Scrutaţi-vă menirile fiinţii: nu-s oamenii făcuţi să fie fiare, ci pelerini ai binelui şi-ai minţii.
Dante Alighieri - Infernul

Traducere de George Pruteanu

She's only happy in the Sun - Ben Harper

3/31/2010

"Apropie-te alergînd de cel care strigă!" NICHITA STĂNESCU

 

Nici un cuvant de-al lui Nichita nu este, ceea ce pare a fi. Ele, necuvintele trebuiesc intelese, de dincolo de cuvinte.  


31 MARTIE...Astăzi...acum, hmmm....77 de ani... după o iarnă ploieşteană teribilă, ca şi cea care tocmai a trecut, vine pe lumea limbii româneşti ultimul poet de geniu, " soldatul, ca şi poetul", poetul ca şi soldatul, Nichita şi Hristea, şi Stănescu. 77 de ani...doar 77 de ani...şi numai 27 de când a fugit, dincolo de curcubee...

A venit, aşa cum ne-a spus mai târziu, "ca să vestească întoarcerea lui Eminescu".  Pentru asta "a supt lapte de la mamă şi laptele Căii Lactee". Ploieşteanul Caragiale murise de numai 21 de ani, iar Eminescu intrase în nemurire, supravieţuindu-le cuvintele. Îl aşteptaseră pe Nichita dar, nu l-au mai apucat.

"Destul de tîrziu, şi abia după ce am învăţat a vorbi mi-am dat seama că exist şi, cu intensă uluire, că m-am născut. Ah, ce rogojină, ce heleşteu, cît cîmp arat, ce ploaie cu peşti ridicaţi la nori de o trombă, ce amestec de icre, ce luptă între Făt-Frumos şi zmeu şi cît sînge de zmeu albit de lumină pînă cînd mi-a devenit piele; ce geamăt de vechi animale mîncîndu-se la Altamira din culoare în culoare, ce piatră cu aripi de raze, cîţi şobolani, cîte vipere şi ce inel, inel de aur cu piatră la mijloc, ce umbră de sine stătătoare şi fără de copac bătut de lună, ce iepure împuşcat înainte de a se naşte, ce pasăre stînd numai din faptul că aerul ei a fost inspirat de Zeus sufocîndu-se după ce a ronţăit în dantura lui celestă cotorul Andromedei, - şi ce vertej şi ce amestec, şi nimeni nici chiar maică-mea cea sfîntă şi blîndă şi lăptoasă şi gătitoare de mîncare de cartofi şi cusătoare de cămaşă, albind negrul cu mîna domniei sale, şi nici dînsa care singură mă iubeşte în mod necondiţionat şi nici dînsa care din amor de bărbatul solid şi sentimental şi cu păr negru şi creţ şi cu ochi verzi şi blînd şi muncitor şi asudîndu-şi fruntea şi chiar pînă cînd şi inima din statornicia de piatră a cărnii, nici chiar mama mea cea care m-a născut pe mine în chinuri, urlînd de durere şi umilită fiind de privirea brutală şi indiscretă a moaşei, care m-a moşit pe mine cînd apăream din trupul ei cum un soare violent şi neliniştit dintr-o mare sărată şi fără de vieţuitoarele numite peşti, întrînsa, - nici chiar propria mea mamă, înamorată nebun de straniul, muncitorul de tată al meu, cel cu ochi verzi ca aerul sub păsările violete, - nici chiar ei, mama care m-a născut pe mine, nu i-a dat prin gînd şi prin inimă şi prin creierul ei de femeie, să mă întrebe dacă aş vrea să mă nasc, de-aş fi în stare să fiu, de-mi este drag de aceasta..." 

Aşa îşi scrie Nichita - prin cea mai lunga frază a sa -  certificatul de naştere, mai lungă chiar, decât cei o jumătate de veac de ani petrecuţi printre noi - noi, pietrele împietrite,  şlefuite cu raze şi despietrite, şi cu colţurile sfărâmate. 

Născut în Ploieştiul meu drag, "adică în acel oraş festiv al limbii române, unde înteţirea silabei înroşeşte oul şi epitetul deraiază crivăţul iarna, la Ploieşti, unde s-a înnodat frînghia limbii de gîtul unui mut pentru întîia oară şi unde prea în viitor s-a arătat limba...". 



Nichita a fost, ca noi toţi, mai intâi înger, acel înger care - aşa cum ne zice în poeziile sale - "a fost în stare să-i traducă totul: iarba, frunza, stelele, pînă şi gîndul pietrelor", alergând după curcubee, "După curcubee...Tu nu ştii? Cine ajunge acolo, în locul de unde porneşte curcubeul, devine colorat şi invizibil...poate chiar nemuritor..."  Tot restul vieţii a alergat după curcubee, curcubeu fiind pentru el calul, firul de iarbă, femeia iubită, cuvintele şi necuvintele.

