreaga, caci intr-un minut sau intr-o secunda se poate cunoaste intreaga sa natura – daca traiti cu ea atat de complet, atunci ajungeti inevitabil sa va intrebati:

“Cine este entitatea care traieste cu frica? Cine este cel care o observa, care pandeste miscarile diferitelor sale forme, care este complet constient de ceea ce inseamna frica in esenta sa? Este oare observatorul o entitate moarta, o fiinta statica, care a adunat o serie de cunostinte si de informatii despre sine insusi?

Ce veti raspunde la aceasta intrebare? Este oare observatorul o entitate moarta care incearca sa observe un lucru viu, sau o fiinta vie, care observa o viata in miscare?

Caci in cel care observa exista doua stari. Observatorul este suma tuturor experientelor sale despre frica; el este, asadar, separat de acel ceva pe care il numeste frica, intre el si frica exista un spatiu. Fie ca el incearca sa infrunte frica pentru a o stapani, fie ca incearca sa fuga de ea, are loc intotdeauna o batalie, adica o risipa de energie!

Observandu-l, veti invata ca observatorul este doar un pachet de idei si de amintiri, fara valoare sau substanta; si torusi frica fiind un fapt real, actual, n-o veti putea niciodata intelege cu ajutorul unei abstractii.

Observatorul care spune: “Mi-e frica”, este oare ceva diferit de frica, adica de lucrul pe care il observa?

Frica este el insusi.

Cand se intelege acest lucru, nu mai exista nici un fel de risipa de energie in efortul de a scapa de frica, iar spatiul dintre observator si frica dispare cu desavarsire.

Cand va dati seama ca sunteti o parte integranta a fricii, ca, in realitate, sunteti frica insasi, nu va trebui sa mai faceti nimic cu privire la ea, caci frica va disparea odata pentru totdeauna."

Sfarsitul fricii (1st )


Dacă este un păcat faptul că suntem oameni, nu este o ispăşire în faptul că murim.

Trupul în care locuieşti e cu mult mai departe decît ţi-ai închipuit depărtarea. 
     Faptul că el te doare sau faptul că el îţi dă plăcere, nu are nici o rubedenie cu tine.
     Află că mai apropiat este trupul pietrii de piatră, deşi distanţa dintre el şi ea e infinită, decît clipa pe care o străbaţi de străbaterea ta în clipă. 
Nichita Stanescu - Testament 


Preocuparea de sine 
Nesatul dupa o situatie 
Temerile si frica totala 
Fragmentarea gandirii 
Sfarsitul fricii

"Inainte de a merge mai departe, as dori sa va intreb: care este interesul dumneavoastra fundamental si permanent in viata?

Inlaturand toate raspunsurile ocolite si ocupandu-va de aceasta chestiune in mod direct si cinstit, ce veti raspunde?

Stiti oare ca centrul nostru de interes suntem noi insine

Oricum, asa vor raspunde cei mai multi dintre noi, daca vor raspunde cu sinceritate. Ma intereseaza progresul meu, slujba mea, familia mea, micul colt in care traiesc, dobandirea unei situatii mai bune, mai mult prestigiu, mai multa putere, mai multa stapanire asupra celorlalti etc.

Cred ca este logic, nu-i asa, sa se admita ca ceea ce ne intereseaza in primul rand este: “Eu mai intai.”

Unii ar putea sa spuna ca acesta este un lucru rau si ca n-ar trebui sa ne interesam in primul rand de noi insine. Dar ce alt rau ar putea fi in asta, decat faptul ca o recunoastem doar arareori cu deplina sinceritate? Caci daca o facem suntem mai curand rusinati.

Dar asa stau lucrurile – fiecare este in mod fundamental interesat de sine insusi, chiar daca din diferite motive, ideologice sau traditionale, gandim ca este rau.

Dar ceea ce gandim nu schimba cu nimic lucrurile: la ce foloseste sa introducem aceasta notiune de rau? Nu este decat o idee, un concept. Ceea ce conteaza ca “fapt” este ca suntem fundamental si permanent interesati de noi insine.

Mi-ati putea spune ca exista o mai mare satisfactie in a ajuta pe altcineva decat a te gandi la tine insuti. Care este insa deosebirea?

A-i ajuta pe semenii nostri este tot o preocupare de sine. Daca a-i ajuta pe altii va produce o mai mare satisfactie, este pentru ca de fapt, va intereseaza ceea ce va poate da cea mai mare satisfactie.