"Copilăria încă neruptă de natură - zicea Nichita - mai precis de absurdul naturii, constituie infernul conştiinţei de sine a omului." 

Ca toate geniile, a rămas până la sfârşitul vieţii, un copil. N-a ucis niciodată copilul din el, ci doar l-a depăşit, însuşindu-şi-l şi întorcându-se la el ca la o insulă de vis.

Era sensibil, emotiv, "fund-greu" la joacă, reflexiv, mâncător de cărţi de toate soiurile, mai curând amator de jocuri de cuvinte decât de "ruperi de oase". 

"Doamne, şi cum îndrăgea libertatea! N-a reuşit nimeni să-l priponească de vreun ţăruş, calul din el se vroia întotdeauna slobod, să lingă sarea pisicii, să adulmece ceapa ciorii, să se tăvălească prin cucuta ameţitoare şi dătătoare de beţie clorofilică, pe toate maidanele, din Sf.Vasile pînă în Bereasca."

S-a vrut năzdrăvan mai mult decât a fost şi s-a arătat mai năzdrăvan decât s-a vrut. Într-atâta, încât s-a autodeclarat "repetent" în clasa I-a primară, speriat "mortal" de vocalele "o-i, oi", şi de "obiectualizare", adică de "transformarea cuvîntului în obiect", drept care începuse să i se pară că, "scotea pe gură animale, îngeri şi alte făpturi". 

"Repetenţia", a fost pentru el, în realitate,  metafora întârzierii copilăriei, refuzul de a-şi lăsa "gîtul de lebadă...tăiat dinspre firesc spre cuvinte", drept pentru care, mai târziu, a inventat "necuvintele" devenind brutarul ce, încă ne mai coace pâinea sufletelor.


Fotografia lui preferată



În şcoală n-a fost elevul care "promite". Doar profesorul de istorie, Nicolae Simache, l-a intuit, spunându-i odată lui Nichita că poartă povara unui mare talent pe care va trebui s-o ducă pe culmi. Nichita s-a înroşit ca para focului şi, când a ieşit de la profesor a comentat: "Ce l-o fi apucat să spună asta? De ce să-mi complice astfel, viaţa mea trecătoare şi umblătoare?"

N-a fost bogat decât cu sufletul, un suflet de Villon întârziat, prea generos cu prietenii ca să apuce să strângă ceva. Cât despre "mitomania" lui, sau despre "fanfaronada" infantilă, acestea nu erau decât manifestări ale unei extraordinare fantezii, ce încă nu-şi găsise un vad firesc; plăcându-i să spună că se asemăna cu unchiul Titu, generalul ciuruit de gloanţe la Mărăşeşti, pe care îl admira profund, ca pe un erou. Ajuns poet recunoscut, n-a fost umilit, ci fericit, atunci când, reîntâlnindu-şi unchiul cu gloria a două războaie în cârcă, acesta l-a lovit cu bastonul peste fund, zicându-i: "Ce, mă, te dai mai mare ca mine, ai ajuns poet? Lasă-ţi burta ciuruită de gloanţe, şi pe urmă să vorbeşti!" Nichita îi spunea Marianei, sora cea mare: "Ai văzut? M-a atins cu bastonul lui, care merita să fie de mareşal!"

La epoca frezei "cocoş" s-a dus la fotograful Bel-Amy din pasaj, unde se fotografia toată lumea bună a Ploieştiului, şi s-a pozat ca o vedetă,
arătând un profil adolescentin cu o vădită intenţie de maturizare precoce, iar imortalizatorul tuturor nunţilor  şi botezurilor ilustre, ştiind că Nichita avea căutare la fete, i-a pus fotografia în vitrină, fapt pentru care clientul lui de cinci minute şi zece fotografii şase pe nouă, era deosebit de fudul. 

Nicolae Popişteru, unchiul său, a fost cel care  a trezit în el dragostea de literatură, de muzică şi de poezie. El i-a pus lui Nichita primul acordeon în braţe, un Hohner roşu, pentru copii, după care i-a urmat un altul, Scandali, roşu ca rubinul, de care Nichita era foarte mândru, cântând cu el pe la serbările şcolare. Dovedind reale aptitudini muzicale, Nichita a fost pus curând la pian, iar la insistenţele unchiului Nicolae, părinţii lui i-au cumpărat o pianină Siedmayer. Nichita a rămas marcat de personalitatea unchiului Nicolae, care avea un adevarat cult al limbii române, care nu accepta mutilările, mahalagismele  şi abuzul de neologisme. Pentru un "mişto", risca o palmă care nu ustura atâta, cât morala însoţitoare.

"Mă doare Ploieştiul, nu ştiu dacă cineva poate suferi de Ploieşti, dar eu sufăr. Suferea şi Nichita." spunea Ioan Grigorescu fostul său coleg de şcoală. Şi eu sufăr. Şi nici eu nu ştiam că cineva poate suferi de Ploieşti. E boală grea. Foarte grea. Nelecuibilă. În veci şi pururi. "Fusese acolo deopotrivă fericit şi nefericit. Dar n-a deziubit oraşul acesta niciodată." 

"Să nu uităm - spunea Nichita, scriind despre Anton Pann, ca despre cel mai iubit scriitor de către ploieşteni -  că de-aici, din această regiune purtătoare a unui spirit aparte, a "rîsului-plînsului" s-au ridicat mai tîrziu spirite profund originale cum este acela al lui Caragiale, al lui Urmuz din apropiatul Buzău, sau mai tîrziu al lui Geo Bogza."  

Spiritelor aparte ale ploieştenilor li s-a adaugat Nichita Stănescu, născut dintr-un "rîs-plîns", trăindu-şi copilăria într-un spaţiu spiritual pe care toţi cei care l-au cunoscut şi au scris despre el, au avut de ce plânge, au avut de ce râde.

"Pleoapă cu dinţi, cu lacrima mînjită, 
sare căzută în bucate.
dovadă că nu pot trăi numai acum
sînt amintirile mele toate...
Dovadă că nu pot vedea fără martori
e copilăria, adolescenţa mea,
dublînd nefiinţa acestei secunde
cu nefiinţa ei de cîndva.
Ah, rîsu' plînsu',
ah, rîsu' plînsu',
mă bufneşte cînd spun
secundei vechi putrezind în secunda de-acum..."
 

Mitoman sublim, atunci când vorbeşte despre EL şi despre ceea ce a trăit, eludează realul oscilând în dilema dintre fizică,  metafizică şi antimetafizică, adică între real şi împotriva a ceea ce poate fi dincolo de real.

Dă repere concrete puţine; în copilărie sare din rochiţa de fetiţă pe care a trebuit s-o poarte până la cinci ani, direct pe terenul de fotbal şi în lecturile pubertăţii. Totul alternat cu o maturitate precoce, esenţializată în sentinţe străbătute şi subminate de îndoieli, ca ale unui judecător pus să-şi judece şi să-şi condamne propriile-i acţiuni. Interlocutorul lui este un stimulator al dialogului, perseverent, ştiind să repete o întrebare de câte cinci-şase ori, până scoate de la cel interpelat răspunsul aşteptat, care, de cele mai multe ori, este surprinzător.

"Care este cea mai veche amintire a ta despre Ploieşti? 
Ce-ai pierdut prima oară?
Cînd ai descoperit că cel căruia îi spuneai tată îţi e părinte?
Gustul apei cînd l-ai simţit?
Ce ai vrea să uiţi şi nu poţi uita?
De fapt, ce nu vrei să uiţi?
Ce vrei să uiţi şi nu poţi uita?
Ce simţi cînd vezi un mort?
De care amintire nu poţi să treci?
Care sînt adevăratele amintiri?
Adevăratele amintiri, însă...
Adevăratele amintiri, însă... 
Adevăratele amintiri, însă...
Ce animal te sperie?"
Şi răspunsul cade paradoxal:

"Oglinda!"

Zicea: "Amintirile mele nu au nimic asemuitor cu un cimitir. Ele sint o Golgotă. Cîteva cuie, un lemn bătut în pietriş, un adolescent acolo, două-trei femei plîngînd şi un puşti pierit din vederi, îngrozit de natura lucrurilor". 

Vânzătorul de fericire spune că, n-are decât unghii tăiate, de vânzare... 

"Naşterea are şi ceva curat şi ceva murdar în ea. Numai că e în  doi. Moartea, care are şi ceva urît şi ceva frumos în ea, e mai curată, pentru că e în unul. Din acest punct de vedere, viaţa îmi apare ca o scurtă retragere de la doi la unu, de la unu la zero. Cu data naşterii fiecăruia, începe numărătoarea inversă."

Hronicul vârstelor lui Nichita este hronicul unei numărători inverse. Refuză oglinda mutilatoare. Oglinda în care ne oglindim, adică oamenii, ceilalţi, automutilându-ne în efortul de a îmbunătăţi părerea pe care o au ceilalţi despre noi. 

Nu contează ce părem a fi în ochii celorlalţi, contează ce suntem. Şi contează să fim, ce suntem. Contează să fim noi, cei care suntem.  Contează să avem cu toţii în comun Universul, să redevenim picătura din el. 

Obârşia lui Nichita este în mit.  "Locuiesc în limba română!" - adresă pe care nu şi-a mai dat-o nimeni, până la EL.