De ce sa introducem aici un concept ideologic? De ce aceasta gandire dubla? De ce nu va spuneti cinstit ca ceea ce doriti in realitate este sa fiti satisfacuti, fie prin erotism, fie prin compasiune, fie devenind un mare sfant, un om de stiinta sau un politician?

Este intotdeauna acelasi proces, nu-i asa?

SATISFACTIA, acesta este lucrul pe care il dorim, in toate felurile, subtile sau vadite.

Cand spunem ca dorim “eliberarea”, o facem pentru ca gandim ca este vorba de o stare de deplina si minunata satisfactie, iar satisfactia ultima este, fara nici o indoiala, ideea ridicola a “realizarii” personale.

Ceea ce cautam in realitate este o satisfactie in care sa nu existe nimic care ne-ar putea nemultumi.

Cei mai multi oameni tanjesc sa-si faca o situatie in societate, temandu-se ca altfel ar putea fi considerati niste neimpliniti.

Societatea este astfel construita incat un cetatean care are o situatie frumoasa este tratat cu mult respect, in timp ce un om care n-are nici o situatie este desconsiderat.

Orice om de pe pamant doreste sa-si aiba locul sau in cadrul societatii, in familie, sau la dreapta lui Dumnezeu, si aceasta situatie trebuie recunoscuta de ceilalti, altminteri nu poate fi considerata o adevarata situatie. Noi trebuie sa ne aflam intotdeauna in frunte.

Launtric suntem sfasiati de dureri si de dezordini si de aceea a ne bucura de respect in societate, a fi considerati niste persoane foarte importante, ne procura o mare compensare.

Acest nesat dupa situatie, dupa prestigiu, dupa putere, si aceasta dorinta de a fi recunoscuti ca atare in societate, este de fapt o dorinta de a domina pe altii, ceea ce este o forma de agresiune.

Sfantul care aspira sa ajunga la o anumita stare de sfintenie este la fel de agresiv ca si cocosul din batatura care-si cauta hrana. Si care este cauza acestei agresivitati? Este frica, nu-i asa?

Frica este una dintre cele mai mari probleme inerente vietii. 

O minte care este cuprinsa de frica traieste in confuzie, in conflict si de aceea devine violenta, deformata si agresiva. 

Nu indrazneste sa se indeparteze de propriile sale sabloane de gandire, iar aceasta da nastere la ipocrizie.

Pana ce nu vom fi liberi de frica, chiar daca ne-am urca pe cel mai inalt munte, chiar daca am nascoci tot felul de zei, vom ramane intotdeauna in intuneric.

Traind intr-o societate stupida si corupta ca a noastra, in care educatia bazata pe spiritul de competitie da nastere la frica, suntem cu totii impovarati de frici de tot felul, iar frica este ceva inspaimantator, ceva care manjeste, deformeaza si ne strica viata.

Exista fara indoiala o frica fizica, dar aceasta nu este decat o reactie ce trebuie pusa pe seama ereditatii noastre animalice. Aici insa ne intereseaza numai fricile psihologice, caci atunci cand le vom intelege asa cum sunt de fapt, adanc inradacinate in noi, vom fi in stare sa infruntam fricile animalice, in timp ce a ne ocupa mai intai de acestea nu ne va ajuta cu nimic sa intelegem fricile care rezida in psihic.

Frica are intotdeauna un obiect; ea nu este niciodata abstracta; ea este intotdeauna in relatie cu ceva.

Stiti ce va face sa va fie teama? Frica de a va pierde slujba, de a nu avea suficienta hrana sau bani, frica de a nu deveni victima clevetirilor si calomniilor, frica de a nu reusi in viata sau de a pierde pozitia sociala, de a fi dispretuit sau ridiculizat; sau frica de durere si boala, frica de a nu sti niciodata ce este iubirea sau de a nu fi iubit, de a va pierde sotia sau copiii, frica de moarte, frica de a trai intr-o lume care este asemenea mortii, frica de plictiseala, frica de a nu fi la inaltimea imaginii pe care altii si-au faurit-o despre noi, frica de a nu ne pierde credinta...

Din toate acestea si din alte nenumarate frici, stiti care sunt fricile dumneavoastra? Si ce faceti, de obicei, in legatura cu ele? Fugiti de ele, nu-i asa? Sau inventati idei si imagini cu care sa le acoperiti. Insa fugind nu faceti decat sa sporiti frica.

Una din principalele cauze ale fricii este refuzul nostru de a ne vedea asa cum suntem de fapt. Va trebui, asadar, nu numai sa ne cunoastem fricile ci sa examinam si reteaua de artificii pe care am construit-o pentru a scapa de ele.