Fără mine nu se poate, dovadă că sînt.
Fără mine nu s-a putut;
dovadă e că m-am tras din mine însumi
adică din acel mine care-a fost.
Eu sînt cel care nu se poate fără de el.
Eu sînt cel care nu s-a putut fără de el.
Eu sînt cel care a dat mărturie
pentru existenţa lui Dumnezeu.
Eu sînt cel care am dat mărturie
de nonexistenţa lui Dumnezeu, pentru că
eu l-am făcut pe Dumnezeu vizibil.
Eu sînt făcut de Dumnezeu, pentru că
eu l-am făcut pe Dumnezeu.
Eu nu sînt nici bun nici rău
ci sînt, pur şi simplu.
Eu sînt cuvîntul "sînt"
Eu sînt urechea care aude cuvîntul "sînt"
Eu sînt spiritul care înţelege cuvîntul "sînt"
Eu sînt trupul absurd al lui "sînt"
şi literele lui.
Eu sînt locul în care există "sînt"
şi patul lui, în care doarme.
CINE SÎNT EU? 



Poezia este ochiul care plînge
Ea este umărul care plînge
ochiul umărului care plînge
Ea este mîna care plînge
ochiul mîinii care plînge
Ea este talpa care plînge
ochiul călcîiului care plînge 

O, voi, prieteni,
poezia nu este lacrimă
ea este însuşi plînsul
plînsul unui ochi neinventat
lacrima ochiului
celui care trebuie să fie frumos,
lacrima celui care trebuie să fie fericit...


ULTIMA ÎNREGISTRARE cu NICHITA STĂNESCU



TESTAMENT

   Cînd vezi soarele răsărindu-ţi în faţă, întoarce-te brusc pentru că el îţi răsare de fapt în spate!
     Cînd ţi-e frig, dezbracă-te pentru că altfel rişti să te arzi!
    Nu da importanţă şi timp de auz strigătului. Apropie-te alergînd de cel care strigă.
     Oroarea nu e de sînge ci e de inimă. Dragostea nu este de femeie ci de naşterea pe care ea o poate îndura.
     Nu se face niciodată seară, decît pentru proşti! Răsăritul stelelor e cu mult mai măreţ decît răsăritul soarelui!
      Dacă este un păcat faptul că suntem oameni, nu este o ispăşire în faptul că murim.
      Adevărul, care oricum ne este refuzat, e mai puţin important decît dragostea, pe care urmează abia s-o pierdem.
      Globul pămîntesc este mult prea mic şi mult prea neîncăpător ca să ai dreptul singuratic la eroare. Fii perfect aici, ca să poţi greşi între două stele, unde e loc liber şi imens, şi înţelegere pe măsură!
      Lumina soarelui este orbitoare, dar atît. Adevărata lumină nu este nici măcar cea a stelelor care e cu mult mai orbitoare pentru ochiul apropiat lor, ci lumina care nu-şi mai aduce aminte de sursa ei.
      N-ai cum să te fereşti de ea.
     Trupul în care locuieşti e cu mult mai departe decît ţi-ai închipuit depărtarea. 
     Faptul că el te doare sau faptul că el îţi dă plăcere, nu are nici o rubedenie cu tine.
     Află că mai apropiat este trupul pietrii de piatră, deşi distanţa dintre el şi ea e infinită, decît clipa pe care o străbaţi de străbaterea ta în clipă.
     Fiule, sufletul meu este bucuros că ştii să citeşti. Dacă şi înţelesul celor citite te va dori, te va fii, fiindu-te. Dacă nu, nu! 
     Adio!
NICHITA STĂNESCU


Zâmbesc...şi plâng...
plâng zâmbind şi, zâmbesc plângând....
Cu un ochi plâng, cu celălalt râd. 
Sunt... şi plâng... 
Respir... şi râd... 
Ca  un urmaş demn de un fir de nisip, pe lângă EL
cel care a fost Nichita... şi Stănescu,  
Ploieşteanu' cel ce,
fiit fieste
lipit de sufletul meu, în nemurire
nemurit. 

Cei care dorm, au fiecare universul lor propriu, cei care s-au trezit au în comun Universul... zis-a Heraclit, la fel ca şi Nichita, la fel ca şi Eminescu, la fel ca şi Blaga...toţi, dar toţi şi-au descoperit lumina din ei înşişi.
Nici un cuvant de-al lui Nichita nu este, ceea ce pare a fi. Ele, necuvintele trebuiesc intelese, de dincolo de cuvinte.
"Apropie-te alergînd de cel care strigă!"


 



3/29/2010

Fall again...I wanna spend time till it ends...

 E un blues teribil...are niste acorduri si inflexiuni...si niste semitonuri, extraordinare... 
E cel mai frumos blues al lui Michael, dupa umila mea parere ...



Feels like a fire that burns in my heart
Every single moment, that we spend apart
I need you around, for every day to start
I haven’t left you alone...


  Something about you,
Staring in your eyes
And everything I’m looking for I seem to find
All this time away is killing me inside,
I need your love in my life

I wanna spend time 'till it ends
I wanna fall in you again
Like we did when we first met,
I wanna fall with you again...