Daca ne punem facultatile la lucru (intre care se cuprind si cele ale creierului) pentru a invinge frica, pentru a o suprima, a o disciplina, a o controla, pentru a-i da o alta aparenta, se produce o frictiune, un conflict, iar acest conflict inseamna o pierdere de energie.

Prin urmare, primul lucru pe care trebuie sa-l facem este sa ne intrebam pe noi insine: Ce este frica si cum se naste ea? Ce intelegem de fapt prin cuvantul frica? Ma intreb ce este frica si nu de ce sunt infricosat.

Duc un anumit fel de viata; gandesc intr-un anumit fel; am credintele mele, accept anumite dogme si nu doresc sa pierd aceste structuri de rezistenta ale vietii mele, caci ar insemna sa-mi pierd radacinile. Nu doresc ca ele sa fie puse la indoiala, caci aceasta zdruncinare m-ar arunca intr-o totala incertitudine.

Daca ar fi sa mi se rapeasca tot ceea ce stiu si cred, as vrea cel putin sa am o anumita siguranta cu privire la noua mea conditie. Constat astfel ca celulele creierului au creat anumite sabloane si ca ele refuza sa traseze altele, caci acestea ar comporta o anumita doza de risc.

Trecerea de la siguranta la nesiguranta este ceea ce numesc FRICA.

In momentul de fata, aflandu-ma aici, nu sunt infricosat. Nu simt nici un fel de teama, nimic nu se intampla, nimeni nu ma ameninta si nici nu incearca sa-mi ia ceva.

Insa dincolo de momentul de fata, exista in mintea mea un strat mai profund, care gandeste constient sau inconstient la ceea ce s-ar putea intampla in viitor, sau care se ingrijoreaza ca ceva din trecut ar putea da navala peste mine. Astfel incat, sunt infricosat atat de viitor cat si de trecut.

Am impartit timpul in trecut si viitor, si gandirea intervine si spune: “Ai grija, asta nu trebuie sa se mai intample” sau : “Fii pregatit pentru ceea ce va veni; viitorul poate fi plin de primejdii pentru tine; ceea ce ai azi, maine s-ar putea risipi; maine ai putea sa mori, sotia te-ar putea parasi, ti-ai putea pierde slujba; singuratatea te pandeste; pune-te la adapost de ziua de maine.”

Luati acum in considerare forma de frica, aceea care va este proprie. Priviti la ea. Observati reactia pe care o aveti fata de ea. Puteti privi la ea fara sa aveti tentatia de a fugi, fara sa incercati sa o justificati, sa o condamnati sau sa o suprimati?

Puteti privi la ea fara interventia cuvantului care o provoaca? Puteti privi la moarte, spre exemplu, fara cuvantul care produce frica de moarte? Acest cuvant produce o vibratie nervoasa particulara, tot asa cum cuvantul iubire, care insoteste propriile sale imagini, are propriul sau fior.

Ei bine, imaginea pe care o aveti in minte despre moarte, amintirea multor morti la care ati asistat, asocierea dumneavoastra cu acele evenimente – oare nu aceste lucruri sunt cele care va sadesc in suflet frica de moarte? Sau, de fapt, disparitia fizica este cea care va produce frica si nicidecum imaginea acestui sfarsit?

Cuvantul moarte este cel care va inspaimanta sau sfarsitul real? Daca cuvantul sau daca amintirile sunt cele care va provoaca frica, atunci ceea ce simtiti nu este deloc frica.

Sa presupunem ca cineva a fost bolnav in urma cu doi ani, si ca memoria a inregistrat amintirea acelei suferinte; ea ii sopteste acum ca trebuie sa aiba grija ca nu cumva boala sa revina. Prin urmare, memoria si asociatiile ei sunt cele care provoaca in el o frica aparenta, dar care nu este deloc reala fiindca in momentul de fata el se bucura de o sanatate de fier.

Gandirea – care este totdeauna veche, caci ea este o reactie a memoriei, iar amintirile sunt intotdeauna vechi – gandirea a creat in decursul timpului sentimentul de frica, sentiment care nu este un fapt real.

Adevarul este ca persoana in cauza se simte bine. Insa experienta care a ramas inregistrata ca amintire, face sa se iveasca gandul: “Trebuie sa ai grija, ca nu cumva sa te imbolnavesti din nou”.

Vedem astfel ca gandirea da nastere unei frici de o anumita categorie. Dar in afara de aceasta frica produsa de minte, exista o alta? Este frica intotdeauna rezultatul gandirii si, daca este, exista si alte forme de frica?"



-Voi continua cu a doua parte intr-o alta postare-