We fought in a battle, nobody won
Left ourselves
a mountain to be overcome
You can’t run away, the past is said and done
I need us to carry on

I wanna spend time 'till it ends
I wanna fall with you again
Like we did when we first met
I wanna fall with you again...

You’ll try everything 
you never thought would work before
When you live, when you love, 
and you give them your all
You can always give up some more
Baby nothing means anything 
unless you’re here to share with me
I can breathe, I can bleed, 
I can die in my sleep
Cause you’re always there in my dreams...

I wanna spend time 'till it ends
I wanna fall with you again
Like we did when we first met
I wanna fall with you again...

I wanna spend time 'till it ends
I wanna fall with you again
Like we did when we first met
I wanna fall with you again...


All that I find here in my heart
This could be a great song...

 

3/28/2010

257

257
google.ro
Faimosul motor de căutare în limba română.

Google.ro este al 257-lea in topul primelor 500 de sit-uri web din lume, clasificare realizata de Alexa.com, bazata pe audienta. Iar in Romania este pe primul loc; logic.

Interesant. Romanii click-eaza. Noroc ca nu clacheaza. Unii, poate, cu criza asta.
Dar eu sunt de parerea Pink Floyd-zilor: "Crisis? What crisis?"

3/24/2010

Esenţa nimicului...


Barbatii cred ca daca isi gasesc o partenera din asa-zisa lume buna, din paturile superioare ale clasei societatii, vor fi fericiti. 

Mintea lor va fi fericita; doar mintea! Nu si sufletul, fiindca cei mai morti oameni din lume sunt cei care se cred cineva, sunt cei care cred ca numele, ori profesia, ori contul in banca le va deschide si usa catre interiorul fiintei lor. 

Daca privesti cu atentie un om care crede ca face parte dintr-o familie "buna",  vei putea observa cat de chinuita este fiinta sa interioara. Face numai lucruri permise de catre codul bunelor maniere, si crede ca este bine-crescut, crede ca are personalitate. 

Nu e chiar gresit, chiar are personalitate, dar individualitatea ii lipseste cu desavarsire. 

Face doar lucrurile care "se cad" a fi facute, care sunt aprobate de catre cei asemenea lor, desi in sufletul lui ar face probabil cu totul altceva. Ei sunt cei divizati in interior, ei sunt oamenii cu doua, si chiar mai multe fete, masti,. pe care le schimba atat de repede si de bine incat chiar crezi ca sunt asemenea mastilor pe care si le pun.

Dar nu stie ca el - cel care este el, cu adevarat - ar vrea sa faca altceva, fiindca nu s-a gandit niciodata cine este el cu adevarat, si ce isi doreste fiinta lui cu adevarat. 

Sunt ca niste roboti, nu fac nimic din ceea ce ar putea starni dezaprobarea rasei din care fac parte, nu ar face nimic pornit din inima, caci ceea ce porneste din inima, de cele mai multe ori este lipsit de ratiune, este irational. 

Este trist dar, adevarul este ca oamenii aspira sa urce pe scara sociala, nestiind ca scara pe care urca, de fapt coboara, fiindca cu cat urci mai sus pe scara sociala, cu atat cobori pe cea spirituala. 

Sentimentele proprii sunt inlocuite cu satisfactia orgoliului, ce rezulta din contemplarea titlurilor sociale, a numarului de digiti continuti de suma pe care o detin in banci, a favorurilor pe care le primesc de la cei din asa-zisa lume  "buna" din care  au impresia ca fac parte. 

Ei sunt cei care ii judeca nemilos pe ceilalti, ei sunt cei care devin indiferenti la orice are legatura cu inima sau cu sufletul. 

Ei sunt  cadavrele ambulante, mortii vii! Ei nu sunt vii decat cu numele caci, in realitate sunt indiferenti si mai reci decat pietrele. Pana si o piatra se poate incinge, se poate transforma in lava si curge! 

Dar ei, cei care isi traiesc viata pre-judecand totul si pe toti, avand o concluzie gata pregatita dinainte de a face sau spune tu ceva, ei nu se pot incalzi niciodata fiindca raceala este ratiunea lor de a trai, rigiditatea legilor machiavelice dupa care isi conduc viata este pe primul loc in sufletul lor. 

Ei prefera sa moara sufletul lor, decat sa ajunga sa traiasca marginalizarea din partea celor de pe aceeasi treapta sociala cu a lor. Ei nu fac ceea ce vor, nu fac ceea ce simt, fac doar ceea ce "se cade" si niciodata nu vor accepta sa faca ceva din ceea ce "nu se cade". 

Cata micime a sufletului, cata ingustime a mintii, cata gheata acumuleaza in inima lor acesti asa-zisi oameni, fiindca, adevarul-adevarat este ca ei nu mai sunt oameni, ei sunt robotii carora li s-au incarcat programele ce aplica regulile rigide ale clasei din care fac parte. Si functioneaza...functioneaza impecabil! 

N-ai sa vezi un singur robot sa o "ia pe aratura" nu! fiindca lor le place sa fie roboti, lor le place sa nu simta nimic, lor le place sa fie doar plini de mandria de a face parte din "rasa superioara", din rasa concurentei acerbe, si afiseaza aroganta si ii zeflemesc pe cei care nu sunt ca ei.

Ei sunt adevaratii mizerabili ai societatii...ei sunt cei care urasc simplitatea si bunatatea gratuita...fiindca ei nu fac niciodata nimic pe gratis, ei au intotdeauna un scop machiavelic, bine ascuns de vederea celor simpli...ei sunt cei care se iau in casatorie doar intre ei, ca sa nu cumva sa intre vreun rebel animat de inima, de irational, si sa le strice casta. Castă a indiferenţei, castă a morţii, castă blestemată de Dumnezeu... 

Oare ce au arta si frumusetea sufletului, in comun cu aceasta rasa de morti vii?

Ei se bucura la nasterea unui copil in interiorul rasei lor... s-a nascut un nou robot, care sa le duca mai departe pre-judecatile si moartea...si sar asupra lui "educandu-l" inca de cum face ochi, implementandu-i cu ardoare programele aducatoare de moarte...

Dar lumea nu va exista vesnic, si tocmai din cauza lor, a acestor  roboti, lumea va dispare...da, va dispare, odata cu ei toti...nimic nu va mai ramane din ei...nimic...ei sunt esenta nimicului din existenta noastra....

Pink Floyd - A New Machine

3/23/2010

Patria lui DANIEL IANCU

"Un om normal are o singură patrie. Restul sunt ţări."
Octavian Paler

Daniel Iancu - De-aş şti


Daniel Iancu - De-aş şti


versuri inspirate de Dumnezeu:
"De-aş sti că vrei, de-aş şti că vrei
Să uiţi şi, să începem iar...
De-aş şti că poţi, de-aş şti că poţi
Să ierţi, pentru o clipă doar..."

3/21/2010

Better beloved than admired...


The first love letters are written with the eyes…
 
Better beloved than admired...

Being loved is the best way of being useful.
  
Love does wonders, but money makes marriages. 

Friendship is love without wings.

He who marries for love has good nights and bad days.

In love, there is always one who kisses and one who offers the cheek.
Love does wonders, but money makes marriages.

Love is often the fruit of marriage.

Love makes time pass away and time makes love pass away.

Love teaches even asses to dance.

Marriage is the sunset of love.

Real love is when you don’t have to tell each other.

Small gifts maintain friendship, big ones maintain love.

The love that you die from is too big.

The torch of love is lit in the kitchen.

To love is to choose.

Try to reason about love, and you will lose your reason.

What you love is always beautiful.

When we cannot get what we love, we must love what is within our reach.

Where love sets the table food tastes at its best.

Who loves well, chastises well.

French Proverbs about Love

Si toate sunt mai mult decat adevarate, sunt realitate! Cate dintre acestea nu au fost experimentate, de catre toti, cei care au ajuns la a doua ...tinerete? Sunt sigura ca toate!

 

3/19/2010

Somewhere...over the rainbow...


 Iubesc piesa asta...sunt indragostita de ea...mi-am dat si eu seama, ca si Nichita ca, curcubeul este doar "un compromis jalnic si iluzoriu"... dar tot iubesc lumina ce rasfrangandu-se prin prisma iubirii, se divide in sapte lumini multicolore...in speranta...iubirea este ea insasi speranta...chiar daca nu ar fi toata numai speranta, iubirea tot este o comoara de nepretuit pentru cel ce a reusit sa o obtina...are valoare intrinseca...

"Somewhere over the rainbow" este o balada clasica cu muzica de Harold Arlen şi versuri de EY Harburg, piesa scrisa pentru filmul Vrajitorul din Oz ", şi cantată de Judy Garland in acest film.

Somewhere over the rainbow... am gasit-o indragita si preluata spre a fi cantata de multi, multi artisti de renume...Eric Clapton, Keith Jarrett, Ray Charles, Jeff Beck, Ella Fitzgerald, Frank Sinatra, Keith Richards, Doris Day, Eva Cassidy, Barbra Streisand, Queen, Tori Amos, Cliff Richard, Jerry Lee Louis,Céline Dion, Jim Harris, si de zeci de, alti artisti cunoscuti, ori necunoscuti, in toata lumea, in toate limbile pamantului, la toate instrumentele, la ukulele, la chitara rece sau electronica, la pian, la vioara, la orga...

Dar ceea ce simt eu cand o ascult, cred ca numai Keith Jarrett a simtit cantand-o la pian...se poate vedea...era mai mult decat o melodie pe care o indragea...o traia...ca si mine...



Si...Eva Cassidy, de asemenea...superba interpretare...
fiecare, si-au pus o bucatica din suflet, dandu-i acestei piese, de fiecare data, alta stralucire...




Somewhere...over the rainbow...skies
are blue
and the dreams
that you dare to dream
really do come true...




Stevie Ray Vaughn & Double Trouble with Texas Flood



Stevie Ray Vaughan a fost un chitarist american, cantaret si compozitor. Optsprezece albume a creat, pana a murit intr-un accident de elicopter, in august 1990, la 46 de ani, cand se deplasa pentru un concert ce urma sa il sustina impreuna cu Eric Clapton. 

În 2003, revista Rolling Stone l-a asezat pe Stevie Ray Vaughan pe locul 7, în lista celor mai buni 100 de chitaristi din toate timpurile şi Revista Classic Rock  l-a clasat pe locul 3 în lista lor de 100 cei mai sălbatici eroi ai chitarei (100 Wildest Guitar Heroes) în 2007, ridicandu-i si o statuie, in Austin, capitala statului Texas.

Albumul TEXAS FLOOD, este primul album al lui Stevie Ray Vaughan&Double Trouble, realizat in iunie 1983, vandut intr-o jumatate de milion de exemplare, si votat de catre cititorii revistei "Guitar Player" ca fiind "The Best Guitar Album", iar pe Stevie Ray ca fiind "Best New Talent" and "Best Electric Blues Guitar Player". În noiembrie 1984 a castigat premiul "Cantaretul anului (Entertainer of the Year)" şi "Instrumentistul anului (Instrumentalist of the Year)" la Premiile Nationale Blues din Memphis, Tennessee.... Acolo spectacole adevarate, cu cantareti adevarati...

Albumul are cateva blues-uri mai mult decat superbe si cateva piese gen rock&roll, genul de rock dupa care ma topesc, ce ma trezeste, si daca am murit...

Am convertit track-urile audio, de pe cd-ul pe care l-am cumparat in august 2004, si iata-le:


Vaughan memorial at Lady Bird Lake, in Austin, Texas

3/15/2010

The Dark Side of the Moon...



          Albumul meu preferat al Pink Floyd, The Dark Side of the Moon, care de fapt, nu trebuie ascultat ca piese disparate -  trebuie luat ca un intreg, fiindca piesele au continuitate - este un album conceptual al formaţiei, al saselea, lansat pe 24 martie 1973. 

Este primul album Pink Floyd ale cărui versuri îi aparţin în întregime lui Roger Waters.

Albumul ocupă poziţia a cincea în ierarhia celor mai bine vândute albume în întreaga lume. A fost pe prima poziţie în „TOP 200 Billboard”, menţinându-se în top 200 mai mult de 700 de săptămâni, aproximativ 14 ani. 


Speak to Me
(Mason) 1:16

"I've been mad for fucking years, absolutely years, been over the edge for yonks, been working me buns off for bands..."


"I've always been mad, I know I've been mad, like the
most of us...very hard to explain why you're mad, even if you're not mad..."

(Instrumental)


Breathe
(Waters, Gilmour, Wright) 2:44


Breathe, breathe in the air.
Don't be afraid to care.
Leave but don't leave me.
Look around and choose your own ground.


Long you live and high you fly
And smiles you'll give and tears you'll cry
And all you touch and all you see
Is all your life will ever be.


Run, rabbit run.
Dig that hole, forget the sun,
And when at last the work is done
Don't sit down it's time to dig another one.


For long you live and high you fly
But only if you ride the tide
And balanced on the biggest wave
You race towards an early grave.


On The Run
(Gilmour, Waters) 3:32

[female announcer, announcing flights at airport, including 'Rome']
"Live for today, gone tomorrow, that's me, HaHaHaaaaaa!"

(Instrumental)



Time
(Mason, Waters, Wright, Gilmour) 7:06


Ticking away the moments that make up a dull day
You fritter and waste the hours in an offhand way.
Kicking around on a piece of ground in your home town
Waiting for someone or something to show you the way.


Tired of lying in the sunshine staying home to watch the rain.
You are young and life is long and there is time to kill today.
And then one day you find ten years have got behind you.
No one told you when to run, you missed the starting gun.


So you run and you run to catch up with the sun but it's sinking
Racing around to come up behind you again.
The sun is the same in a relative way but you're older,
Shorter of breath and one day closer to death.


Every year is getting shorter never seem to find the time.
Plans that either come to naught or half a page of scribbled lines
Hanging on in quiet desperation is the English way
The time is gone, the song is over,
Thought I'd something more to say.


Breathe  
(reprise) 7:06


Home, home again.
I like to be here when I can.
When I come home cold and tired
It's good to warm my bones beside the fire.
Far away across the field
The tolling of the iron bell
Calls the faithful to their knees
To hear the softly spoken magic spells.






The Great Gig in the Sky
(Wright) 4:44

"And I am not frightened of dying, any time will do, I
don't mind. Why should I be frightened of dying?
There's no reason for it, you've gotta go sometime."

"If you can hear this whispering you are dying."

"I never said I was frightened of dying."

(Instrumental)





Money
(Waters) 6:32

Money, get away.
Get a good job with good pay and you're okay.
Money, it's a gas.
Grab that cash with both hands and make a stash.
New car, caviar, four star daydream,
Think I'll buy me a football team.

Money, get back.
I'm all right Jack keep your hands off of my stack.
Money, it's a hit.
Don't give me that do goody good bullshit.
I'm in the high-fidelity first class traveling set
And I think I need a Lear jet.

Money, it's a crime.
Share it fairly but don't take a slice of my pie.
Money, so they say
Is the root of all evil today.
But if you ask for a raise it's no surprise that they're
giving none away.

"HuHuh! I was in the right!"
"Yes, absolutely in the right!"
"I certainly was in the right!"
"You was definitely in the right. That geezer was cruising for a
bruising!"
"Yeah!"
"Why does anyone do anything?"
"I don't know, I was really drunk at the time!"
"I was just telling him, he couldn't get into number 2. He was asking
why he wasn't coming up on freely, after I was yelling and
screaming and telling him why he wasn't coming up on freely.
It came as a heavy blow, but we sorted the matter out"


Us and Them
(Waters, Wright) 7:40


Us, and them
And after all we're only ordinary men.
Me, and you.
God only knows it's noz what we would choose to do.
Forward he cried from the rear
and the front rank died.
And the general sat and the lines on the map
moved from side to side.
Black and blue
And who knows which is which and who is who.
Up and down.
But in the end it's only round and round.
Haven't you heard it's a battle of words
The poster bearer cried.
Listen son, said the man with the gun
There's room for you inside.


"I mean, they're not gunna kill ya, so if you give 'em a quick short,
sharp, shock, they won't do it again. Dig it? I mean he get off
lightly, 'cos I would've given him a thrashing - I only hit him once!
It was only a difference of opinion, but really...I mean good manners
don't cost nothing do they, eh?"


Down and out
It can't be helped but there's a lot of it about.
With, without.
And who'll deny it's what the fighting's all about?
Out of the way, it's a busy day
I've got things on my mind.
For the want of the price of tea and a slice
The old man died.





Any Colour You Like
(Gilmour, Mason, Wright) 3:25

(Instrumental)




Brain Damage
(Waters) 3:50


The lunatic is on the grass.
The lunatic is on the grass.
Remembering games and daisy chains and laughs.
Got to keep the loonies on the path.


The lunatic is in the hall.
The lunatics are in my hall.
The paper holds their folded faces to the floor
And every day the paper boy brings more.


And if the dam breaks open many years too soon
And if there is no room upon the hill
And if your head explodes with dark forebodings too
I'll see you on the dark side of the moon.


The lunatic is in my head.
The lunatic is in my head
You raise the blade, you make the change
You re-arrange me 'til I'm sane.
You lock the door
And throw away the key
There's someone in my head but it's not me.


And if the cloud bursts, thunder in your ear
You shout and no one seems to hear.
And if the band you're in starts playing different tunes
I'll see you on the dark side of the moon.


"I can't think of anything to say except...
I think it's marvelous! HaHaHa!"




Eclipse
(Waters) 2:04


All that you touch
All that you see
All that you taste
All you feel.
All that you love
All that you hate
All you distrust
All you save.
All that you give
All that you deal
All that you buy,
beg, borrow or steal.
All you create
All you destroy
All that you do
All that you say.
All that you eat
And everyone you meet
All that you slight
And everyone you fight.
All that is now
All that is gone
All that's to come
and everything under the sun is in tune
but the sun is eclipsed by the moon.


"There is no dark side of the moon really. Matter of fact it's all dark."













    I am... "The old man died..."




    Us, and Them...
    And after all, we're only ordinary men...
    Me, and you...
    God only knows, it's not what we would choose, to do
    Forward he cried from the rear
    And the front rank died
    The General sat, and the lines on the map
    Moved, from side to side...

    Black, and Blue...
    And who knows which is which, and who is who...
    Up, and Down...
    And in the end, it's only round and round, and round...
    Haven't you heard, it's a battle of words!
    The poster bearer cried
    Listen son, said the man with the gun
    There's room for you inside...

    Down, and Out...
    It can't be helped, but there's a lot of it about...
    With, without
    And who'll deny, it's what the fighting's all about...
    Out of the way, it's a busy day
    I've got things on my mind,
    For want of the price, of tea and a slice
    The old man died.